Un bebeluș din Sibiu, lovit cu drujba de soțul mamei sale. În ce stare se află

pompieri smurd
Pro TV

Bebeluşul de nouă luni care a fost lovit la cap joi seara, cu drujba, rămâne internat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, iar doctorii speră că evoluţia acestuia să fie una bună.

"Copilul este în principiu bine, are escoriaţii, îi sunt îngrijite plăgile", a precizat vineri, pentru Agerpres, directorul medical al Spitalului de Pediatrie din Sibiu, doctorul Ciprian Şofariu.

Potrivit sursei citate, copilul nu a fost operat.

Bebeluşul a fost lovit în zona capului cu o drujbă de către soţul mamei sale, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii legate de paternitate, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba. Iniţial copilul a fost transportat la spitalul din Blaj, de unde a fost transferat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru violenţă în familie şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul şi pentru încadrarea juridică finală a faptei, spun cei de la IPJ Alba.

Citește și
politie
Copil de 13 ani, în comă, după ce a fost lovit cu pumnul de un adolescent de 15 ani, în Constanța

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Citește și...
Un copil de 13 ani și-a pierdut viața. A intrat cu mașina tatălui său într-un copac
Un copil de 13 ani și-a pierdut viața. A intrat cu mașina tatălui său într-un copac

Un copil de 13 ani din municipiul Hunedoara şi-a pierdut viaţa, duminică, după ce a luat maşina tatălui său, un autoturism cu volanul pe partea dreaptă, nu a adaptat viteza şi a lovit un copac de pe marginea şoselei.

Copil de 13 ani, în comă, după ce a fost lovit cu pumnul de un adolescent de 15 ani, în Constanța
Copil de 13 ani, în comă, după ce a fost lovit cu pumnul de un adolescent de 15 ani, în Constanța

Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii constănţeni, după ce a lovit cu pumnul în faţă un băiat de 13 ani.

Gestul făcut de Rafael Nadal după ce a lovit un copil de mingi în cap. VIDEO
Gestul făcut de Rafael Nadal după ce a lovit un copil de mingi în cap. VIDEO

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, liderul mondial, a lovit involuntar cu un retur de forehand un copil de mingi, o fată, pe care apoi a sărutat-o.

Un primar din Argeş a lovit cu maşina un copil şi a fugit de la locul accidentului
Un primar din Argeş a lovit cu maşina un copil şi a fugit de la locul accidentului

Primarul comunei Beleți-Negrești, din județul Argeș, a lovit cu maşina copil de 10 ani şi apoi a fugit de la locul accidentului, relatează Ziarul Argeșul

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.