Romanian Salsa Festival a încins aseară litoralul românesc!

Salsa Festival

Finala Romanian Salsa Festival a desemnat la Mamaia echipa care va reprezenta ţara noastră la campionatul internaţional din decembrie, din Florida.

Sute de turişti, dar şi de constănţeni au urmărit fascinaţi spectacolul oferit de echipele concurente şi de invitaţii din Argentina, Columbia şi Bulgaria.

Cele patru echipe finaliste i-au încântat pe spectatori şi au adus spiritul Cubei pe litoralul românesc.

Câştigătorii, Carolin şi Olivia, au învăţat să danseze la Academia de Baile a lui Wilmark, care de altfel a urmărit cu sufletul la gură întregul concurs. Finala celei de-a treia ediţii a Romanian Salsa Festival s-a desfăşurat pe o scenă în aer liber, amenajată în piaţeta cazinoului din Mamaia.

Spectatorii au mai avut parte şi de alte suprize. Pe scenă a urcat pentru o demonstraţie Edwin Rivera, coregraful lui Jennifer Lopez şi al lui Marc Anthoy în filmul "El Cantante".

Citește și
Suspect
Abuzata iar apoi ucisa pentru un pumn de bani si bijuterii

După succesul de aseară, organizatorii au decis ca finala de anul viitor a Romanian Salsa Festival să aibă loc tot la Mamaia.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Abuzata iar apoi ucisa pentru un pumn de bani si bijuterii
Abuzata iar apoi ucisa pentru un pumn de bani si bijuterii

Aceasta soarta a avut-o o batrana din judetul Constanta. Principalul suspect este un tanar de 21 de ani chiar din satul ei care a ravnit la mica avere si nu s-a sfiit sa ia o viata ca sa puna mana pe ea.

Captura de droguri la Constanta!
Captura de droguri la Constanta!

Nu s-a deschis inca sezonul estival, dar la malul marii traficantii de droguri sunt in plina activitate. Politistii i-au luat pe sus pe doi barbati din Constanta care aveau peste un kilogram de hasis.

Constanta: politia a arestat sase suspecti de agresarea unui om de afaceri
Constanta: politia a arestat sase suspecti de agresarea unui om de afaceri

Descinderi si retineri in cazul omului de afaceri din Constanta, impuscat cu sase gloante la inceputul acestui an.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.