Calfele călătoare învaţă tainele meşteşugurilor în România. Meșteri din toată Europa, în vizită în Sibiu

×
Codul embed a fost copiat

Sunt și meşteri mari, calfe și zidari, dar nu cei din Balada Meșterului Manole. Sunt calfele călătoare, care umblă prin lume şi învaţă tainele meşteşugurilor, că pe vremuri, iar zilele acestea au ajuns la Sibiu.

 

Şi-au stabilit tabăra în vechiul burg şi împărtăşesc cu drag din experienţa lor, în cadrul unor ateliere unde îşi fac loc şi poveştile.

Odată ce ajungi în centrul Sibiului, descoperi altă lume. Tineri, fete și băieți îmbrăcați ca pe vremuri meșteresc de zor. Unii domolesc fierul închis, iar alții repară ferestre din lemn.

Toni are 21 de ani și e a pornit în această călătorie în urmă cu aproximativ cinci luni.

Toni Stoll, calfă din Germania: „Nu am voie să am un telefon sau ceva electronic, dar mă simt liber, putem să facem ce dorim, putem călători unde vrem, putem lucra în ce proiecte dorim, e libertate. Acesta este costumul meu de calfă, noi îi spunem „kluft”. Un costum e pentru călătorii, care e mereu curat și mai arătos, iar unul e pentru muncă, de zi cu zi".

Citește și
studenti, universitate
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că „urmăreşte cu atenţie” situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard

În curtea unei case săsești, calfa pregătește cimentul pentru renovarea pereților dintr-un vechi pod. Jens are 24 de ani și este din Danemarca, iar în ultimii doi ani a călătorit în șase țări.

Jens Breinholt, calfă din Danemarca: „Este o experiență minunată, mereu înveți ceva nou când lucrezi și faci echipă cu alte calfe. Înveți diferite trucuri din meseria ta și cum se fac anumite lucruri".

Bărbat: „Sunt serioși și punctuali, așa cum erau sașii pe vremuri. Muncesc, se distrează și își văd de treabă".

Ștefan Walter, coordonator program calfe: „În general, o tânără calfă după ucenicie are dreptul să călătorească pentru minim trei ani și în acest timp nu are când să vină acasă. Cumva studiază meseria lui mult mai bine decât dacă rămâne doar într-un loc".

Turiștii și localnicii au și ei șansa să învețe ceva nou

Turistă din Italia: „Foarte interesant și frumos să-i vezi pe acești tineri cu stilul lor de viață, cum lucrează așa arhaic, să vadă și ceilalți tineri care nu cunosc aceste meserii cum se lucrează".

Pe lângă atelierele meșteșugărești, în următoarele patru săptămâni tinerii care au ajuns la Sibiu vor lucra și pe diferite șantiere din oraș.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că „urmăreşte cu atenţie” situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că „urmăreşte cu atenţie” situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a anunţat, vineri, că "urmăreşte cu atenţie" situaţia studenţilor români de la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii.

Ultimul supravieţuitor din România al Pogromului de la Iaşi, Leonard Zăicescu, s-a stins din viaţă
Ultimul supravieţuitor din România al Pogromului de la Iaşi, Leonard Zăicescu, s-a stins din viaţă

Leonard Zăicescu, născut la 27 martie 1927, a activat până la finalul vieţii pentru pentru combaterea celor care neagă sau minimizează ororile Holocaustului.

Fenomenul care afectează și România: „Umflarea mașinilor”. Specialiștii atrag atenția că tendința are un potențial periculos
Fenomenul care afectează și România: „Umflarea mașinilor”. Specialiștii atrag atenția că tendința are un potențial periculos

Sunt mai mari, mai grele și tot mai greu de oprit. Mașinile pe care le conducem astăzi nu mai seamănă cu cele de acum un deceniu.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.