Paragina care adăpostește istoria României. Cel mai mare muzeu din țară, victima indiferenței după 3 încercări de reabilitare

Politicienii s-au declarat șocați, apoi au tăiat bugetul pentru cultură. 0,07% din PIB, aceasta este suma pentru anul acesta. Am mers în câteva dintre cele mai importante muzee din România, că să înțelegem problemele cu care se confruntă cei care ne păzesc patrimoniul de miliarde de euro.

Vizita începe la Muzeul Național de Istorie, unde un angajat ne-a arătat cum tavanul depozitului de valori "a colapsat".

Muzeul Național de Istorie a României adăpostește sute de mii de artefacte valoroase ale statului român, dar, de mai bine de 15 ani, 80% din clădire este închisă publicului.

Imobilul, cu risc seismic ridicat, se confruntă cu probleme grave de infrastructură: subsolul este afectat de mucegai, etajele sunt pline de infiltrații, iar acoperișul lasă apa să pătrundă. În această clădire sunt depozitate bunuri de patrimoniu evaluate la miliarde de euro.

Artefactele istorice ale României, adăpostite într-un subsol insalubru

Coborâm la subsol, în depozitul de metale prețioase, locul unde ar trebui să fie păstrate în siguranță tezaurele dacice sau bijuteriile Casei Regale atunci când nu sunt expuse. Camera este dotată cu sute de seifuri metalice încastrate în pereții groși, însă de ani de zile acestea nu mai pot fi utilizate.

Pereții s-au desprins de tavan și au deformat seifurile care nu mai pot fi închise sau deschise. Peretele atâta a tasat pe ele, încât nu mai merge. Adică s-a încercat deschiderea lor, dar obiectele de valoare au fost transferate în cutii speciale, stivuite una peste alta într-un depozit deja supraaglomerat. În plus, sistemul de ventilație prezintă defecțiuni semnificative.

Angajat al muzeului: „Dacă stați mai mult de un sfert de oră, 20 de minute aici, s-ar putea să aveți senzația că vă sufocați pentru că e recirculat aerului”.

Cornel Ilie, directorul adjunct al Muzeului, povestește că reabilitarea străzilor din Centrul Vechi, realizată în anii 2000, a deteriorat sistemul de evacuare a apelor pluviale. Aceste ape, care acum nu mai sunt corect drenate, sapă la fundația muzeului, agravând astfel problemele infrastructurale ale clădirii.

Cornel Ilie, director adjunct al Muzeului Național de Istorie a României: „În momentul în care s-au betonat străzile din zona asta aici, toată apa care vine dinspre strada bate direct în peretele muzeului dinspre Strada Stavropoleos. D-aia de pe partea aia avem umiditatea în subsol și 100% și mucegaiul câteodată de trebuie să-l dam zici că e lâna pe pereți. Toată apa se oprește în peretele și fundația muzeului”.

Apa intră și prin acoperiș. Toate etajele au infiltrații. Angajații mută cutiile dintr-un loc în altul, în funcție de cum pătrunde apa.

Trei tentative de restaurare a Muzeului Național de Istorie

Bogdan Trambaciu conduce direcția din Ministerul Culturii responsabilă cu obținerea de împrumuturi și fonduri europene pentru reabilitarea muzeelor.

Bogdan Trambaciu, șeful de direcție din Ministerul Culturii: „Nu este adevărat faptul că statul român nu este preocupat de Muzeul Național de Istorie. Statul român a făcut rost de trei ori de bani pentru Muzeul Național de Istorie, pentru a putea să-l reabiliteze. În 2007 am avut un credit de 27 de milioane de euro.”

La etajul 3, în depozitele de arheologie, încăperile au rămas neschimbate după un prim contract de reabilitare eșuat din anii 2000. Constructorul a început lucrările, dând găuri în podele, dar a plecat fără să le mai consolideze.

Constructorul din anii 2000 a părăsit șantierul din cauza unui conflict cu muzeul privind banii.

Bogdan Trambaciu, șeful de direcție din Ministerul Culturii: „Au început lucrările, dar au rămas neterminate. Așa s-a întâmplat și la acoperiș. A fost lăsat așa, practic abandonat, cu schelăria bătută direct, cu cuiele bătute direct prin tablă, de am avut mari probleme ulterior cu tot felul de infiltrații și tot felul de probleme care apăreau la orice ploaie mai serioasă, toamna sau iarna.”

Reporter: „Adică lucrările din 2002-2006 au făcut mai mult rău decât bine?”

Bogdan Trambaciu, șeful de direcție din Ministerul Culturii: „În unele părți, da.”

În 2016, guvernul semnează un nou acord de împrumut, de aproape 100 de milioane de euro. Muzeul colaborează cu Ordinul Arhitecților din România pentru a organiza un concurs internațional de soluții, în care au fost implicați arhitecți de renume din Spania, Finlanda, Irlanda și România.

După desemnarea câștigătorului și organizarea unei conferințe de presă, întreaga țară a fost anunțată că lucrurile au intrat pe un făgaș normal.

Restaurarea muzeului, oprită dintr-o greșeală de traducere

Ana Maria Zahariade, fost vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România: „Am primit telefon că a anulat concursul. Mie, în momentul respectiv, mi s-a făcut rău fizic.”

Arhitectul Ana Maria Zahariade era, la vremea aceea, vicepreședintele Ordinului Arhitecților și a făcut parte din echipa de organizare a concursului.

Ernest Oberlander este cel care ar fi decis anularea concursului. A condus muzeul din 2011 până luna trecută, când a fost demis în urma scandalului privind jaful din Olanda.

Reporter: „Astăzi am fi avut un muzeu reabilitat?”

Ernest Oberlander, fost director al Muzeului Național de Istorie: „Nu, din păcate, această afirmație nu se susține.”

În 2016, directorul Oberlander a făcut și el parte din juriul concursului pe care muzeul l-a anulat după ce a fost anunțat câștigătorul.

Ana Maria Zahariade, fost vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România: „Nu, el n-a votat împotrivă, a votat pentru.”

Ernest Oberlander: „Susțin ei că ar fi fost unanimitate la momentul respectiv. N-a fost, a fost 4 la 3. Cum unanimitate? Repet, 4 la 3. Eu am fost între cei 3 care au votat contra.”

Ana Maria Zahariade: „Este unul dintre misterele vieții mele ce l-a făcut să dea înapoi după aia. Nu înțeleg, nu înțeleg.”

Curtea interioară dintre cele patru corpuri ale clădirii a fost punctul central al disputei. Muzeul a cerut ca întreaga curte să fie acoperită, pentru a-și mări spațiile de expunere. Această cerință a fost menționată de patru ori în varianta în limba română a documentelor. În schimb, în varianta în limba engleză, cerințele privind curtea prevedeau o acoperire totală sau parțială.

Ana Maria Zahariade: „Scăpase un cuvânt. Da, era o eroare umană, ceea ce se cheamă în graba respectivă. Dar, încă o dată, ne-a scăpat.”

Ernest Oberländer: „Nimeni nu s-a gândit vreodată că o traducere profesionistă a spațiului curții interioare acoperit total și climatizat poate să devină acoperit total și parțial.”

Ambele variante au fost semnate atât de Ernest Oberländer, cât și de arhitecții Ordinului. Iar concursul a fost câștigat de un proiect care prevedea acoperire parțială.

Ernest Oberländer: „Nu puteam să cheltuim 100 de milioane de euro din bani publici pentru un proiect care nu ne folosea. Noi nu puteam nici să construim mai mult de 3 nivele subterane și nici să folosim o curte care era acoperită cu o copertină ca o benzinărie.”

Ana Maria Zahariade: „La Muzeul de Istorie, curtea este un trapez în care cornișa este la înălțimi diferite, are ieșiri, are intrânduri… ceea ce deja îți pune niște probleme anume legate de cum poți să faci o acoperire totală.”

Au urmat ani de plângeri penale și procese între muzeu, Ordinul Arhitecților și compania câștigătoare, pe care muzeul le-a pierdut definitiv și irevocabil. În cele din urmă, muzeul a plătit câștigătorii concursului, dar a renunțat la proiect.

Bogdan Trambaciu, director din Ministerul Culturii: „Banii au fost pierduți încă o dată. Adică nu pierduți. Nu am putut să investim banii respectivi.”

Muzeul Național, la a treia tentativă de restaurare

Peste tot prin muzeu găsești sute de găuri săpate în pereți și podele pentru a lua probe, mărturie a celor două tentative de restaurare eșuate. Anul trecut a fost demarată a treia procedură. Și, bineînțeles, este nevoie din nou de probe.

În timp ce muncitorul sapă cu picamerul printre metope, muzeografii le sprijină cu mâinile și stau cu sufletul la gură, deoarece au început să tremure din cauza vibrațiilor.

Înainte să fie demis, fostul director Oberländer a înaintat ministerului propunerea de a cumpăra un depozit deja construit, la un preț de 19 milioane de euro. Evită să spună a cui este proprietatea.

Ernest Oberländer: „În primul rând, pentru că timp de 16 ani nu s-a luat nicio decizie, am fost împinși să luăm această decizie de a cumpăra.”

Reporter: „Ce e? E o hală, e o clădire?”

Ernest Oberländer: „E o clădire și o curte foarte generoasă, localizată într-un mediu curat.”

Ministra Culturii, interesată mai mult de reducerea deficitului bugetar

Natalia Intotero, noul ministru al Culturii, a respins ideea și a propus ca bunurile să fie mutate în unități militare.

Bogdan Trambaciu, director din Ministerul Culturii: „Am vizitat un spațiu la Jilava, un spațiu la Afumați. Erau niște ruine jalnice. Nici nu aveau, unele, acoperiș. Altele erau complet vandalizate.”

I-am solicitat în repetate rânduri ministrului Intotero un interviu despre bugetele muzeelor și condițiile de depozitare. Nu ne-a răspuns, așa că am mers să o căutăm la Parlament, în timpul moțiunii de cenzură.

Natalia Intotero, ministrul Culturii: „În cazul în care instituțiile care se ocupă de partea de ordine publică, siguranță și securitate pot să vină în sprijinul statului român, categoric către acele soluții.”

Reporter: „Concret, ce înseamnă asta? La ce vă referiți?”

Natalia Intotero, ministrul Culturii: „Știți dumneavoastră mai bine decât mine.”

Reporter: „Cum știu mai bine decât ministrul Culturii?”

Natalia Intotero, ministrul Culturii: „Pentru că dumneavoastră veniți deja cu câteva răspunsuri pe care mi le dați, deci vă rog.”

Reporter: „Nu înțeleg la ce vă referiți.”

Natalia Intotero, ministrul Culturii: „Cred că înțelegeți foarte bine.”

Reporter: „Nu.”

Natalia Intotero, ministrul Culturii: „Deci, în momentul în care pot fi identificate soluții prin care statul să facă reduceri de cheltuieli...”

Reporter: „De acord…”

Natalia Intotero, ministrul Culturii: „V-a spus domnul fost director și unde a găsit dânsul acea soluție?”

Reporter: „La Otopeni, dar n-a vrut să ne spună unde.”

Natalia Intotero, ministrul Culturii: „Păi, întrebați-l.”

Reporter: „Păi, l-am întrebat, asta vă spun. Și n-a vrut să ne spună unde.”

Natalia Intotero, ministrul Culturii: „Da, era vorba de un spațiu privat. Eu voi încerca să identific soluții de sprijin și de realizare a acelui transfer și de condiții de siguranță și de securitate undeva într-o instituție a statului, care să fie capabilă și să sprijine o altă instituție a statului. Încercăm să economisim risipa bugetară.”

Cornel Ilie, director adjunct al Muzeului Național de Istorie a României: „Eu nu pot să-mi conving 40 sau 50 de colegi din muzeu, care au patrimoniu în valoare de milioane de euro, sau poate zeci de milioane unii dintre ei, să ia patrimoniul de aici și să-l ducă în cine știe ce șandrama pe undeva. Că nu o să facă lucrul ăsta! O să vină să pună cheile. Uite, băi, ia cheile de la depozit, mă descarci de gestiune și faci tu ce vrei cu ea! Că eu nu pot să-mi amanetez viitorul meu, al familiei mele, al copiilor, pentru că mă pune cineva să duc patrimoniul cine știe pe unde.”