Două românce au fost ucise de „primul criminal în serie” din Cipru. Bărbatul a fost prins

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din Cipru a recunoscut că a ucis 7 femei și fete, presa locală numindu-l ”primul criminal în serie” al acestui stat.

Potrivit BBC News, două cadavre au fost găsite într-un puț de mină la începutul acestei luni, în timp ce al 3-lea corp a fost găsit joi. Principalul suspect este un ofițer militar greco-cipriot, care a recunoscut crimele comise.

În prezent, poliția caută victimele acestuia, conform declarațiilor făcute. Printre femeile ucise se află o femeie de origine indiană sau nepaleză, precum și o româncă împreună cu fiica ei, în vârstă de 8 ani.

Potrivit ziarului Cyprus Mail, este vorba de Livia Florentina Bunea și fiica ei, Elena Natalia, care au dispărut din casa lor din Ayios Pavlos pe 30 septembrie 2016. Alarmaţi de absenţa lor prelungită, prietenii femeii ar fi intrat în apartamentul lor, pe care l-au găsit neîngrijit, cu vase murdare în bucătărie. Hainele celor două erau încă la locul lor.

De asemenea, a fost dată dispărută o altă fetiță de 6 ani, fiica unei alte victime ale acestui criminal. 

Citește și
Criminal Canada
Sentința primită de criminalul care-și ciopârțea victimele. Detaliul care l-a dat de gol

Anchetatorii au găsit al 3-lea cadavru, joi, după ce suspectul i-a dus pe procurori în locul în care a aruncat corpul victimei, în apropiere de capitala Nicosia. Se pare că bărbatul și-ar fi întâlnit victima pe un site de matrimoniale, în decembrie 2017.

Numele bărbatului nu a fost dat publicității. Poliția a emis un ordin de reținere a suspectului și a cerut ajutor internațional de la experți britanici.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Reacția bizară a mamei unui criminal în serie, după ce i-a ascultat mărturisirile
Reacția bizară a mamei unui criminal în serie, după ce i-a ascultat mărturisirile

Louise Bundy, mama celui mai cunoscut criminal în serie din Statele Unite, a susținut până în ultima clipă de viață a fiului său că bărbatul este neviovat. Ted Bundy a fost executat pe scaunul electric pe 24 ianuarie 1989.

Sentința primită de criminalul care-și ciopârțea victimele. Detaliul care l-a dat de gol
Sentința primită de criminalul care-și ciopârțea victimele. Detaliul care l-a dat de gol

Bruce McArthur, criminalul în serie care a terorizat comunitatea gay din Toronto, Canada, timp de aproape zece ani, a primit opt condamnări pe viață.

Povestea fotografului care a violat și a ucis 130 de femei și fetițe. Le poza cadavrele
Povestea fotografului care a violat și a ucis 130 de femei și fetițe. Le poza cadavrele

Rodney Alcala, unul dintre cei mai cunoscuți criminali în serie din SUA, a violat și ucis 130 de femei și copiii. Bărbatul a devenit celebru după ce a apărut în emisiunea, "The Dating Game”.

Ce spune victima lui Ted Bundy despre criminalul în serie: „Ar trebui să-l înțeleagă”
Ce spune victima lui Ted Bundy despre criminalul în serie: „Ar trebui să-l înțeleagă”

În urma scandalului pe marginea filmului despre criminalul în serie Ted Bundy în care joacă actorul Zac Efron, una dintre puținele femei care au supraviețuit atacului a făcut mărturisiri surprinzătoare despre episodul din care abia a scăpat cu viață.

Recomandări
FOTO. Imagini de groază în Ucraina. Rusia a lovit peste 30 de orașe, în cel mai mare atac cu drone și rachete de până acum
FOTO. Imagini de groază în Ucraina. Rusia a lovit peste 30 de orașe, în cel mai mare atac cu drone și rachete de până acum

Douăsprezece persoane au murit în urma atacurilor cu drone din Ucraina, duminică dimineaţă, în timp ce la Moscova aeroporturile au fost închise temporar din cauza unor atacuri ucrainene, chiar înaintea unui schimb final de prizonieri.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben şi cod portocaliu.

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.