Român acuzat în Italia că a fost martor la moartea prietenului său şi nu l-a salvat

masina de politie in italia
iStock

Un român este acuzat de procurorii italieni de omor din culpă, după moartea prietenul său la începutul săptămânii trecute.

 

Omul, în vârstă de 37 de ani, era la pescuit cu un prieten, tot român, pe pârâul Fratta din regiunea Padova săptămâna trecută, în noaptea de luni spre marţi. Barca de cauciuc în care se aflau cei doi s-a răsturnat în apele râului iar prietenul a fost luat de apele repez.

Românul nu a reuşit să îşi salveze prietenul, dar în loc să cheme ajutor la ambulanţă sau la carabinieri, a aşteptat până a doua zi dimineaţă ca să dea alarma, scrie polesine24.it. A fost însă prea târziu pentru amicul lui, al cărui cadavru a fost aruncat pe ţărm o zi mai târziu de apele pârâului.

Din cauza întârzierii cu care a chemat ajutoare, procurorii au decis ca românul să fie cercetat pentru omor din culpă. El a explicat că era în stare de şoc şi de aceea nu a reuşit să reacţioneze.

Citește și
cautari lac
Se pregătea să devină tată, dar a murit înecat într-un lac. Fratele său l-a găsit fără suflare

Bărbatul care a murit lucra ca muncitor sezonier în regiunea Verona şi avea un copil mic.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Adolescent din Argeș, mort după majorat. Mesaj misterios postat pe Facebook înainte de tragedie
Adolescent din Argeș, mort după majorat. Mesaj misterios postat pe Facebook înainte de tragedie

Caz tragic în Curtea de Argeş: după o petrecere de majorat, un băiat de 16 ani a căzut într-un lac, în timp ce se certa cu sora lui, de 23 de ani.

Se pregătea să devină tată, dar a murit înecat într-un lac. Fratele său l-a găsit fără suflare
Se pregătea să devină tată, dar a murit înecat într-un lac. Fratele său l-a găsit fără suflare

Sfârșit crunt pentru un bărbat din Bistrița-Năsăud, care se pregătea să devină tată și să se căsătorească peste câteva luni cu iubita lui, însărcinată.

Un pescar a murit într-un lac, chiar sub ochii copiilor: „După vreo 5 minute am înțeles că se îneacă”
Un pescar a murit într-un lac, chiar sub ochii copiilor: „După vreo 5 minute am înțeles că se îneacă”

Sfârşit de săptămână tragic în judeţul Mureş. La câteva ore, după ce au scos cadavrul unui copil de 12 ani din râul Mureş pompierii au fost alertaţi, sâmbătă seară, din nou.

Recomandări
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”
Ce s-a decis la Summitul B9 și Țările Nordice. Nicușor Dan: ”Toate țările noastre se confruntă cu acțiuni hibride”

Președintele Nicușor Dan a participat luni la Summitul B9 și Țările Nordice, de la Vilnius. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.