A doua rectificare bugetară la Primăria Capitalei, în mai puţin de o lună. Bani în plus pentru spitale

Gabriela Firea
Pro TV

Consilierii generali vor supune votului în şedinţa de joia viitoare o nouă rectificare bugetară, a doua în mai puţin de o lună.

Prin această rectificare vor fi alocaţi 26 de milioane de lei în plus la spitalele din istrarea Primăriei Capitalei şi peste 4 milioane de lei la instituţiile culturale, dintre care peste 900.000 de lei vor merge la Teatrul Ţăndărică pentru evenimentele organizate cu ocazia Centenarului. Se vor face modificări şi la bugetele RADET şi RATB. Astfel, se vor transforma în subvenţii investiţii de 43,7 de milioane la RATB, iar la RADET, 40 de milioane de lei, scrie news.ro

Potrivit proiectului de rectificare bugetară, vor primi bani în plus istraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB), mai exact peste 26 de milioane de lei. Vor primi bani în plus Spitalul Sf. Maria (4,3 milioane de lei), Spitalul Filantropia (1,5 milioane de lei), Spitalul de Nefrologie Carol Davila (4,2 milioane de lei), Spitalul de Copii Victor Fomoiu (4,7 milioane de lei), Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Ştefan (3,2 milioane de lei), Spitalul Th. Burghele (2,8 milioane de lei), Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Panait Sârbu (13,4 milioane de lei) şi Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia (peste 600.000 de lei).

Şi la instituţiile culturale au fost alocaţi mai mulţi bani, 4 milioane de lei. Astfel. Teatrul Nottara va primi în plus 88.000 de lei, în timp ce la Teatrul Ţăndărică vor fi alocaţi alţi 935.000 de lei, pentru evenimente organizate cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Bugetul Centrului Expo Arte, recent înfiinţat, va fi de 3,1 milioane de lei.

De la RATB, 43,7 milioane de lei vor fi luaţi de la investiţii, bugetul Regiei rămânând la suma de 148,6 milioane de lei. Banii, alocaţi iniţial pentru montarea de garduri pe linia de tramvai, pentru modernizarea peroanelor pe linia de tramvai 41 şi pentru modernizarea Autobazei Giurgiului, vor fi transformaţi în subvenţii, aşa cum se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Citește și
catedrala manturii neamului
Ministrul Finanţelor explică de ce dă încă 115 milioane de lei pentru Catedrala Neamului. "E normal şi logic"

În ceea ce priveşte RADET, 40 de milioane de lei de la investiţii vor fi şi aici transformaţi în subvenţii, nemafiind, astfel, bani pentru modernizarea tuturor punctelor termice sau pentru eficientizarea alimentării cu energie termică a consumatorilor.

Aceasta este a doua rectificare bugetară în mai puţin de o lună, care va fi supusă votului consilierilor generali în şedinţa din 23 august.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Prioritățile Guvernului la rectificare. 115 milioane pentru Catedrala Mântuirii, 23 pentru școli
Prioritățile Guvernului la rectificare. 115 milioane pentru Catedrala Mântuirii, 23 pentru școli

Ministerul Finanţelor a publicat propunerea pentru prima rectificare bugetară din 2018. Pe baza unor venituri presupuse a fi mai mari s-au dat bani mai mulţi pentru pensii şi salarii, dar s-au luat fonduri de la investiţii şi de la câteva instituţii.

Ministrul Finanţelor explică de ce dă încă 115 milioane de lei pentru Catedrala Neamului.
Ministrul Finanţelor explică de ce dă încă 115 milioane de lei pentru Catedrala Neamului. "E normal şi logic"

Teodorovici a explicat de ce rectificarea bugetară a dus la un plus de bani pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului.

Cine pierde şi cine câştigă la rectificarea bugetară. Primarii, cei mai avantajaţi
Cine pierde şi cine câştigă la rectificarea bugetară. Primarii, cei mai avantajaţi

Guvernul a făcut o primă reîmpărțire a banilor publici pe anul acesta.

Recomandări
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor
Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a explicat că execuţia bugetară din primele 4 luni arată că asigurarea surselor de venituri pentru investiții şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.