Autoturisme de peste 72.000 euro au fost confiscate în Timiș. Ce au descoperit polițiștii după controale amănunțite. FOTO

masina furata
Politia de Frontiera Romana

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița au identificat și indisponibilizat două autovehicule, estimate la aproximativ 360.000 lei, care erau căutate pentru confiscare de autoritățile din Elveția și Slovenia.

Primul caz a avut loc pe 23 martie, în jurul orei 17:00, când un cetățean român, aflat la volanul unui autoturism de lux înmatriculat în România, s-a prezentat pentru controlul de frontieră. După verificarea în bazele de date, polițiștii au descoperit că vehiculul figura ca „bun căutat pentru confiscare” în urma unei alerte emise de autoritățile din Elveția. Valoarea autoturismului este estimată la aproximativ 200.000 lei.

La câteva ore după acest incident, în același punct de frontieră, un cetățean albanez care conducea un automarfar înmatriculat în Albania a fost supus unui control similar. În urma verificărilor, s-a constatat că capul tractor al automarfarului era căutat pentru confiscare de autoritățile din Slovenia, iar valoarea acestuia se ridică la aproximativ 160.000 lei.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră au deschis cercetări sub acuzația de tăinuire.

Citește și
masini furate
Mașini de lux furate, în valoare de 74.000 de euro, au fost descoperite în Dolj și Caraș-Severin. FOTO
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
Citește și...
Mașini de lux furate, în valoare de 115.000 de euro, au fost descoperite în Vaslui. Autoturismele au fost confiscate. FOTO
Mașini de lux furate, în valoare de 115.000 de euro, au fost descoperite în Vaslui. Autoturismele au fost confiscate. FOTO

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au identificat și indisponibilizat două autoturisme de lux, semnalate ca fiind furate în bazele de date internaționale.

Mașini de lux furate, în valoare de 74.000 de euro, au fost descoperite în Dolj și Caraș-Severin. FOTO
Mașini de lux furate, în valoare de 74.000 de euro, au fost descoperite în Dolj și Caraș-Severin. FOTO

Polițiștii de frontieră au identificat recent două autoturisme, cu o valoare totală de aproximativ 74.000 de euro, care figurau în bazele de date internaționale ca fiind căutate pentru confiscare.

 

Mașini de lux de peste 400.000 de euro care au fost furate din Marea Britanie, găsite în urma unor percheziţii în Argeş. FOTO
Mașini de lux de peste 400.000 de euro care au fost furate din Marea Britanie, găsite în urma unor percheziţii în Argeş. FOTO

Mai multe autoturisme de lux, despre care există indicii că au fost furate din Marea Britanie, au fost găsite de poliţişti în urma unor percheziţii efectuate în localitatea Cetăţeni din judeţul Argeş.

Captură în Portul Constanţa. Maşini de lux furate din Suedia, găsite înainte să ajungă în Turcia și Belarus
Captură în Portul Constanţa. Maşini de lux furate din Suedia, găsite înainte să ajungă în Turcia și Belarus

Autoturisme în valoare de aproximativ 130.000 de euro, care erau căutate de autorităţile din Suedia, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa. Un autoturism urma să fie exportat în Turcia, iar celălalt în Belarus. 

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Nicușor Dan: Toate partidele cu care suntem în discuţie vor să intre la guvernare
Nicușor Dan: Toate partidele cu care suntem în discuţie vor să intre la guvernare

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că toate partidele cu care se discută în prezent - PSD, PNL, USR, UDMR - vor să intre la guvernare.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.