Putin, mesaj amenințător pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde să lovească în inima Rusiei cu rachete occidentale

×
Codul embed a fost copiat

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.

Este reacția lui Vladimir Putin după ce cancelarul german a dezvăluit că aliații din NATO ar permite Ucrainei, să folosească arme occidentale, pentru a lovi oriunde, în interiorul Rusiei. Pe de altă parte, Consiliul European a aprobat astăzi, crearea unui fond pentru înarmarea continentului, în valoare de 150 de miliarde de euro.

Câteva fraze rostite de cancelarul Friedrich Merz într-o dezbatere la televiziunea publică germană au semnalat o schimbare de poziție a principalilor aliați NATO.

Friedrich Merz, cancelarul Germaniei: „Nu mai există niciun fel de restricții pentru raza de acțiune a armelor furnizate Ucrainei, nici de la britanici sau zi, nici de la noi și nici de la americani. Asta înseamnă că Ucraina se poate apăra inclusiv atacând poziții militare din Rusia, de exemplu. Nu a putut s-o facă până de curând și, cu foarte puține excepții, nici nu a făcut-o. Dar acum poate. Deci poate lovi ținte militare rusești mult mai adânc pe teritoriul Rusiei”.

Până acum, occidentalii au permis Kievului să le folosească rachetele doar în acele locuri de unde rușii lansau atacuri asupra Ucrainei.

Citește și
Friedrich Merz, volodimir zelenski
Când a ridicat, de fapt, Occidentul interdicția ca Ucraina să atace teritoriul Rusiei cu arme NATO. Merz rupe tăcerea

Kremlinul a reacționat amenințător.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Dacă această decizie este luată, nu ar semnifica nimic altceva decât participarea directă a țărilor NATO, SUA, statelor europene la războiul din Ucraina. Ar fi participarea lor directă. Iar asta schimbă, desigur, într-o manieră semnificativă, însăși esența acestui conflict. Ar însemna că țările NATO ar fi în război cu Rusia. Iar noi am lua deciziile potrivite pe baza noilor amenințări cu care ne confruntăm”.

Iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului a explicat că și negocierile de pace ar fi compromise.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „O astfel de decizie ar fi împotriva aspirațiilor noastre de a ajunge la o reglementare politică a conflictului și contrară eforturilor acum în curs de desfășurare pentru soluționarea crizei. Așadar este o decizie destul de periculoasă, repet, dacă este într-adevăr luată”.

Andrius Kubilius, comisarul european pentru apărare și spațiu: „Putin nu dorește un armistițiu, nu vrea pace și poate că și istrația americană începe să înțeleaga că Putin vrea continuarea războiului, convins că îl va câștiga. Formula `pace prin forță` presupune să consolidăm capacitățile militare ale Ucrainei. Mi-aș dori ca și istrația americană să înceapă să înțeleagă că o Ucraină mai puternică va ajuta la obținerea păcii într-un mod mai eficient”.

Potrivit ziarului conservator The Wall Street Journal, președintele american Donald Trump ia în considerare impunerea unor noi sancțiuni împotriva Rusiei. Însă o altă varianta vehiculată de surse apropiate Casei Albe este retragerea Washingtonului din procesul de negocieri. Acest scenariu este alimentat de recentele declarații ale vicepreședintelui JD Vance.

JD Vance: „Am avut un experiment îndelungat în politica noastră externă care a neglijat apărarea națională și menținerea alianțelor noastre de dragul construirii de națiuni și al amestecului în afacerile altor tari. + Ceea ce vedem din partea președintelui Trump este o schimbare fundamentala de abordare, cu implicații profunde. Gata cu misiunile nedefinite limpede, gata cu implicarea noastră în conflicte prelungite! Ne întoarcem la acțiuni orientate strategic, la realism și la protejarea intereselor noastre naționale”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Donald Trump, mesaj amenințător pentru Vladimir Putin după ultimele atacuri asupra Ucrainei: „Se joacă cu focul”
Donald Trump, mesaj amenințător pentru Vladimir Putin după ultimele atacuri asupra Ucrainei: „Se joacă cu focul”

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că omologul său rus Vladimir Putin "se joacă cu focul", informează agenţiile de presă Reuters şi AFP.

Când a ridicat, de fapt, Occidentul interdicția ca Ucraina să atace teritoriul Rusiei cu arme NATO. Merz rupe tăcerea
Când a ridicat, de fapt, Occidentul interdicția ca Ucraina să atace teritoriul Rusiei cu arme NATO. Merz rupe tăcerea

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat, uni, că Germania, Franța, Marea Britanie și SUA au ridicat toate restricțiile impuse Ucrainei cu privire la raza de acțiune a țintelor militare pe teritoriul Rusiei. Dar decizia nu a fost luată de curând.

Serghei Lavrov: Moscova nu va permite ca vorbitorii de rusă din Ucraina să rămână sub
Serghei Lavrov: Moscova nu va permite ca vorbitorii de rusă din Ucraina să rămână sub "junta" lui Zelenski

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va permite ca vorbitorii de limbă rusă din Ucraina să rămână sub conducerea a ceea ce el a calificat drept o "juntă" condusă de preşedintele Volodimir Zelenski.

Recomandări
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”

La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.

UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie
UE lansează un plan major de apărare la Marea Neagră. Ce are România de câștigat din noua strategie

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, un nou plan de apărare pentru Marea Neagră, care va îmbunătăți transportul de echipamente militare în regiune.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.