Bella Hadid, despre boala de care suferă de 15 ani: Totul s-a manifestat într-un mod pe care nu-l pot explica cu adevărat

Bella Hadid
Shutterstock

Celebrul manechin american Bella Hadid a vorbit pe larg, duminică, despre boala cronică de care suferă de 15 ani, explicând pe Instagram absenţa ei de la cele mai recente prezentări de modă haute couture, relatează AFP, citat de Agerpres.

Într-un mesaj însoţit de extrase din fişele ei medicale şi fotografii cu ea în timp ce se afla pe perfuzii sau era în spital, Bella Hadid a vorbit despre cei ”15 ani de suferinţă invizibilă” din cauza bolii Lyme şi a tratamentelor îndelungate, afirmând că este ”în sfârşit, sănătoasă”.

„Mă întorc când mă voi simţi pregătită”, a afirmat starul în vârstă de 26 de ani, unul dintre cele mai populare modele ale generaţiei sale, alături de sora ei, Gigi Hadid.

Ea nu a participat la ultimele evenimente importante de modă, inclusiv Gala Met şi Săptămâna Modei de la Paris, făcându-i pe unii să se teamă de retragerea ei definitivă de pe podiumuri.

Pe numele ei adevărat Isabella Hadid, ea a menţionat deja în trecut dificultatea de a-şi urma cariera din cauza bolii sale.

Citește și
Bella Hadid, Festivalul de Film de la Cannes - 10
Bella Hadid, apariție spectaculoasă pe covorul roșu de la Cannes. GALERIE FOTO

„Să fiu atât de tristă şi de bolnavă dar, totodată, să am atât de mult noroc, privilegii, oportunităţi şi dragoste în jurul meu este probabil cel mai confuz lucru din viaţa mea”, a spus ea duminică.

„Totul s-a manifestat într-un mod pe care nu-l pot explica cu adevărat”, a mai spus ea, dând însă asigurări: ”Sunt bine şi (...) nu trebuie să vă faceţi griji”.

Mama şi fratele ei, de asemenea modele, suferă şi ei de această boală.

Potrivit unui studiu amplu din 2022, mai mult de 14% din populaţia lumii a suferit de boala Lyme, cauzată de o bacterie şi transmisă prin înţepătura de căpuşă.

Boala Lyme este rareori fatală, însă persoanele înţepate de o căpuşă infectată dezvoltă adesea o erupţie cutanată şi suferă de simptome asemănătoare gripei, inclusiv dureri musculare şi articulare, dureri de cap, greaţă şi vărsături.

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Cele mai spectaculoase apariții ale celebrului model Bella Hadid | GALERIE FOTO
Cele mai spectaculoase apariții ale celebrului model Bella Hadid | GALERIE FOTO

Bella Hadid, fotomodelul american în vârstă de 25 de ani, este cunoscută în întreaga lume pentru aparițiile ei uimitoare în diferite ipostaze, mai ales cele de pe covorul roșu. 

 

Bella Hadid, apariție spectaculoasă pe covorul roșu de la Cannes. GALERIE FOTO
Bella Hadid, apariție spectaculoasă pe covorul roșu de la Cannes. GALERIE FOTO

Festivalul de Film de la Cannes se desfăşoară în această perioadă cu mare fast, după ce a fost anulat anul trecut.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.