Metodele de spălare pe creier folosite în închisorile comuniste din România. "Eram niște schelete, oase îmbrăcate în piele"

 

Dupa 65 de ani, supravietuitorii experimentului Pitesti, locul unde a inceput totul, vorbesc despre chinurile indurate si despre metodele de tortura cumplite prin care li se cerea sa renunte la idealurile lor, la principii si la credinta in Dumnezeu si sa imbratiseze noua ideologie comunista.

Omul nou, creat prin tortura

"Tratamentul in penitenciarul de la Pitesti a fost cea mai teribila barbarie a lumii contemporane". Aceste cuvinte au fost scrise de Aleksandr Soljenitin, laureat al premiului Nobel pentru Literatura.

Putini stiu ca, la inceputul comunismului, in Pitesti a existat un loc al terorii absolute. Romania a fost scena unui fenomen prin care s-a incercat crearea omului nou folosindu-se reeducarea prin tortura despre care specialisti si istorici aveau sa declare mai tarziu ca a fost unic in lume: experimentul Pitesti.

Amintirile supravietuitorilor s-au asternut in multe carti. Cosmarul trait in inchisorile comuniste s-a transformat in file de istorie, studiate si publicate de Alin Muresan, istoric si cercetator in cadrul Institutul National de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc. El spune ca liderii comunisti "Urmareau sa anihileze o forta de potentiala opozitie dupa iesirea din inchisoare, iar anihilarea aceasta se facea prin tot ceea ce s-a intamplat in Pitesti. Nu doar prin bataile in sine ci prin torturile de neintalnit”.

Actiunea de la Pitesti a fost unica nu doar din cauza metodelor de tortura care depaseau orice fel de imaginatie, dar si prin prisma metodelor de reeducare care presupuneau etape atat de cumplite incat detinutii erau dusi in punctul in care, unii, deveneau din victima, agresorii propriilor camarazi. Altfel erau torturati, uneori, pana la deces. „In special duminicile sau Sarbatorile de Pasti, de Craciun, le canta bisericeste in ras, punea fosti teologi sa cante si ii vara cu capul in hardaul de urina si fecale. Pe altii ii punea sa manance fecale. Pare de necrezut, dar asa a fost” , povesteste Gheorghe Bagu, unul dintre supravietuitori.

"Eram niste schelete"

Radu Ciuceanu este azi presedintele Institutul National pentru Studiul Totalitarismului. Dupa revolutie a facut cercetari pentru ca vrut sa afle adevarul. A fost arestat in septembrie 1948 pentru ca initiase si condusese o organizatie anticomunista. A fost condamnat la 15 ani de temnita grea si a trecut prin inchisorile de la Craiova, Pitesti, Jilava, Targsor, Gherla, Dej si Vacaresti. "Jocul de societate era asa: erai dezbracat, impins intr-un cerc si ti se lipea de ochi o carpa si erai aruncat dintr-o parte in alta, tu nevazand pe nimeni. Erai dezlegat si marele amuzament era ca incercai sa te aperi pentru ca loviturile veneau si de sus si de jos si ceafa.”

"Eram niste schelete, niste oase imbracate in piele”, spune Gheorghe Plop, unul dintre supravietuitori. "Era o spalare pe creier”. Asa o numesc cei mai multi dintre cei care au trecut prin "Experimentul Pitesti”: spalarea creierului pentru a se lepada de idealurile lor, de familie, de prieteni si in final de credinta in Dumnezeu. Cand ajungeau in acest punct erau obligati sa-si faca demascarea: sa spuna tot ce n-au recunoscut in ancheta si sa ofere informatii care permiteau Securitatii sa faca noi arestari.

Centre de reeducare pentru detinutii politici

Mii de romani au fost arestati de-a lungul anului 1948 pentru ca
erau ostili regimului. Multi dintre ei erau studenti sau elevi. Partidul Comunist, isi dorea eliminarea unor grupari de rezistenta ale caror idei anti-sistem erau din ce in ce mai prezente in randul populatiei. In 1948, cand s-a infiintat Securitatea condusa de agenti scoliti in serviciile secrete sovietice, au fost arestati 3019 tineri facand parte din fratiile de Cruce, Miscarea legionara sau care pur si simplu vorbisera impotriva sistemului.

Ministrul de interne, Teohari Georgescu, vorbea atunci despre inchisori ca despre niste centre de reeducare in care detinutii sa-si insuseasca ideologia comunista. Ideea lui a prins contur la Suceava si a fost cultivata de un detinut, Eugen Turcanu, care se ofera sa devina informator si sa propage ideile comuniste in inchisoare. Dupa ce este condamnat la 7 ani de inchisoare corectionala, Turcanu e transferat la Pitesti in 1949 alaturi de un lot de studenti din care cativa au fost dispusi la compromisuri pentru a scapa de penitenciar. Studenti din toata tara ajungeau in acel an la Pitesti, intr-o inchisoare noua, mica, departe de forfota orasului.