Când va intra România deplin în Schengen. Promisiunea pe care țara noastră a făcut-o Austriei

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, la Budapesta, acolo unde s-a convenit ca România și Bulgaria să intre deplin în Schengen, că țara noastră și-a luat un angajament important în fața Austriei.

"Aș vrea să-i mulțumesc în mod special premierului Viktor Orban pentru sprijinul constant în ceea ce privește aderarea completă a României la Spațiul Schengen.

Felicit președinția ungară a Consiliului Uniunii Europene pentru munca desfășurată în această perioadă, dar mai ales pentru faptul că a ținut în permanență în atenție subiectul Schengen.

Românii au simțit deja beneficiile intrării parțiale în Spațiul Schengen, având în vedere faptul că este ceva foarte palpabil, însă creșterea economică românească și ungurească va fi minimizată odată cu aderarea completă, inclusiv pe cale terestră, iar preluarea de către România a protecției granițelor parțiale ale Uniunii Europene va avea un impact pozitiv și asupra Ungariei.

Mă bucur că strategia decisă acum câteva luni, inclusiv împreună cu premierul Orban, a dat roade și reușim să ne bifăm astăzi obiectivele", a declarat Ciolacu.

Citește și
austria schengen
România va intra deplin în Schengen. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen | VIDEO

Șeful Guvernului a explicat apoi cum a reușit să convingă Viena să nu se mai opună aderării totale a României la Spațiul Schengen: "Am avut acum câteva zile o discuție telefonică cu cancelarul Austriei, domnul Nehammer, în care i-am transmis că România își asumă pe deplin responsabilitatea pentru protecția frontierelor externe ale Uniunii Europene. Am ajuns la un acord și la nivelul miniștrilor de Interne astăzi din cele patru state implicate care sunt prezenți la Budapesta și doresc să mulțumesc pe această cale tuturor echipelor implicate în negociere".

Apoi, Marcel Ciolacu a anunțat: "Având în vedere toate aceste lucruri concrete, după 13 ani, România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025".

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Ce este spațiul Schengen. Avantaje și beneficii pentru România, de la 1 ianuarie 2025
Ce este spațiul Schengen. Avantaje și beneficii pentru România, de la 1 ianuarie 2025

Spațiul Schengen este o zonă de cooperare europeană în care au fost eliminate controalele la frontierele interne între statele membre. România va deveni membră deplină Schengen din 1 ianuarie 2025.

România va intra deplin în Schengen. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen | VIDEO
România va intra deplin în Schengen. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen | VIDEO

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, vineri, că România și Bulgaria vor intra deplin în Schengen.

Austria ar putea debloca curând aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen.
Austria ar putea debloca curând aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen. "Vedem că aceste eforturi dau roade"

Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, scrie agenția EFE. Miniştrii de Interne ai celor trei ţări se întâlnesc, vineri, la Budapesta.

Lovitură de teatru. FT: S-ar putea ca Olanda să nu mai vrea România în Schengen, după ce Austria s-a înduplecat să ne accepte
Lovitură de teatru. FT: S-ar putea ca Olanda să nu mai vrea România în Schengen, după ce Austria s-a înduplecat să ne accepte

România ar putea până la urmă să nu mai intre în Schengen, în ciuda asigurărilor date de premierul Marcel Ciolacu. Motivul nu mai este refuzul Austriei, care a fost în cele din urmă înduplecată să ne accepte, ci răzgândirea Olandei, prin noua putere.

Ciucă îl contrazice pe Ciolacu: România nu poate intra în Schengen de la 1 ianuarie. Nu se poate tehnic
Ciucă îl contrazice pe Ciolacu: România nu poate intra în Schengen de la 1 ianuarie. Nu se poate tehnic

Preşedintele PNL şi candidatul partidului la prezidențiale, Nicolae Ciucă, l-a ironizat pe Marcel Ciolacu, care a făcut declaraţii despre posibila intrare a României în Spaţiul Schengen cu graniţele terestre la 1 ianuarie 2025.

 

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.