Acoperișul unei case și o mașină, distruse de un incendiu izbucnit la o vulcanizare

×
Codul embed a fost copiat

O vulcanizare din Timișoara a fost înghițită duminică noapte de flăcări puternice.

Vâlvătaia amenințătoare s-a extins și a distrus acoperișul unei case, dar și o mașină.

Intervenția pompierilor a durat trei ore și a fost îngreunată de cauciucurile aflate în interiorul clădirii, dar și de lipsa hidranților din zonă.

Alarma s-a dat duminică seara, când flăcări uriaşe au cuprins vulcanicarea aflată la ieşire din Timişoara. În interior erau zeci de cauciucuri, care au alimentat focul, iar valvătaia s-a extins cu repeziciune.

Incendiul s-a extins foarte repede de la clădirea unde se afla vulcanizarea la o casă din apropiere, dar şi către o maşină. De altfel, intervenţia este una foarte dificilă pentru că în interior sunt zeci de cauciucuri.

Citește și
masina arsa maramures
Bărbat din Maramureș, mort după ce mașina în care dormea a ars

La faţa locului au ajuns şapte autospeciale cu apă şi spumă şi peste 30 de pompieri.

Vulcanizarea se afla pe o stradă recent reabilitată de autorităţile locale, însă în apropiere nu exista niciun hidrant, care ar fi putut uşura intervenţia militarilor.

Localnic: "Este haos, este batjocură. Uitaţi-vă la strada asta care se face, pe strada asta dacă ia o casă foc, vor arde toţi ca şoarecii, este inisibil."

Andrei Poamă, comandant detașamentul 2 de pompieri Timișoara: "Datorită materialelor combustibile din zonă, intervenţia a fost foarte dificilă. Din păcate s-a propagat şi la o casă de locuit din apropiere. Una dintre probleme, hidrantul cel mai apropiat se afla la 500 de metri şi nici presiunea nu este aşa mare."

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în incendiul violent. Deocamdată nu se ştie din ce cauză au izbucnit flăcările, însă o anchetă a fost începută în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Ursuleț rănit grav într-un incendiu de pădure, salvat de pompieri
Ursuleț rănit grav într-un incendiu de pădure, salvat de pompieri

Un pui de urs orfan a primit ajutor, după ce a fost prins în incendiile care au afectat pădurile din Colorado.

Bărbat din Maramureș, mort după ce mașina în care dormea a ars
Bărbat din Maramureș, mort după ce mașina în care dormea a ars

Sfârşit cumplit duminică dimineața pentru un bărbat de 55 de ani din Maramureş.

Imobil nou de apartamente, încă nelocuit, mistuit de un incendiu puternic
Imobil nou de apartamente, încă nelocuit, mistuit de un incendiu puternic

Un incendiu puternic a izbucnit miercuri seară la un imobil de apartamente încă nelocuit, din Petroşani.

Recomandări
Nicușor Dan are azi consultări cu partidele. Cu ce mandat merg liderii politici și pe cine susțin pentru funcția de premier
Nicușor Dan are azi consultări cu partidele. Cu ce mandat merg liderii politici și pe cine susțin pentru funcția de premier

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat miercuri reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.

Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.