Descoperire terifiantă în centrul Devei. Ce s-a găsit în cadrul unor lucrări de amenajare

deva
hunedoaralibera.ro

Oseminte care par a fi umane au fost găsite, în urma unor excavaţii pentru amenajarea domeniului public, în centrul municipiului Deva. Poliţiştii au deschis o anchetă, iar oasele urmează să fie expertizate de legişti.

 

”În data de 5 aprilie a.c, in jurul orei 20.00, Poliţia Municipiului Deva fost sesizată cu privire la faptul că un angajat al unei societăţi care efectuează excavaţii în zona centrală a oraşului, în scopul amenajării domeniului public, ar fi găsit oseminte ce par a fi de natură umană”, a precizat, joi, IPJ Hunedoara, scrie news.ro.

Lucrători de la Medicina Legală au ridicat oasele, pentru a fi expertizate.

”La faţa locului s-au deplasat poliţiştii criminalişti şi cei ai Biroului Investigaţii de Criminale, iar osemintele respective au fost ridicate de reprezentanţii SJML Hunedoara si urmează fi expertizate de medicii legişti, în vederea stabilirii vechimii acestora (a identităţii persoanei) şi a circumstanţelor în care au ajuns în acel loc”, a arătat sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
O familie a făcut o descoperire dezgustătoare în baia casei închiriate, după ce a încercat să scape de un miros îngrozitor
O familie a făcut o descoperire dezgustătoare în baia casei închiriate, după ce a încercat să scape de un miros îngrozitor

O femeie care stă în chirie într-o casă din Australia, împreună cu soțul și copiii ei, au făcut o descoperire șocantă. 

Descoperire macabră: Craniul unui bărbat dispărut acum patru luni, găsit în Buzău
Descoperire macabră: Craniul unui bărbat dispărut acum patru luni, găsit în Buzău

O descoperire macabră făcută în zona de munte a județului Buzău poate ajuta la rezolvarea unui caz de dispariție deschis încă din iarna anului trecut.  

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000
Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000

Volodimir Zelenski a declarat vineri ca Ucraina a recuperat 390 de persoane din captivitatea rusă, în prima etapă a unui schimb după formula 1.000 pentru 1.000 convenită cu Rusia în urmă cu o săptămână la Istanbul, potrivit Reuters şi EFE.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.