Ada Dumitru și Mihai Zmărăndescu au părăsit Survivor România înainte de Marea Unificare

survivor
Pro TV

”Ăsta-i Survivor: te ridică, te coboară”, a spus aseară unul dintre concurenții ajunși până în această etapă a competiției și a subliniat greutatea show-ului, realitatea probelor și a condițiilor dificile la care aceștia sunt supuși pe insulă.

Survivor România este locul în care limitele cad la fiecare pas, iar membrii triburilor se redescoperă cu fiecare zi pe care o petrec în plus departe de casă.

După ce luni au pierdut ambele jocuri, Faimoșii și ai lor mentori au revenit aseară pe teren cu un vibe complet nou și cu un singur gând: să câștige recompensa și să meargă la Monkey Land. S-a dovedit că a fost atitudinea potrivită și, după o ștafetă de senzație, au câștigat cu scorul de 7 la 6. Astfel, însoțiți de Elena și Zanni au avut parte de o nouă plecare în afara camp-ului, ceea ce le-a adus o ”bucurie foarte mare”, după cum a ținut Kamara să sublinieze.

Starea bună nu a continuat și în a doua parte a serii pentru tribul roșu, la Jocul de Imunitate. Războinicii s-au impus fără mari probleme cu un scor de 7 la 2 și i-au trimis pe Faimoși la Imunitatea personală și la Consiliul de... Eliminare! Ștefania Stănilă și Ionuț Iftimoaie s-au impus în luptele pe cont propriu și și-au asigurat o nouă săptămână liniștită.

În această seară ne vor părăsi doi concurenți”, a spus Daniel Pavel la începutul Consiliului. Prima veste care a lovit echipa roșie fiind că Ada Dumitru este eliminată pe motive medicale. ”Totul va fi bine, sunt convinsă. E greu să explici ce trăiești aici”, a ținut să spună simpatica actriță înainte de a părăsi show-ul.

Citește și
aburdan
Urmează săptămâna unificării triburilor la Survivor România! Crina Aburdan, invitată la Știrile PRO TV: Se vor spage găștile

Carmen Grebenișan, la votul general, Remus Boroiu și Mihai Zmărăndescu, ca urmare a propunerilor celor doi purtători de colan au fost nominalizații serii, iar ultimul a fost cel care a și văzut cum i se stinge flacăra. Înainte de a pleca pe drumul spre casă, Mihai a simțit să transmită un mesaj: ”Plec dintre anumiți șerpi. Aici mulți aleargă după premiul cel mare. Poți să ai toți banii, dar coloana vertebrala rămâne cea mai importantă”.

Doar câteva ore au mai rămas până la cel mai așteptat și important moment al săptămânii: diseară, Daniel Pavel îi va anunța pe concurenți vestea Marii Unificări. Un joc spectaculos, un concert de neratat cu Alex Velea și Antonia și o seară ce nu va fi uitată!

Nu ratați, de la ora 20:30, pe PRO TV, o ediție incredibilă cel mai puternic sezon al show-ului Survivor România

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Săptămâna aceasta este vremea pentru Marea Unificare, la Survivor România! Lupta continuă, miza crește!
Săptămâna aceasta este vremea pentru Marea Unificare, la Survivor România! Lupta continuă, miza crește!

30 de concurenți au pornit în luna ianuarie în cea mai puternică aventură a vieții lor. Au învățat să conviețuiască cu oameni necunoscuți, să depășească provocări și să se adapteze unora dintre cele mai dificile condiții pe care le-au întâlnit vreodată.

Urmează săptămâna unificării triburilor la Survivor România! Crina Aburdan, invitată la Știrile PRO TV: Se vor spage găștile
Urmează săptămâna unificării triburilor la Survivor România! Crina Aburdan, invitată la Știrile PRO TV: Se vor spage găștile

Finalul ultimei săptămâni de Survivor România i-a surprins pe telespectatori cu vestea că cei 15 concurenți rămași în competiție au ajuns în săptămâna unificării.

 

Faimoșii nu mai găsesc drumul spre victorie la Survivor România: „M-am săturat să pierdem întruna”
Faimoșii nu mai găsesc drumul spre victorie la Survivor România: „M-am săturat să pierdem întruna”

Concurenții au înțeles, luni, că Survivor România le aduce provocări tot mai mari.

Lupte corp la corp la Survivor România: Concurenții s-au luat la bătaie la proba de departajare | VIDEO
Lupte corp la corp la Survivor România: Concurenții s-au luat la bătaie la proba de departajare | VIDEO

Tensiuni și lupte intense la Survivor România 2023. Concurenții au devenit violenți în timpul probei de departajare.  

În fiecare vineri, pe YouTube Survivor, Alex Delea prezintă Camp Log
În fiecare vineri, pe YouTube Survivor, Alex Delea prezintă Camp Log

În fiecare luni, marți și miercuri, pe PRO TV, telespectatorii se bucură de cel mai puternic sezon Survivor România.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.