Un italian a declarat la poliţie că "o bandă de români" i-a măcelărit iubita. Ce au descoperit anchetatorii

politie italia
Shutterstock

Justiţia italiană a dat verdictul într-un dosar absolut şocant de crimă, după aproape un an şi jumătate.

Domenico Horvat, un italian în vârstă de 31 de ani din localitatea Trecate, a fost condamnat vineri la închisoare pe viaţă pentru uciderea iubitei sale, Barbara Grandi, cu 77 de lovituri de cuţit. Crima a avut loc în noiembrie 2019, după o ceartă între cei doi, iar italianul a sunat apoi la poliţie, spunând că "a intrat în casă o bandă de români" şi dând vina pe aceştia pentru moartea femeii.

Anchetatorii nu au găsit însă nicio urmă a presupuşilor români, scrie La Stampa. În schimb, au aflat din mărturiile vecinilor şi apropiaţilor că Horvat o bănuia pe iubita sa că l-ar înşela chiar cu fratele lui. De asemenea, Barbara Grandi ar fi fost agresată în mod repetat de cel care în final i-a pus capăt vieţii, iar în ziua crimei acesta i-ar fi spus la telefon că o ucide dacă o prinde în casă.

Horvat şi-a susţinut însă nevinovăţia până în ultima clipă, afirmând că a auzit zgomote în casă, apoi a fost lovit cu pumnul şi şi-a pierdut cunoştinţa, iar când s-a trezit, a găsit-o pe Grandi într-o baltă de sânge. Dar ancheta a dovedit că "banda de români" care ar fi intrat în casă peste cei doi era doar o invenţie, astfel că tribunalul din Novara l-a trimis după gratii pentru tot restul vieţii sale

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Româncă arestată, după ce italianul de care trebuia să aibă grijă a fost găsit mort, legat de mâini şi de picioare
Româncă arestată, după ce italianul de care trebuia să aibă grijă a fost găsit mort, legat de mâini şi de picioare

O româncă care lucra ca "badantă" a fost arestată în Italia, fiind suspectată de uciderea unui pensionar în vârstă de 89 de ani de care trebuia să aibă grijă. Autoritățile italiene susţin că crima a avut loc în scop de jaf.

Badantă româncă, suspectată că a legat și ucis un bătrân de 89 de ani în Italia
Badantă româncă, suspectată că a legat și ucis un bătrân de 89 de ani în Italia

O badantă româncă este suspectată de autoritățile italiene că a legat și ucis un bărbat în vârstă de 89 de ani în apartamentul său din Palma di Montechiaro.

Un român din Italia a fost prins abia după 19 ani de la comiterea unei crime. Cum a fost posibil
Un român din Italia a fost prins abia după 19 ani de la comiterea unei crime. Cum a fost posibil

Un român de 60 de ani din Italia a fost acuzat de uciderea unui italian, după 19 ani de la comiterea faptei, scrie www.larena.it.

Și-a ucis iubita pentru că l-ar fi infectat cu coronavirus. Ce au descoperit apoi anchetatorii
Și-a ucis iubita pentru că l-ar fi infectat cu coronavirus. Ce au descoperit apoi anchetatorii

Un italian de 27 de ani și-a ucis partenera, studentă la medicină, pe motiv că femeia, care era și asistentă medicală, l-ar fi infectat cu coronavirus.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.