Barbatul caruia i-a fost amputat penisul e o "victima a Sarbatorilor". "Un cunoscut mi-a zis daca am pus 2 in fata la CNP"

×
Codul embed a fost copiat

Scandal in cazul pensionarului din Buzau caruia, in urma cu un an, i-a fost amputat penisul dupa ce a suferit o infectie in spital.

Omul i-a acuzat pe medici de malpraxis si vrea sa ceara in instanta despagubiri de jumatate de milion de euro. Iar ancheta a scos la iveala nereguli grave in felul in care a fost tratat pacientul. Doctorii ar fi sesizat prea tarziu problemele pacientului si au intervenit tarziu. "A fost victima Sarbatorilor", spune expertul care a analizat cazul, intrucat bolnavul a nimerit la spital de Craciun, cand oamenii isi luau zile libere.

Experiza in cazul pensionarului caruia i-a fost amputat organul genital a fost facuta de profesorul universitar Mircea Penescu, doctor in stiinte medicale si specialist in nefrologie. Expertul a stabilit ca, dupa ce pacientului i-a fost scoasa sonda urinara, cei care l-au tratat au examinat superficial pacientul si au sesizat prea tarziu complicatiile. In plus, unele consultatii s-au dat la telefon, fara ca medicul sa vada personal bolnavul.

Totodata, in fisele de observatie procedurile erau consemnate laconic. In final, pacientul a fost programat foarte tarziu si pentru un consult urologic, spun expertii. Si dupa multe zile de suferinta, omul s-a dus la alt spital, unde medicii au fost nevoiti sa ia decizia radicala: amputarea penisului.

Costica Maroleanu a ajuns la Spitalul din Buzau in decembrie 2014 cu insuficienta renala. I-a fost montata o sonda urinara, iar dupa cateva zile, cand aceasta i-a fost scoasa, au aparut complicatiile. Barbatului i se infectase organul genital, dar cu toate acestea, nu a fost programat la un consult urologic.

Citește și
mama
Un copil de 4 ani a murit, dupa ce medicii l-au trimis acasa cu o reteta pentru otita. Ce i-a adus sfarsitul

"Deciziile terapeutice sunt luate de multe ori prin consulturi telefonice, mentionate ca atare in foaia de observatie, iar evolutia locala grava nu este stipulata, pacientul fiind victima perioadei de Sarbatori", se arata in raportul intocmit de expertul Mircea Penescu.

Pentru ca se simtea tot mai rau, pacientul a decis sa plece din spitalul din Buzau, iar dupa Anul Nou, s-a internat la Spitalul Militar Central. Acolo, doctorii si-au dat seama ca e o situatie disperata si au decis amputarea penisulu.

Barbatul, acum de 55 de ani, a sesizat Colegiul Medicilor si Directia de Sanatate Publica. Dupa un an de ancheta, comisia DSP pentru cazurile de malpraxis a dat un raspuns care, sustine avocatul pacientului, nu respecta legea.

Cristina Moiseanu, avocatul barbatului: "Desi se consemneaza faptul ca unul dintre motivele pentru care au aparut complicatiile a fost determinat de o supraveghere deficitara din partea echipei medicale, nu trage o concluzie asa cum legea obliga comisia, daca a fost un act de malpraxis sau nu a fost."

Cei de la Directia de Sanatate publica sustin ca pacientul a reclamat doar un singur medic, iar acesta, punctual, nu a fost gasit vinovat. Ceilalti doctori care l-au tratat si care e posibil sa fi gresit, nu au fost vizati de ancheta.

Celine Toader, comisia de monitorizare pentru cazurile de malpraxis: "Noi am fost intrebati daca nefrologul a gresit si raspunsul este ca nu. Pentru alte cazuri nu facem cercetare."

Costica Maroleanu, pacient: "Ma simt in continuare umilit. Daca am ajuns sa ma intrebe un cunoscut daca mi-am schimbat codul numeric personal si am pus 2 in fata, va dati seama cum te simti."

Barbatul este hotarat sa ii dea in judecata pe cei care au gresit si vrea sa ceara Spitalului Judetean din Buzau despagubiri de o jumatate de milion de euro. Dar pana la proces are nevoie de verdictul Colegiului Medicilor.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Victorie amara data de CEDO pentru o femeie care si-a pierdut familia in spital. Statul roman ii va plati 39.000 de euro
Victorie amara data de CEDO pentru o femeie care si-a pierdut familia in spital. Statul roman ii va plati 39.000 de euro

Victorie amara la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru o femeie din Roman careia in urma cu 15 ani i-au murit fiica si nepotica, la scurt timp dupa ce fata ei nascuse. In 2001, cele doua suflete s-au stins la spital.
 

Un copil de 4 ani a murit, dupa ce medicii l-au trimis acasa cu o reteta pentru otita. Ce i-a adus sfarsitul
Un copil de 4 ani a murit, dupa ce medicii l-au trimis acasa cu o reteta pentru otita. Ce i-a adus sfarsitul

Durere fara margini pentru o familie din localitatea Balcani, judetul Bacau. Un baietel de 4 ani a murit, iar familia ii acuza pe medici de neglijenta criminala.

Doctorita din Arges, acuzata de moartea bebelusului unei tinere de 21 de ani:
Doctorita din Arges, acuzata de moartea bebelusului unei tinere de 21 de ani: "Nu ma simt vinovata, am respectat protocoale"

Situatie revoltatoare la Spitalul din Calinesti, judetul Arges. O tanara de 21 de ani a adus pe lume un copil mort dupa ce, sustine ea, medicul ginecolog a lasat-o sa astepte mai bine de o ora pe hol.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.