Copil de 13 ani, în comă, după ce a fost lovit cu pumnul de un adolescent de 15 ani, în Constanța

politie

Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii constănţeni, după ce a lovit cu pumnul în faţă un băiat de 13 ani.

Victima a fost transportată în comă la spital. Conflictul dintre cei doi pornise de pe o reţea de socializare, transmite News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au fost sesizaţi, sâmbătă, prin apel 112, cu privire la faptul că pe o stradă ar fi avut loc o altercaţie în urma căreia o persoană este inconştientă.

“Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit identitatea persoanelor implicate, fiind vorba despre 2 minori de 13, respectiv 15 ani. Din primele cercetări s-a stabilit faptul că evenimentul s-ar fi produs pe fondul unui conflict pe o reţea de socializare, din ziua precedentă. Astăzi, cele două persoane s-au întâlnit întâmplător, iar minorul de 15 ani l-a lovit pe cel de 13 ani cu pumnul, în zona feţei”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.

În urma evenimentului, victima a fost transportată la spital în comă.

Citește și
batause craiova
Fată de 13 ani, umilită și batjocorită în fața colegilor. Imaginile au ajuns online

Poliţiştii constănţeni continuă cercetările, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Băiatul în vârstă de 15 ani a fost reţinut pentru 24 de ore

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Bătaie între Minnie Mouse și un agent de pază pe străzile din Las Vegas
Bătaie între Minnie Mouse și un agent de pază pe străzile din Las Vegas

O bătaie în toată regula a avut loc pe o stradă din Las Vegas. Protagnista a fost chiar Minnie, partenera lui Mickey Mouse.

Fată de 13 ani, umilită și batjocorită în fața colegilor. Imaginile au ajuns online
Fată de 13 ani, umilită și batjocorită în fața colegilor. Imaginile au ajuns online

Polițiștii din Craiova s-au autosesizat și au început o anchetă după ce pe internet au apărut imagini în care o copilă de 13 ani este umilită și batjocorită în fața colegilor, strânși ca la spectacol.

Horoscop 26 ianuarie 2020, cu Neti Sandu. Leii își găsesc un job foarte bine plătit
Horoscop 26 ianuarie 2020, cu Neti Sandu. Leii își găsesc un job foarte bine plătit

Horoscop 26 ianuarie 2020, prezentat de Neti Sandu. O zi reuşită. Ne facem planuri cu bătaie lungă, visăm la lucrurile pe care ni le dorim şi pe care ni le putem oferi, c-avem tot ce ne trebuie ca să reuşim.

Tânără mamă omorâtă în bătaie la Bacău. Ce au aflat anchetatorii
Tânără mamă omorâtă în bătaie la Bacău. Ce au aflat anchetatorii

Este stare de alertă în Bacău după ce o femeie a fost descoperită marți seară fără viață într-o mașină, în apropiere de un canal de fugă din oraș.

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele
România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele

România a devenit groapa de gunoi a Europei, inclusiv din cauza mașinilor la mâna a doua. Din motive financiare, cumpărăm sute de mii de autoturisme uzate, fără limite clare de poluare.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.