Trei minori au distrus tot ce le-a ieșit în cale într-o școală din Covasna

Trei minori au distrus tot ce le-a ieșit în cale într-o școală din Covasna. „Au făcut ravagii”, spune directorul
Shutterstock

Trei minori au provocat distrugeri într-o școală din Covasna și au furat mai multe obiecte, inclusiv manuale școlare. Suspecții au fost prinși de polițiști.

Cei trei minori au fost ridicați luni de polițiști, după vizionarea înregistrărilor video. Aceștia au pătruns în școală în weekendul trecut în clădirea Şcolii Gimnaziale "Romulus Cioflec" din localitatea Araci.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Radu Stroe, a precizat, luni pentru Agerpres, că, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că aceştia au intrat prin efracţie într-o cameră tehnică unde se află sistemul de încălzire a şcolii, unde au găsit mai multe chei pe care le-au folosit la pătrunderea în mai multe săli de clasă.

„Din sălile de clasă persoanele au sustras rechizite şi manuale şcolare. De asemenea, acestea au distrus ţevile de alimentare cu apă din grupurile sanitare, iar de pe holurile unităţii de învătământ au declanşat trei extinctoare. În urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate au fost identificaţi trei minori cu vârstele cuprinse între 9 şi 11 ani, bănuiţi de poliţişti că ar fi săvârşit fapta", a menţionat Radu Stroe.

Au spart și au rupt electrocasnice, calorifere, țevi

 

Citește și
minori
Anchetă în Iași. Mai mulți indivizi, suspectați că au obligat doi minori să întrețină relații sexuale pe o stradă

Directorul școlii, Dullo Szilard, a precizat că identificarea minorilor s-a făcut şi cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.

„Au intrat în şcoală la sfârşitul săptămânii trecute şi au făcut ravagii, noi vineri am sesizat (...) În sala profesorală au tăiat cablul de la cuptorul cu microunde şi de la cafetieră, au stricat o pompă de la centrală, au rupt ţevile de cupru de la două calorifere şi au mai făcut şi alte pagube (...) Azi (luni n.r.) am reparat încălzirea centrală. Am estimat pagubele la aproape 4.000 de lei. Am depus plângere la Poliţie, am trimis şi filmarea surprinsă de camerele de supraveghere", a precizat directorul şcolii.

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Polițist din Vaslui, cercetat după ce a pus doi minori să care un mort cu pătura de la locul crimei. Ce a urmat
Polițist din Vaslui, cercetat după ce a pus doi minori să care un mort cu pătura de la locul crimei. Ce a urmat

Un polițist din Vaslui este anchetat penal după ce a pus doi minori să care cu o pătură cadavrul unui bărbat de la locul crimei până la domiciliul acestuia. Unul dintre minori a rămas cu traume psihice și nu și-a revenit nici după un an de la incident.

Anchetă în Iași. Mai mulți indivizi, suspectați că au obligat doi minori să întrețină relații sexuale pe o stradă
Anchetă în Iași. Mai mulți indivizi, suspectați că au obligat doi minori să întrețină relații sexuale pe o stradă

Este anchetă la Iași, unde procurorii DIICOT audiază mai mulți indivizi suspectați de fapte șocante.

Minor din Suceava condamnat pentru 104 furturi. Când avea 13 ani a fost sechestrat în timpul unei spargeri
Minor din Suceava condamnat pentru 104 furturi. Când avea 13 ani a fost sechestrat în timpul unei spargeri

Un minor de 17 ani din Suceava a fost condamnat definitiv la 1 an și 9 luni de detenție într-un centru educative de minori pentru 104 infracțiuni, majoritatea de furt.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.