Cele mai proaste filme de Crăciun. La ce să nu te uiți în perioada sărbătorilor

 Deşi bugetele cu care jonglează casele de producţie sunt uriaşe, lipseşte, mai de fiecare dată, elementul de prospeţime. Peliculele se întrec în clişee şi în coloane sonore deloc originale, iar actorii îşi dau masteratul în căzutul în derizoriu.

Vezi lista celor mai proaste filme de Crăciun, pe care aţi face bine să le „săriţi”, potrivit Pastemagazine.com.

Surviving Christmas (2004)

Te deprimi încă de când prinzi din zbor conceptul. În „Surviving Christmas”, Ben Affleck îl joacă pe Drew Latham, un milionar narcisist, materialist şi singur, care face un târg mai puţin obişnuit cu familia care stă în casa copilăriei lui: în schimbul banilor îl vor lăsa să petreacă sărbătorile cu el. Spre surprinderea lui Drew, nimereşte în mijlocul unei adunături cel puţin disfuncţionale, care nu prea poate lumina sărbătorile nimănui.

Sfârşitul, bineînţeles, este pe cât de vesel pe atât de siropos. Nici măcar actorii de primă mână distribuiţi în rolurile secundare - James Gandolfini, Catherine O'Hara şi Christina Applegate - nu reuşesc să salveze filmul de la dezastru şi pe noi de Moş Ene…

Santa Claus: The Movie (1985)

Dacă tot au avut succes cu un film în care un tip cu pelerină roşie putea zbura, producătorii lui “Superman: The Movie” s-au gândit că Moş Crăciun e cam aceeaşi mâncare de peşte! Roşu? Bifat! Zbor? Aşa şi aşa.

Urmând formula hitului de box-office „Superman”, filmul începe cu deconspirarea originii secrete a Moşului – un David Huddleston deloc spectaculos, din păcate – şi trece repede la o poveste modernă. Un elf pe nume Patch se aliază un om de afaceri fără scrupule pentru a crea o sărbătoare care să concureze Crăciunul. Care sărbătoare se numeşte... aţi ghicit, Crăciunul II. De aici încolo cuvintele sunt de prisos…

I’ll Be Home For Christmas (1998)

Un film marca Disney, lipsit, însă, de farmecul care a consacrat celebra casa de producţie. Un student care învaţă în California are parte de o călătorie plină de peripeţii pe drumul spre casă, în New York. Unde oricum nu acceptase să meargă decât după ce tatăl lui, jucat de Tim Allen, i-a promis un Porsche de colecţie.

Fără a mai comenta alegerea în distribuţie a lui Tim Allen - actorul care joacă în mai toate filmele cu şi despre Moş Cărciun - Jonathan Taylor Thomas face din rolul studentului Jack unul dintre cele mai enervante personaje masculine din istoria cinematografiei.

Ernest Saves Christmas (1988)

Sau cel de-al doilea film – din nouă! – în care Jim Varney îl joacă pe Ernest P. Worrell. De data aceasta Ernest trebuie să-l ajute pe Moş Crăciun să găsească un înlocuitor. Déjà vu? Ştim…

La datele de mai sus adăugaţi şi faptul că peliculă de Crăciun este filmată în întregime în Orlando, Florida.

Jingle All The Way (1996)

Povestea filmului este inspirată din realitate. Americanii sunt atât de pătimaşi în perioada sărbătorilor încât încep să se ia la bătaie prin supermarket-uri pentru cea mai în vogă jucărie.

Cam asta face şi Arnold Schwarzenegger în rolul lui Howard Langston, un tată neglijent care se trezeşte fără cadou pentru fiul său, în Ajun. Aşa că se angajează într-o cursă plină de obstacole la limita SF-ului. Rival: un poştaş tupeist pe nume Myron. Miza: ultima jucărie Turbo Man disponibilă.

Filmul e la fel de realist ca un desen animat cu Road Runner… jucat mult mai prost, însă. Ridicolul capăta cote ameţitoare, când un poliţist scapă teafăr dintr-o explozie care ne-ar fi transformat pe fiecare dintre noi în… cenuşă.

Santa With Muscle (1996)

Cine ar fi mai nepotrivit în rolul lui Moş Crăciun decât...Hulk Hogan. Care, în acest film întruchipează un culturist putred de bogat (dha-haaa!) care se loveşte la cap în timp ce este îmbrăcat, din motive care nouă ne scapă, în tradiţionalul costum care-i face pe dinamovişti simpatic oricui. Problema e când Hulk se trezeşte, crede că este cu adevărat Alesul şi se angajează într-o luptă cu un antreprenor care vrea să distrugă un orfelinat.

Dr. Seuss’ How The Grinch Stole Christmas (2000)

Ron Howard regizează un film atât de depăşit, de zgomotos şi de grosolan încât nici măcar hiperactivul Jim Carrey nu-l poate salva de la pierzanie. E atât de lipsit de ritm sau raţiune încât ne întrebăm dacă producătorii şi scenariştii au citit cartea lui Seuss sau au văzut desenele animate ale lui Chuck Jones.

Fanii filmului pot spune că producătorii trebuiau să simplifice cumva povestea pentru a o putea relata în 104 minute. Din păcate, după ce au inventat o istorie complicată ca să explice cum de Grinch e atât de Grinch şi după ce au născut şi o poveste de dragoste,  farmecul poveştii se îngroapă undeva la poalele Carpaţilor.

Rudolph and Frosty’s Christmas in July (1979)

Toată lumea iubește clasicul Rankin/Bass, Rudolph the Red-Nosed Reindeer, din 1964, dar există un motiv pentru care doar acea versiune este difuzată în perioada sărbătorilor. În realitate, Rankin/Bass a lansat nu mai puțin de nouă sequele care îl au pe Rudolph personaj central. Calitatea acestora a fost din ce în ce mai slabă, iar filmul din 1979 este considerat drept cel mai prost dintre toate.

Crăciunul lui Rudolph și Frosty pornește de la un complot din care rezultă că Rudolph este acuzat de furt și ajunge ca nasul să nu-i mai strălucească. Între timp, lui Frosty îi este furată pălăria magică de către un vrăjitor rău care vrea să cucerească lumea cu o armată de oameni de zăpadă ucigași.