Accident mortal în Timișoara. Cum s-a petrecut tragedia

politie

Un bărbat a murit, iar o femeie a fost rănită, după ce două mașini s-au ciocnit pe centura ocolitoare a Timișoarei.

Un grav accident rutier a avut loc, duminică seară, pe centura ocolitoare a municipiului Timişoara, între două maşini, iar una dintre acestea s-a răsturnat pe plafon, pe marginea drumului. Un bărbat a murit, iar o femeie a fost rănită, fiind transportată la spital.

”Un bărbat, în vârstă de 48 de ani, conducea un autoturism pe Centura Timişoarei dinspre DJ691 spre Aeroport, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 58 de ani, după care s-a răsturnat. În urma impactului, bărbatul a decedat, iar femeia a fost rănită şi transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Timiş

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. ISU Timiş a precizat că femeia rănită a fost preluată de ambulanţa SAJ, conştientă şi cooperantă, prezentând politraumatisme.

 

Citește și
mina
Bilanțul morților din Kazahstan a ajuns la 42. Este cel mai grav accident minier din istoria ţării
Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Accident teribil în județul Galați. Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața, iar alți doi au fost grav răniți
Accident teribil în județul Galați. Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața, iar alți doi au fost grav răniți

Accident teribil în județul Galați. Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața în comuna Slobozia- Conachi.  

Bilanțul morților din Kazahstan a ajuns la 42. Este cel mai grav accident minier din istoria ţării
Bilanțul morților din Kazahstan a ajuns la 42. Este cel mai grav accident minier din istoria ţării

Explozia într-o mină în Kazahstan a costat viaţa a 42 de mineri, potrivit unui nou bilanţ al echipelor de salvare duminică, ceea ce face din acest accident minier cel mai grav din istoria acestei ţări după obţinerea independenţei de URSS.

Cei patru tineri urmăriţi de autorități implicaţi într-un accident au fost prinşi. Doi dintre poliţişti, răniţi grav | FOTO
Cei patru tineri urmăriţi de autorități implicaţi într-un accident au fost prinşi. Doi dintre poliţişti, răniţi grav | FOTO

Patru tineri din oraşul Pâncota, care au fost urmăriţi de poliţişti în noaptea de sâmbătă spre duminică - misiune în timpul căreia două autospeciale de poliţie s-au ciocnit violent - au fost prinşi.

Motocicletă implicată într-un accident rutier în județul Harghita. Două persoane au fost rănite
Motocicletă implicată într-un accident rutier în județul Harghita. Două persoane au fost rănite

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident produs în judeţul Harghita, în care au fost implicate o maşină şi o motocicletă.

 

Accident înfiorător în Egipt. Cel puţin 35 de morţi după ce mai multe mașini s-au lovit în lanţ pe o autostradă
Accident înfiorător în Egipt. Cel puţin 35 de morţi după ce mai multe mașini s-au lovit în lanţ pe o autostradă

35 de oameni au murit și cel puțin 60 au fost răniți într-un accident în lanț, pe o autostradă ce leagă Cairo de Alexandria, în Egipt.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.