O fată a încercat să se sinucidă cu anticoncepționale după o ceartă cu mama ei

O tânără de 18 ani din Podu Iloaiei, județul Iași, a încercat să se sinucidă după ce s-a certat cu mama sa.
Fata a fost transportată de un echipaj medical în Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul ”Sfântul Spiridon“, informează ziaruldeiasi.ro.
După primul ajutor, tânăra a fost transferată la Institutul de Psihiatrie ”Socola“, pentru consult de specialitate. Potrivit unor informaţii, fata a încercat să-şi facă rău cu antibiotice şi cu anticoncepţionale, înghiţind în jur de 15 pastile.
”Pacienta prezenta o intoxicaţie medicamentoasă voluntară şi, după evaluare, a fost dirijată către psihiatrie“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.