Prima rundă de consultări informale de la Cotroceni s-a încheiat. Urmează runda a doua, când se formează „aparatul tehnic”
La consultările informale convocate la Cotroceni de președintele României, Nicușor Dan, partidele pro-europene și Grupul Minorităților Naționale și-au exprimat preocuparea față de deficitul bugetar și angajamentul de a găsi soluții responsabile.
Imediat după încheierea negocierilor de la Palatul Cotroceni, istrația prezidențială a specificat următoarele:
„În cadrul consultărilor informale desfășurate astăzi la Palatul Cotroceni, convocate de Președintele României, Nicușor Dan, delegațiile partidelor pro-europene – PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții Grupului Minorităților Naționale – au subliniat că înțeleg gravitatea situației legate de deficitul bugetar și și-au exprimat angajamentul comun de a contribui la identificarea unor soluții responsabile.
În acest sens, la inițiativa Președintelui României, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului Guvern, să fie elaborat un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, care să fie asumat și pus în aplicare de viitorul Executiv.
Pentru acest obiectiv, partidele menționate și reprezentanții minorităților naționale vor constitui un grup de lucru tehnic, care își va desfășura prima ședință joi, 29 mai, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni. La întâlnirile acestui grup de lucru, din partea istrației Prezidențiale vor participa domnii Radu Burnete și Dragoș Anastasiu.
La consultările informale de la Palatul Cotroceni, au fost prezenți și reprezentanții POT și parlamentarii neafiliați, AUR și SOS România refuzând să ia parte la discuții.”
Liderii principalelor partide şi-au stabilit deja mandatul cu care au mers la discuţii, PNL şi USR afirmând că propunerea lor de premier este Ilie Bolojan, PSD precizând că nu va veni cu niciun nume de premier sau vreo funcţie de ministru, în această fază. UDMR doreşte o majoritate amplă, care să cuprindă şi PSD.
Primele runde de consultări pentru formarea noului Guvern a durat aproximativ 12 ore. "În 2-3 săptămâni vom avea guvern", spunea președintele Nicușor Dan.
Favorit să fie numit premier, Ilie Bolojan anunță posibile creșteri de taxe și reduceri de personal. PSD e de acord cu reducerea deficitului, dar să nu fie afectați primarii.
USR nu a dorit creșteri de taxe și impozite, iar UDMR cere echilibru când vine vorba de tăieri.
La discuții au participat din opoziție doar reprezentanții POT.
În acest sens, președintele POT, Anamaria Gavrilă a menționat că a avut o serie de cerințe pe care i le-a adresat președintelui României, Nicușor Dan.
Anamaria Gavrilă, președintele POT: „Noi am mers la acolo ca voce a celor 5,3 milioane de români care nu l-au invitat pe Nicușor Dan. Noi am considerat că este foarte important ca domnul Nicușor Dan să fie informat despre starea societății așa cum noi o primim direct de la cetățeni. (...) Dânsul nu are privilegiul de a vedea și partea cealaltă. Cel mai mult se pune focus pe cei care l-au susținut. Am avut 5 cereri către istrația prezidențială. Am început cu primul care pentru noi este unul de maximă importanță și prioritate pentru societatea noastră pentru că ne confruntăm într-adevăr cu un deficit și cu o situație economică dificilă, însă dacă noi nu avem o societate unită (...) nu poți să construiești și nu poți să ai o economie puternică dacă oamenii nu se înțeleg între ei.
Așadar, în primul și-n primul rând, noi trebuie să lucrăm la coeziunea socială din România. Pentru asta, i-am cerut domnului președinte ca aceste concepte de pro-europeni, extremiști, izolaționiști să nu mai fie folosite în societatea noastră.(...)
A doua cerere s-a referit la cenzura de pe conturile de social-media. Nu este corect ca unul dintre conturile unui mare ziarist cum este domnul Cristoiu să fie încă blocate pe TikTok. Această blocare de conturi, în general, încalcă libertățile și drepturile românilor. Contruile trebuie blocate doar în cazuri extreme.
A treia cerință a fost desecretizarea ședinței de CSAT în care au fost anulate alegerile. (...)
În al patrulea rând, am făcut astăzi o cerere către STS, în care noi, partidele parlamentare, am cerut să ni se pună la dispoziție lista celor 11.641.866 de votanți din 18 Mai.(...)
Ultima cerere pe care am avut-o către istrația prezidențială a fost aceea că, în opinia noastră, a chema la consultări niște parlamentari neafiliați nu corespunde Constituției. (...)”
Două mari teme au stat la baza primelor consultări între partide și președintele Nicușor Dan: echilibrarea bugetului și formarea unui nou Guvern.
UDMR: Reducerea deficitului ”nu se poate face prin creşterea impozitelor sau taxelor”
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat după consultările cu preşedintele Nicuşor Dan de la Palatul Cotroceni că reducerea deficitului bugetar ”nu se poate face nici prin creşterea impozitelor sau taxelor, nici prin tăierea cheltuielilor”.
"Am vorbit un pic şi despre posibilitatea de a forma un guvern cu susţinere majoritară în Parlament. Am spus că în acest moment problemele deficitului bugetar trebuie abordate cu foarte multă seriozitate şi trebuie să găsim soluţii echilibrate, fiindcă prima provocare este să aducem în acest an venituri în plus, aproape 30 de miliarde, dacă vrem să ajungem la un deficit de 7%. Iar acest lucru nu se poate face nici prin creşterea impozitelor sau taxelor, nici prin tăierea cheltuielilor. Doar mergând într-o direcţie sau în altă direcţie ar însemna un dezechilibru care ar însemna şi tensiuni în societate şi trebuie să găsim acele măsuri prin care pe termen mediu, pe termen lung se poate arăta societăţii că orice sacrificiu privind reducerea deficitului bugetar aduce pe termen mediu şi pe termen lung bunăstare şi o speranţă pentru fiecare om, pentru fiecare familie", a susţinut Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.
El a adăugat că urmează discuţii aplicate cu specialiştii formaţiunilor politice, cel mai probabil, începând de joi.
Liderul UDMR a punctat şi faptul că va fi nevoie de un acord politic detaliat asupra măsurilor care vor fi convenite.
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a vorbit într-o conferință de presă despre consultările politice care au avut loc la Palatul Cotroceni.
Declarațiile de presă au fost transmise LIVE pe stirileprotv-ro.cuevanamovies.net.
Fritz a afirmat că ”nu este corect față de români” să discutăm despre o creștere a TVA-ului, în condițiile în care ”ne permitem să plătim un spor de antenă pentru aproape toți funcționari publici din România, în valoare totală de 6 miliarde de lei pe an.”
De asemenea, liderul USR a declarat că ”țara are nevoie de un premier cu o autoritate și cu credibilitate mare”, iar USR crede că ”acest premier este Ilie Bolojan”.
Întrebat de un jurnalist dacă este ”corect” faptul că USR nu este de acord cu eventuale majorări de taxe și impozite, pe care PNL le-a anunțat ca fiind ”posibile”, Dominic Fritz a confirmat.
De asemenea, el a evitat să spună ”cu ce taxe și impozite ar fi USR de acord să fie majorate”.
Sinteza declarațiilor lui Dominic Fritz:
”Am avut o discuție intensă, de 90 de minute, cu domnul președinte. Nicușor Dan vreau să spun de la început că domnul președinte abordează aceste discuții și negocieri pentru un nou guvern. Eu cred că criza în care ne aflăm este însăși o manifestație a felului greșit în care s-au format guverne în trecut, adică sub o presiune foarte mare de timp, fără să se intre suficient de mult în detalii, promițând tot felul de lucruri, fără să se facă o bugetare reală acestor promisiuni.
Și tocmai de aceea apreciem foarte mult faptul că acuma domnul președinte pune un mare preț pe o discuție pe îndelete a politicilor publice, a reformelor și a măsurilor guvernamentale de care este nevoie.
Domnul președinte ne-a pus multe întrebări despre planul USR pentru această țară, pentru măsurile pe care le propunem, mai ales pentru a reduce bugetul dar și pentru a reforma statul.
Ne-a ascultat cu foarte mult interes și am avut posibilitatea să-i prezentăm soluțiile pe care le propunem pentru România. Bineînțeles că marea parte a aceste discuții a fost despre cum să putem reduce deficitul care este mult prea mare în urma măsurilor nesustenabile care au fost luate de guvernul trecut. Noi am exprimat foarte clar că înainte să discutăm soluții rapide sau presupus rapide care să unde povara pică pe iarăși umerii cetățenilor, că înainte de astfel de soluții gen creșteri de taxe, trebuie să discutăm toate și să punem pe masă toate posibilitățile pentru a reduce din cheltuielile statului cât timp ne permitem să plătim un spor de antenă pentru aproape toți funcționari publici din România, în valoare totală de 6 miliarde de lei pe an. Nu cred că este fair, corect, față de români să discutăm despre o creștere a TVA-ului.
De exemplu, un punct de creștere a TVA-ului aduce 7 miliarde de lei. Deci nu putem să creștem TVA-ul ca să putem continua să plătim sporul de antenă. Asta să fie clar.
Am și transmis domnului președinte că această criză în care ne aflăm este și o șansă nu doar pentru o cură de slăbire a statului, ci și pentru a declanșa potențialul care există în mediul privat printr-o flexibilizare a pieței de muncă, de exemplu, printr-o debirocratizare radicală.
Am propus și propunem o comisie de tăiat hârtii, pentru că orice business în România se confruntă cu mult prea multe reglementări și controale care pot fi pot fi eficientizate. Deci, încă o dată, marea majoritate a discuției a fost despre măsurile pe care le propunem. La sfârșit am discutat scurt și despre formarea guvernului, unde noi am repetat ceea ce am spus și în public în ultimele săptămâni.
Noi credem că țara are nevoie de un premier cu o autoritate și cu credibilitate mare, altfel va fi greu să punem în practică aceste măsuri dificile care urmează. Și USR crede că acest premier este Ilie Bolojan și i-am și spus domnului președinte și eu repet și aici, că USR și PNL împreună au chiar mai mulți parlamentari decât PSD, și de aceea ideea ca nu partidul cel mai numeros să pună premierul nu este chiar așa de absurdă, tocmai pentru că noi, din partea USR-ului, susținem cu tărie această propunere”.
”USR nu ar fi de acord cu introducerea de noi taxe și impozite”
Jurnalist: Din ce spuneați dumneavoastră reiese că în acest moment USR nu ar fi de acord cu introducerea de noi taxe și impozite. Corect?
Dominic Fritz: ”Corect”.
Jurnalist: Aș vrea să continui întrebarea și să vă întreb următorul lucru Domnul Ilie Bolojan spunea puțin mai devreme, în declarația sa, după ce a fost prezent la Cotroceni la discuțiile cu Nicușor Dan, faptul că este greu cumva să ocolim aceste majorări de taxe și impozite, vorbea și domnia sa despre acele tăieri de cheltuieli inutile de la anumite instituții, care înțeleg că sunt în analiză în acest moment. Aș vrea să vă întreb totuși, dacă se va ajunge la majorări de taxe și impozite, cu ce taxe și impozite ar fi USR de acord să fie majorate?
Dominic Fritz: ”Haideți să le tăiem pe toate, să tragem la sfârșit o linie și după aia să vedem dacă ne mai lipsesc bani. Adevărul este și a spus-o Bolojan foarte bine, că acuma statul român cheltuiește mult mai mulți bani decât își permite. Și s-au prins și cei care ne împrumută cu bani, pentru că nu mai au încredere că vom putea să dăm înapoi aceste datorii. De aceea, încă o dată, primul pas trebuie să fie să tăiem tot ce nu ne permitem. Și asta va fi o negociere dură, pentru că într-adevăr vor fi inclusiv măsuri care nu sunt plăcute pentru cei care sunt vizați de ei. Apoi, a 2-a etapă este să ne asigurăm că impozitele care acuma există sunt și colectate. O treime din TVA nici nu se colectează.
Păi, de ce să îi pedepsim pe cei care deja plătesc TVA-ul cu un TVA și mai mare? Și cei care momentan fac evaziune fiscală rămân neatinși. Și abia după ce agreăm tot, toate aceste lucruri, dacă după aia vedem că ne mai lipsesc bani, atunci putem să începem discuția despre creșteri de impozite. Altfel, ar fi față de cetățenii României, care au purtat și care poartă deja marea parte a acestei poveri, ar fi absolut iresponsabil.
Și aici și pentru a recâștiga încredere în capacitatea statului de a livra pentru cetățeni și nu doar pentru unii privilegiați. Și pentru acest lucru e absolut necesar să nu începem acuma ca prim pas cu creșteri de taxe”.
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a susținut o scurtă declarație de presă, în care a vorbit despre consultările politice de la Palatul Cotroceni.
Declarațiile liderului PNL au fost transmise LIVE pe stirileprotv-ro.cuevanamovies.net!
Liberalul nu a vrut să răspundă la întrebările jurnaliștilor și a anunțat că i-a prezentat președintelui Nicușor Dan ”situația economică complicată” a României, precizând că ”este posibil” ”să fim și în situația” în care ”să fim nevoiți” ”să creștem taxe și impozite”.
Declarația de presă susținută de Ilie Bolojan:
”Am prezentat analiza Partidului Național Liberal privind această situație. Suntem într-o situație economică complicată, în care avem un deficit bugetar mare, care se apropie de cel de anul trecut, pe care nu-l mai putem duce în această formă o lungă perioadă de timp.
Avem o creștere accelerată a datoriei. În acest ritm, urmează ca la începutul anului viitor să depășim o îndatorare mai mare de 60% din PIB. Avem, de asemenea, o absorbție scăzută a fondurilor europene, care ne creează probleme cu privire la susținerea investițiilor care generează dezvoltare. Toate aceste probleme sunt pe fondul gestiunii bugetare din anii trecuți, în care am consumat în general mai mult decât ne-am putut permite.
Asta înseamnă că, în afară de a cheltui mult mai mult, avem, din păcate, și o scădere a volumului de investiții străine directe în România, ceea ce încetinește creșterea economică și de asemenea, e nevoie de măsuri pentru a corecta aceste acumulări negative.
Partidul Național Liberal este și el parțial responsabil pentru această situație. Prin urmare, ne-am exprimat atât faptul că suntem conștienți de această răspundere, dar și disponibilitatea de a participa la guvernare în așa fel încât să putem lua măsuri pentru a redresa situația. Și atunci sunt măsurile de urgență și de asemenea cele care țin de perspectiva medie și pe termen lung.
Și astăzi discutăm doar de măsurile care țin de situația de urgență, ceea ce înseamnă în principal două componente, cea de deficit și cea de fonduri europene.
Pe componenta de deficit înseamnă că, indiferent ce Guvern vine, trebuie să ia măsuri, pe de o parte, pentru a asigura finanțarea în continuare a acestui deficit, deci pentru ca România să rămână o țară de încredere, o țară sigură pentru investitori, pentru creditori, asta înseamnă să ne menținem ratingul de țară și de asemenea, tot o măsură urgentă este de a scădea acest deficit.
Iar în ceea ce privește fondurile europene, urgentarea absorbției acestora este o componentă foarte importantă. Vom fi dispuși să susținem un pachet de măsuri complexe, care să nu bulverseze economia țării noastre, dar care în principal au următoarele componente:
- o reducere a cheltuielilor de funcționare a statului român
- o reducere a ineficienței cu tot ceea ce înseamnă aceste aspecte
- analiza fiecărei instituții
- acolo unde poate fi redus personal-ul, cred că se impune reducerea de personal. Acolo unde putem fi mai eficienți trebuie să o facem
- eliminarea sinecurilor, a oricăror cheltuieli care nu pot fi justificate
- descentralizare, debirocratizare, simplificare, în așa fel încât să oferim servicii la fel de bune, dar cu un volum de cheltuieli mult mai mic din partea statului.
De asemenea, a 2-a componentă este cea de creștere a veniturilor bugetului de stat. Avem venituri astăzi importante care nu sunt încasate și e nevoie ca să creștem cota de încasare a acestor venituri și de asemenea, este posibil ca în acest complex de măsuri să fim și în situația în care să putem crește, să fim nevoiți, subliniez, să creștem taxe și impozite.
De asemenea, o componentă importantă este cea de investiții. E nevoie de o prioritizare a acestora, de o analiză a modului în care ele sunt factori de multiplicare, și acolo unde aceste aspecte nu sunt respectate, e nevoie poate de o eșalonare sau o reanalizare a acestora în așa fel încât să reușim, pe de o parte, să avem cheltuieli cât mai mici posibili, într-un termen cât mai scurt, dar fără să dezechilibrăm sistemul public.
De asemenea, să menținem o situație economică stabilă și deci să nu ne bulversăm economia și în continuare, să creăm condiții pentru dezvoltare, menținând un nivel bun de investiții.
În ceea ce privește accesarea fondurilor europene, cred că indiferent ce guvern vine și cine va fi miniștri, e nevoie de o renegociere a PNRR, pentru că sunt puncte pe care nu le mai putem respecta, nu știu, gândiți-vă la închiderea unor termocentrale într-un anumit termen.
De asemenea, e nevoie de urgentare a respectării jaloanelor acestor măsuri care trebuie luate pentru a ne putea elibera tranșele și a ne accesa banii europeni.
Și nu în ultimul rând, este nevoie de înlocuirea unor proiecte, pentru că unele dintre proiectele care sunt în PNRR, mă gândesc, de exemplu, la o parte din domeniul sănătății, la construcția de spitale, nu pot fi finalizate până anul viitor, și deci ar fi nevoie ca aceste proiecte să fie trecute pe o finanțare de stat, iar ele să fie înlocuite de proiecte care pot fi finalizate în așa fel încât, pe de o parte să le putem închide pe toate, dar să ne putem trage și banii europeni pentru a asigura dezvoltarea în continuare a țării noastre.
Așa cum v-am spus, PNL își asumă răspunderea să participe la aceste discuții, să fim cât se poate de responsabili și de corecți față de partenerii politici față de cetățenii țării noastre, spunându-le adevărul, pentru că este prima condiție pentru a-ți recâștiga încrederea fiind corecți cu noi în șine și ne gândindu-ne astăzi la interesele de partid, ci gândindu-ne la faptul că țara noastră este într-o situație dificilă și acum ne vom da testul de anduranță și de respect pentru cetățenii țării noastre.
Vă mulțumesc. În zilele următoare vă ținem la curent cu ceea ce se întâmplă, vă mulțumesc foarte mult.”
UPDATE: După consultările de la Cotroceni, președintele interimar al Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a susținut o conferință de presă la sediul central al PSD, în care a vorbit despre consultările politice de la Palatul Cotroceni.
Declarațiile de presă au fost transmise LIVE pe stirileprotv-ro.cuevanamovies.net!
Sinteza declarațiilor liderului PSD, Sorin Grindeanu:
Sorin Grindeanu: ”Discuția aș cataloga-o, așa cum a spus și domnia sa, mai informală. Am ținut să spun punctele noastre de vedere și în primul rând chestiunile legate de poziția Partidului Social Democrat, care rămâne neschimbate.
Partidul Social Democrat e un partid responsabil, care înțelege să vină cu soluții pentru români și care nu fuge de responsabilitate. S-a discutat foarte mult de partea economică, s-au discutat puncte care țin de realitatea la zi pe această zonă economică.
Vicepremierul Marian Neacșu a prezentat datele economice, așa cum reies din de la Ministerul de Finanțe sau de la Institutul Național de Statistică, și cam asta a fost preocuparea noastră principală azi.”
Jurnalist: Va intra PSD la guvernare? Există această certitudine, nu există o certitudine de acest tip...
Sorin Grindeanu: ”Noi, în primul rând, trebuie să discutăm despre programe și despre proiecte și ăsta e pasul următor pe care îl vom face noi și ceilalți, care pot face parte dintr-o eventuală viitoare majoritate în Parlament. Noi, ne interesează în primul rând aceste programe, acest program, până la urmă de guvernare și după aceea vom lua o decizie, vom lua o decizie în partid.”
Jurnalist: Aș vrea să vă întreb care sunt condițiile pentru a face parte dintr-un guvern, ce așteptați să vedeți pentru a face parte din Guvern?
Sorin Grindeanu: ”Tocmai ce am spus, ne interesează programul de guvernare, măsurile care vor trebui a fi luate de către Guvern. Dacă suntem într-o zonă în care convenim că acele măsuri sunt cele necesare, da, vom face următorul pas. Vom supune atenției partidului această opțiune de a intra sau nu la guvernare. Aici aș mai vrea să fac o precizare. Mă gândesc și ne gândim să consultăm, să facem o consultare mai largă a partidului. Dacă vom ajunge în acest moment, în acel punct de a agrea programul de guvernare, mă gândesc să facem această consultare mai largă spre baza partidului. Adică totuși, avem 1800 de primari, aproximativ, cei mai mulți consilieri județeni, cei mai mulți parlamentari. E o discuție pe care o vom avea în zilele următoare. Am propus-o luni la Biroul Permanent Național. Și eu și alți colegi de-ai mei urmează să luăm o decizie, dar cred că e una corectă, de a merge și a consulta și baza partidului în luarea eventuală a acestei decizii.”
Grindeanu: Până recent, trendul era să rămânem în opoziție
Întrebat de un jurnalist dacă se menține ”trendul” în PSD, de a rămâne în opoziție, Grindeanu a spus că acest lucru va trebui lămurit în cadrul consultării din cadrul partidului.
Sorin Grindeanu: ”Marțea trecută, vorbind cu zeci de colegi din sală, așa apărea opinia majoritară. Nu pot să spun, de aceea, dacă s-a schimbat sau nu trendul în partid. De aceea am și spus că aș vrea să fac o consultare, să facem o consultare mai largă. Asta înseamnă ca cel puțin consiliile politice județene din toate organizațiile noastre județene să-și exercite un vot în consiliile politice județeni ale PSD-ului. Din această consiliere fac parte primari, consilieri județeni, parlamentari, președinți de organizații în toți președinții de organizații locale din PSD.
E o idee pe care un coleg de-al meu, Radu Moldovan, cred că de la Bistrița, a prezentat-o în BPN-ul de luni, care mi se pare foarte bună și o să o propun în viitoarea ședință spre aprobare, să vedem dacă asta e calea pe care o doresc și ceilalți colegi ai mei.
Credeți că nu e important să voteze, să-și pună un punct de vedere ce aproape 1800 de primari ai PSD? Eu zic că da. Eu cred că e important să voteze și să-și pună un punct de vedere și toți consilierii județeni.
Eu cred că e important să își spună un punct de vedere și toți parlamentarii PSD, care nu sunt președinți de organizație. Cred că toți toți acești colegi ai mei pot să-și exercite un drept, un vot, asta dă o legitimitate și mai mare deciziei pe care o vom lua în perioada următoare.”
Jurnalist: Și când veți propune asta? Pentru că timpul este destul de ...
Sorin Grindeanu: ”Haideți să vedem calendarul, să știți că nu depinde de noi. În primul rând depinde de ceea ce v-am spus mai devreme, prima oară sau cel care dictează pașii și ritmul e președintele României.”
Nicuşor Dan a declarat că discuţiile de la Palatul Cotroceni cu formaţiunile parlamentare vizează modalitatea de echilibrare a bugetului de stat şi noul Guvern, despre care a afirmat că speră să se formeze în două-trei săptămâni şi din el să facă parte cele patru partide pro-occidentale.
"(Consultările) sunt pe două planuri: unu - să vedem cum echilibrăm bugetul şi doi - să vedem cum facem Guvernul, dar al doilea depinde de primul", a afirmat Nicuşor Dan, miercuri, într-o declaraţie acordată presei în faţa casei sale.
Preşedintele a precizat că marţi a avut discuţii tehnice referitoare la reducerea cheltuielilor statului.
"Au fost discuţii tehnice pentru a găsi locuri în care să putem să tăiem din cheltuielile statului. (...) Sunt nişte locuri. Acum să vedem care este viziunea partidelor", a transmis şeful statului.
El şi-a exprimat speranţa ca în două-trei săptămâni să se formeze noul Guvern.
Întrebat dacă se poate un Guvern fără PSD, el a răspuns: "Se pot multe, însă, pentru a da o stabilitate, cel mai important este să dai din punct de vedere economic stabilitate şi predictibilitate şi nu poţi să faci asta cu un Guvern minoritar, de asta eu îmi doresc ca cele patru partide pro-occidentale să fie în Guvern, să avem o majoritate stabilă, pentru că cine vrea să investească în România sau cine vrea să se împrumute în România să ştie că există o stabilitate".
Despre faptul că reprezentanţii AUR vor absenta de la consultările de la Palatul Cotroceni el a afirmat că este decizia acestora.
"Este decizia lor. Eu am invitat pe toată lumea, pentru că aşa este corect", a spus Nicuşor Dan.
AUR i-a transmis, marţi, preşedintelui Nicuşor Dan să îşi ceară scuze pentru afirmaţiile ”părtinitoare şi profund nedemocratice” din timpul campaniei electorale, purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Dan Tanasă, arătând că faptul că l-a chemat la Cotroceni pe George Becali nu face decât să confirme obligaţiile pe care le are faţă de oamenii sistemului.
Tanasă mai spune că, dacă Nicuşor Dan nu îşi cere scuze, atunci ei nu vor lua parte la o ”mascaradă politică” pusă în scenă pentru a acoperi o nouă înţelegere de culise între vechile partide ale regimului.
”Alegerile prezidenţiale sunt lovite de nulitate absolută din data de 5 octombrie 2024, când Preşedinta Partidului S.O.S. România, doamna avocată şi eurodeputată Diana Iovanovici-Şoşoacă, a fost oprită în mod abuziv de către CCR să candideze, chiar dacă îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege. Partidul S.O.S. România este singurul partid parlamentar căruia Sistemul nu i-a permis să aibă candidat la alegerile prezidenţiale, nici în anul 2024 şi nici în anul 2025”, a anunţat formaţiunea.
SOS România afirmă că, atât în 2024, cât şi în 2025, a strâns de fiecare dată peste 300.000 de semnături pentru candidatura Dianei Iovanovici-Şoşoacă la Preşedinţie.
”A fost încălcat brutal nu doar dreptul DE A FI ALEASĂ al doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă, dar şi dreptul DE A ALEGE al membrilor, simpatizanţilor şi votanţilor Partidului S.O.S. România. În cursa pentru funcţia supremă în Statul Român au rămas doar candidaţii validaţi de Sistem, iar alegerile prezidenţiale au fost inevitabil câştigate de Sistem. Pe cale de consecinţă, NU vom valida prin participarea noastră la consultări rezultatul acestor alegeri prezidenţiale viciate, al căror rezultat a fost falsificat de intervenţia brutală şi abuzivă a Curţii Constituţionale a României şi a Biroului Electoral Central.”
Ora 09:00 - Partidul Social Democrat (PSD); ora 10:30 - Partidul Naţional Liberal (PNL); ora 12:00 - Uniunea Salvaţi România (USR); ora 13:30 - Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR); ora 15:00 - Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale; ora 16:00 - Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR); ora 17:00 - Partidul S.O.S. România; ora 18:00 - Partidul Oamenilor Tineri (POT); ora 19:00 - parlamentari neafiliaţi.
Preşedintele a anunţat că a stabilit pentru miercuri întâlniri, de la ora 9:00 până la ora 20:00, câte o oră şi jumătate cu fiecare, cu liderii partidelor.
”Am vorbit cu liderii la telefon şi azi echipa de la istraţie (n. red. prezidenţială) o să trimită oficial”, a declarat Nicuşor Dan, marţi dimineaţă, în faţa locuinţei sale, după ce a fost întrebat dacă începe negocierile cu partidele.
Nicuşor Dan a precizat că va fi prima rundă de discuţii, care vor fi informale. ”Chiar dacă sunt organizate, ele sunt informale şi vor continua”, a precizat noul şef al statului.
Recent, preşedintele afirma că nu vrea să se grăbească cu formarea Guvernului, şi să îşi ia un interval de 3-4 săptămâni, el arătând că doreşte ca, în discuţii, cât mai multe din aspectele programului de guvernare să fie stabilite între partide.
PSD: Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Marian Neacșu, Lia Olguța Vasilescu, Paul Stănescu și Victor Negrescu
PNL: Ilie Bolojan, Adrian Veștea, Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu și Dan Motreanu.
USR: Dominic Fritz, Radu Mihaiu, Vlad Voiculescu, Allen Coliban, Oana Țoiu, Radu Miruță și Cătălin Drulă
UDMR: Kelemen Hunor, Tánczos Barna, Cseke Attila, Turos Lóránt, Miklós Zoltán și Antal Árpád
POT: Anamaria Gavrilă, Daniel Grofu, Răzvan Chiriță și Gabriela Porumboiu