11 persoane au murit într-un incendiu izbucnit la o casă de vacanţă pentru persoane cu dizabilităţi, în Franţa. FOTO

incendiu
Profimedia

Un incendiu a izbucnit miercuri dimineaţă într-o casă de vacanţă pentru persoane cu dizabilităţi, toţi adulţi, la Wintzenheim (Haut-Rhin), lângă Colmar. Unsprezece persoane au murit, au anunţat pompierii.

Un prim comunicat al prefecturii a precizat că 11 persoane sunt „încă dispărute”, în timp ce alte 17 au fost evacuate, informează AFP, citat de news.ro.

Incendiul a izbucnit violent în clădirea privată de 500 de metri pătraţi din La Forge, dar a fost pus rapid controlat şi „este în curs de stingere”, potrivit jandarmeriei.

Ancheta privind cauzele incendiului din Wintzenheim (Haut-Rhin) este pe cale să înceapă.

Citește și
studenti, universitate
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că „urmăreşte cu atenţie” situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard

Pompierii au ajuns la faţa locului în mai puţin de un sfert de oră, dar nu au putut face nimic pentru a-i ajuta pe turiştii care îşi petrecă noaptea la etajele superioare ale clădirii.

Ocupanţii au fost „prinşi dormind, toată lumea dormea”, a observat Daniel Leroy, viceprimarul acestui oraş de 8.000 de locuitori de la periferia oraşului Colmar.

Locotenent-colonelul Philippe Hauwiller, comandantul operaţiunii de salvare, a estimat că, având în vedere starea clădirii, victimele erau deja moarte atunci când pompierii au ajuns la La Forge, miercuri, la ora 6.45 dimineaţa.

„În acest tip de catastrofă, victimele cedează în urma gazelor toxice”, a subliniat el.

Prim-ministrul Elisabeth Borne, care a vizitat locul miercuri după-amiază, a promis că „o anchetă va ajunge la fondul problemei”.

Clădirea distrusă de incendiu era un vechi hambar de 500 m2, cu două etaje şi mansardă, care fusese renovat în urmă cu câţiva ani.

În clădire se aflau în total 28 de persoane, dintre care 17 au reuşit să iasă la timp, potrivit prefecturii din Haut-Rhin. Cei 13 rezidenţi găzduiţi la parter de Idoine, o asociaţie cu sediul în Besançon, au fost mutaţi în Franche-Comté.

Cu toate acestea, 11 persoane, dintre care 10 adulţi cu dizabilităţi mintale uşoare, au murit. Mai mulţi dintre ei dormeau pe un mezanin care s-a prăbuşit, ceea ce a făcut dificilă recuperarea cadavrelor, potrivit locotenent-colonelului Hauwiller.

Asociaţia AIEM, care se ocupă de persoanele cu dizabilităţi din Meurthe-et-Moselle, a declarat pentru AFP că cinci dintre membrii săi s-au înscris individual pentru această vacanţă. Doar unul dintre ei a supravieţuit.

Incendiul este cel mai grav înregistrat în Franţa de la cel al unui bar din Rouen în 2016.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că „urmăreşte cu atenţie” situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că „urmăreşte cu atenţie” situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a anunţat, vineri, că "urmăreşte cu atenţie" situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii.

Ultimul supravieţuitor din România al Pogromului de la Iaşi, Leonard Zăicescu, s-a stins din viaţă
Ultimul supravieţuitor din România al Pogromului de la Iaşi, Leonard Zăicescu, s-a stins din viaţă

Leonard Zăicescu, născut la 27 martie 1927, a activat până la finalul vieţii pentru pentru combaterea celor care neagă sau minimizează ororile Holocaustului.

Fenomenul care afectează și România: „Umflarea mașinilor”. Specialiștii atrag atenția că tendința are un potențial periculos
Fenomenul care afectează și România: „Umflarea mașinilor”. Specialiștii atrag atenția că tendința are un potențial periculos

Sunt mai mari, mai grele și tot mai greu de oprit. Mașinile pe care le conducem astăzi nu mai seamănă cu cele de acum un deceniu.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.