Copil transportat inconștient cu elicoperul SMURD la spital, după un accident rutier în Timiș

×
Codul embed a fost copiat

Un băiat de 13 ani a fost dus inconştient cu elicoperul SMURD la spital, după ce mașina în care se afla împreună cu mama, tatăl și cei trei frați ai săi, a fost izbită în plin de un camion în judeţul Timiş.

Băiatul a suferit răni grave la cap, iar medicii îi fac acum mai multe investigații, timp în care v-a rămâne internat la spital.

Accidentul s-a petrecut în Coşava, pe DN68A, pe secţiunea de 15 kilometri în care Autostrada 1 lipseşte, iar traficul este preluat de drumul naţional.

Camionul mergea de la Deva spre Făget, iar la un moment dat a trecut linia continuă și a pătruns pe contrasens, unde circula regulamentar mașina familiei, iar impactul a fost inevitabil.

La volan se afla tatăl băiatului, care a fost rănit la umăr în urma impactului. Din fericire, mama împreună cu ceilalți trei copii au scăpat nevătămaţi.

Citește și
acc ranit
Accident violent în Timiș. Un bărbat a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla a fost izbită frontal

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.

Mihai Grecu, medic-șef UPU Timiș: „Este inconștient și pe cale de consecință, a fost intubat pentru protecția căilor aeriene și pentru o respirație mai eficientă”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
O mașină s-a oprit într-o patiserie, după ce a fost lovită într-o intersecție din Capitală
O mașină s-a oprit într-o patiserie, după ce a fost lovită într-o intersecție din Capitală

O mașină a intrat sâmbătă dimineață într-o patiserie, după ce a fost lovită de un alt autoturism, în Sectorul 2 din Capitală.

Accident violent în Timiș. Un bărbat a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla a fost izbită frontal
Accident violent în Timiș. Un bărbat a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla a fost izbită frontal

Un bărbat din Timiș a ajuns vineri dimineață la spital, după ce mașina pe care o conducea a fost izbită frontal de un alt autoturism care nu i-a acordat prioritate.

Accident grav în Dâmbovița. Un șofer a intrat cu viteză într-un stâlp de electricitate
Accident grav în Dâmbovița. Un șofer a intrat cu viteză într-un stâlp de electricitate

Accident grav vineri după-amiază, în comuna Corbii Mari, din judeţul Dâmboviţa.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.