BEC: La alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 2024, operaţiunile electorale se vor desfăşura în aceleaşi secţii

vot franta
Shutterstock

Operaţiunile electorale se vor desfăşura, la alegerile parlamentare din 2024, în aceleaşi secţii de votare organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an, a decis, luni, Biroul Electoral Central.

Potrivit deciziei BEC, prevederile sunt în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 208/2015 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului şi ale Hotărârii Autorităţii Electorale Permanente nr. 44/2016 privind setul de condiţii minimale pe care trebuie să le îndeplinească locaţiile în care funcţionează secţiile de votare, precum şi dotarea minimală a acestora.

"În situaţii temeinic justificate, sediile secţiilor de votare utilizate la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024 pot fi diferite faţă de cele folosite la primul tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024, sub condiţia asigurării accesibilităţii şi publicităţii acestora cu cel puţin 3 zile înaintea zilei votării", se mai arată în decizia BEC.

De asemenea, dacă schimbarea sediului secţiei de votare intervine cu mai puţin de 3 zile înaintea zilei votării, publicitatea este asigurată de îndată.

Alegerile parlamentare au loc pe 1 decembrie, iar cele prezidenţiale sunt programate pe 24 noiembrie - primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie - turul al doilea.

Citește și
PSD s-a modernizat cu coduri QR. Își vor alege președintele cu o aplicație pe telefon
PSD își va alege noua conducere și candidatul la prezidențiale, pe 24 august. „Acest vot se va închide în 15 minute”
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Luptă pe muchie de cuțit pentru președinția SUA. Sondaj: Trump și Harris sunt la egalitate înaintea primei dezbateri
Luptă pe muchie de cuțit pentru președinția SUA. Sondaj: Trump și Harris sunt la egalitate înaintea primei dezbateri

Un nou sondaj de opinie, publicat cu mai puţin de 48 de ore înaintea primei dezbateri televizate între Kamala Harris şi Donald Trump, arată că cei doi se află la egalitate în intenţiile de vot ale alegătorilor americani, transmite luni DPA.

PSD își va alege noua conducere și candidatul la prezidențiale, pe 24 august. „Acest vot se va închide în 15 minute”
PSD își va alege noua conducere și candidatul la prezidențiale, pe 24 august. „Acest vot se va închide în 15 minute”

Pe 24 august, PSD își va alege noua conducere și va desemna și candidatul la alegerile prezidențiale. Pentru prima dată în istoria partidului, președintele va fi votat cu ajutorul unei aplicații de pe telefon.

Donald Trump pierde din avânt în sondaje. Pentru prima dată, Kamala Harris îl conduce pe Trump cu 5 puncte procentuale
Donald Trump pierde din avânt în sondaje. Pentru prima dată, Kamala Harris îl conduce pe Trump cu 5 puncte procentuale

Democrata Kamala Harris îl conduce pe republicanul Donald Trump cu 42% din intenţiile de vot faţă de 37% în cursa pentru alegerile prezidenţiale americane din 5 noiembrie, potrivit unui sondaj Ipsos publicat joi, relatează Reuters.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, în urmă cu puțin timp, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben
Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben

Meteorologii anunţă că, până luni seară, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.