Armata Română caută medici și asistenți militari. Aproape 300 de posturi vor fi scoase la concurs

×
Codul embed a fost copiat

Armata Română are nevoie de mai mulți medici și asistenți militari. Din toamnă, 285 de locuri pentru aceste specializări vor fi scoase la concurs în șapte centre universitare din țară.

Pentru a se înscrie la itere, doritorii trebuie să treacă mai întâi testele eliminatorii ale Ministerului Apărării.

Ștefan este elev în clasa a-12-a la un liceu din Iași. Se pregătește pentru iterea la medicină militară de anul trecut.

Ștefan Bandalac, elev Colegiul Mihai Eminescu Iaşi: „E ceva mult mai diferit și în caz de Doamne ferește război, putem interveni să salvăm patria."

Cele şapte centre universitare, cu locuri pentru studiul medicinei sau asistenţei medicale militare, sunt Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Oradea, Craiova şi Târgu Mureş.
Vorbim despre 162 de locuri pentru medici ofițeri și 123 pentru asistenţi subofițeri, toate disponibile din toamnă.

Citește și
fotovoltaice
Cum dezvoltă companiile românești soluții pentru prosumatorii care aleg energia verde. De la garaje solare la roboți

col. Bogdan Zamfir, comandant, Spitalul Militar Iași: „Există și în sistemul medico-militar un deficit de personal a cărui compensare trebuie și reprezintă o prioritate.”

col. medic dr. Mihail Tudosie, comandantul Institutului Medico-Militar București: „România fiind membră NATO, și pentru că se pun probleme deosebite privind participarea noastră la această structură, suntem nevoiți să asigurăm categoria de personal specializat pentru a putea interveni în situații de necesitate.”

Anca Buzoianu - rector, UMF Cluj: „În primul rând, cred că există cerere pe piața muncii selecția va fi făcută într-o primă etapă de Ministerul Apărării Naționale, aici incluzând și anumite probe fizice și după aceea candidații vor da același examen că și candidații la medicină."

Viorel Scripcariu, rector UMF Iași: „Cred că vom avea multe solicitări din partea copiilor."

Selecţia şi recrutarea eliminatorie a Ministerului Apărării presupun probe fizice, testare psihologică şi vizită medicală. Studenții işi vor face pregătire dublă: cursurile obișnuite de Medicină, dar și un modul special, al Institutului Medico-Militar din subordinea MApN.

Medicina militară se studiază 6 ani, iar asistența 4. Georgiana a terminat anul trecut o astfel de specialitate la Târgu Mureș. De o lună este angajată ca rezident la Spitalul Militar din Iași.

sblt. medic Andra Gabriela Cristea, medic rezident: „Îi sfătuiesc pe tinerii candidați să fie gata să accepte anumite restricții necesare unui stil de viață militar."

Candidaţii care nu vor fi işi pe locurile speciale pentru armată, vor putea intra pe cele de medicină civilă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Cum dezvoltă companiile românești soluții pentru prosumatorii care aleg energia verde. De la garaje solare la roboți
Cum dezvoltă companiile românești soluții pentru prosumatorii care aleg energia verde. De la garaje solare la roboți

Pe măsură ce crește numărul prosumatorilor iau avant și soluțiile inovative din zona energiei verzi dezvoltate chiar de companii românești.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Proprietar de fast food din București, condamnat la 3 ani de închisoare după ce a cerut șpagă 500.000 de euro
Proprietar de fast food din București, condamnat la 3 ani de închisoare după ce a cerut șpagă 500.000 de euro

Proprietarul unui fast food din Capitală a fost condamnat de Tribunalul București la 3 ani de închisoare cu executare după ce în ianuarie a pretins peste o jumătate de milion euro șpagă de la partenera unui om de afaceri arestat pentru evaziune fiscală.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi
Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre diaspora, că respectăm votul şi încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi.