Aeroportul Internațional Brașov ar putea fi inaugurat pe 1 noiembrie. Va fi singurul din țară cu turn de control virtual

×
Codul embed a fost copiat

Primul aeroport construit în România post-comunistă ar putea fi inaugurat pe 1 noiembrie, la 14 ani de la începerea lucrărilor.

Noua aerogară se află la Ghimbav, lângă Brașov, și va ajunge să deservească un milion de pasageri pe an, spun autoritățile.

Reuniți la Brașov, directorii de aeroporturi anunță că până în 2040 numărul celor care vor decola sau ateriza în România se va tripla, ceea ce impune dezvoltarea infrastructurii.

Odată deschis, Aeroportul Internațional Brașov va fi unul dintre cele mai impotante din țară. Este cel mai modern de la noi și cel mai nou din Europa, susțin directorii aeroporturilor din România, care l-au vizitat joi.

David Ciceo, președinte Asociația Aeroporturilor din România: "Va contribui pentru Brașov la dezoltarea economică, turistică, universitară, pentru că sunt mulți turiști străini în Brașov și să știți că odată cu deschiderea aeroportului vor fi și mai mulți studenți străini. Eu, personal, peste 10 ani văd un milion de pasageri la Brașov."

Citește și
tulcea
Aeroportul din Tulcea, extrem de puțin folosit. A fost modernizat cu 12 milioane de euro

Lucrările au început în 2008 și au fost accelerate în ultimii ani. Acum sunt pe ultima sută de metri, iar inaugurarea este preconizată pentru luna noiembrie.

Alexandru Anghel, director executiv Direcția de Implementare Aeroport CJ Brașov: "Avem finalizată pista, calea de rulare, platforma, balizajul este finalizat. Terminalul a intrat în faza de recepție și probe tehnologice.”

Aeroportul va fi singurul din țară cu turn de control virtual. Zborurile vor fi dirijate de la distanță, din Arad, cu ajutorul unor sisteme performante.

Companii precum TAROM, Wizz Air, Blue Air, Turkish Airlines, Lufthansa, LOT, El Al s-au arătat interesate să zboare de aici.

Și poate vă întrebați către ce destinații internaționale o să putem zbura de aici, pentru început. În acest moment sunt discuții cu marile companii aeriene pentru orașe precum Londra, Roma sau Munchen.

Directorii de aeroporturi estimează că în acest an - în toată țara - vom avea 15 milioane de pasageri. Numărul ar putea crește până la 50 de milioane în următorii 20 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Cea mai tânără femeie-pilot din lume care a făcut ocolul Pământului este Zara Rutherford. A fost singură la manșă
Cea mai tânără femeie-pilot din lume care a făcut ocolul Pământului este Zara Rutherford. A fost singură la manșă

Cea mai tânără femeie-pilot din lume care zburat în jurul lumii, Zara Rutherford, va ateriza pe un aeroport din Belgia.

Aeroportul din Tulcea, extrem de puțin folosit. A fost modernizat cu 12 milioane de euro
Aeroportul din Tulcea, extrem de puțin folosit. A fost modernizat cu 12 milioane de euro

Călătorii s-au întors în aeroporturi, după primul an al pandemiei, unul dificil, în care multe zboruri au fost oprite. În 2021, au fost în total peste 4,3 milioane de pasageri în aeroporturile din țară.

Scandal pe Aeroportul Henri Coandă. Pasagerii nemulţumiţi de noile restricţii au devenit recalcitranți
Scandal pe Aeroportul Henri Coandă. Pasagerii nemulţumiţi de noile restricţii au devenit recalcitranți

Mai mulţi pasageri care au ajuns, vineri, pe Aeroportul Henri Coandă au făcut scandal, fiind nemulţumiţi de noile restricţii. S-a produs aglomeraţie, fiind necesară intervenţia jandarmilor şi a Poliţiei de Frontieră.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.