Halle Berry a fost nevoită să îşi schimbe rochia la Festivalul de la Cannes 2025. Reguli stricte pe covorul roșu anul acesta

×
Codul embed a fost copiat

Actriţa americană Halle Berry, membră a juriului celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de la Cannes, a fost nevoită să îşi "schimbe" rochia pentru ceremonia de deschidere de marţi, din cauza unor noi restricţii vestimentare, informează AFP.

"Aveam o rochie incredibilă (...) de purtat în această seară, dar nu pot, pentru că trena este prea lungă. Bineînţeles, voi respecta regulile, aşa că a trebuit să îmi schimb planul", a declarat ea într-o conferinţă de presă.

Noi restricţii vestimentare la Festivalul de la Cannes

Organizatorii au publicat anul acesta o cartă a festivalierului care interzice "ţinutele, în special trenele lungi, al căror volum împiedică buna circulaţie a invitaţilor şi complică aşezarea în sală", dar şi "nuditatea pe covorul roşu".

În această privinţă, "cred că este un lucru bun", a adăugat Halle Berry.

Citește și
Halle Berry
Halle Berry și Olivier Martinez au finalizat oficial divorțul după o bătălie juridică de aproape opt ani

O altă schimbare prevăzută în cartă: pe covorul roşu, tocurile înalte nu mai sunt obligatorii pentru femei. Regulamentul permite "pantofi şi sandale elegante, cu sau fără toc".

"Cred că este o regulă foarte bună", a declarat cu satisfacţie preşedinta ză a juriului, actriţa Juliette Binoche.

Gafe vestimentare notabile la edițiile anterioare ale festivalului

În 2023, actriţa americană Jennifer Lawrence, prezentă în competiţie anul acesta cu filmul "Die, My Love" de Lynne Ramsay, a atras atenţia urcând treptele în şlapi, pentru că pantofii pregătiţi pentru ea erau "prea mari", după cum a explicat vedeta.

Înaintea ei, Julia Roberts şi Kristen Stewart - care îşi prezintă primul film, "The Chronology of Water", în secţiunea "Un Certain Regard" anul acesta - şi-au scos pantofii pe trepte în 2016 şi 2018.

Întrebaţi luni de AFP, organizatorii festivalului au precizat că această cartă "explicitează reguli deja aplicate de mult timp".

"Nu este vorba despre reglementarea ţinutelor vestimentare, ci despre interzicerea nudităţii totale (...), cu respectarea cadrului instituţional al evenimentului şi a legislaţiei ze", a adăugat un purtător de cuvânt.

În ceea ce priveşte ţinutele "prea voluminoase", festivalul "îşi rezervă dreptul de a refuza accesul" celor ce le poartă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
VIDEO. Halle Berry s-a ”răzbunat” pe Adrien Brody la gala premiilor Oscar 2025 și l-a sărutat: ”A trebuit să i-o plătesc”
VIDEO. Halle Berry s-a ”răzbunat” pe Adrien Brody la gala premiilor Oscar 2025 și l-a sărutat: ”A trebuit să i-o plătesc”

La 22 de ani de la sărutul lor surprinzător de la Premiile Oscar din 2003, Halle Berry ”s-a răzbunat” și ea și l-a sărutat acum pe Adrien Brody pe covorul roșu al Oscarurilor din 2025.

Halle Berry și Olivier Martinez au finalizat oficial divorțul după o bătălie juridică de aproape opt ani
Halle Berry și Olivier Martinez au finalizat oficial divorțul după o bătălie juridică de aproape opt ani

Încă un divorț la Hollywood. Halle Berry și Oliver Martinez s-au separat în mod oficial la aproape 8 ani de când au intentat procesul de divorț.

Halle Berry, într-o formă fizică de invidiat la 54 de ani. Actrița s-a filmat în costum de baie
Halle Berry, într-o formă fizică de invidiat la 54 de ani. Actrița s-a filmat în costum de baie

Halle Berry (54 de ani) este pasionată de sport, iar acest lucru se poate observa pe trupul ei tonifiat. Actrița a publicat pe contul ei de Instagram un video în care apare în costum de baie la plajă.

Halle Berry, de nerecunoscut în New Jersey. Ce s-a întâmplat cu celebra actriță. GALERIE FOTO
Halle Berry, de nerecunoscut în New Jersey. Ce s-a întâmplat cu celebra actriță. GALERIE FOTO

Actrița Halle Berry este de nerecunoscut în mai multe fotografii realizare miercuri pe platoul de filmare a producției „Bruised”, din New Jersey.

Imagini incendiare cu Halle Berry, imediat dupa Gala Oscarurilor. Ce a facut cu rochia pe care a purtat-o la eveniment
Imagini incendiare cu Halle Berry, imediat dupa Gala Oscarurilor. Ce a facut cu rochia pe care a purtat-o la eveniment

 Halle Berry a intors toate privirile la Gala Oscarurilor, fiind apreciata atat pentru rochia pe care a purtat-o, dar si pentru coafura. Acum face furori cu imaginile filmate imediat dupa terminarea evenimentului.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben
Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben

Meteorologii anunţă că, până luni seară, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.