Cazurile de viroză, gripă și pneumonie au trecut de 123.000. Numărul este triplu față de începutul anului

×
Codul embed a fost copiat

Au fost peste 123.000 de cazuri de viroze, gripe și pneumonii în săptămâna trecută în spitale și la medicii de familie. Numărul este triplu, față de începutul anului, și cu 38% mai mare față de săptămâna precedentă.

Autoritățile sanitare au transmis notificări către toate instituțiile de învățământ, și insistă asupra măsurilor de prevenție.

Ramona Petcu, profesor învățământ primar: „Noi ne vedem zi de zi, stăm împreună ore bune... unii 7, alții 8 ore. Cum ne protejăm noi în clasă, unii pe ceilalți?”

Ministerul Sănătății și cel al Educației au trimis în creșe, grădinițe și școli o solicitare către cadrele didactice, să recapituleze cu cei mici măsurile de prevenție a infecțiilor respiratorii.

Părinții sunt rugați să îi țină acasă, până la vindecare, pe cei bolnavi. Asta, după ce evoluția cazurilor la populația generală, în cel mai recent raport publicat, arată o creștere bruscă, cu 38 %, în doar o săptămână. Și numărul celor diagnosticați clinic cu gripă e mai mare cu 1.100 de cazuri.189 au primit și confirmare prin analize de laborator.

Citește și
Gripa
Ministrul Sănătații: Cazurile de gripă sunt pe un trend ascendent. Nu au fost raportate noi decese

După fiecare pauză, în care au stat împreună, elevii ar trebui să folosească săpunul! Preferabil, zilnic, unul antibacterian! Săpunul antibacterian te protejează câteva ore după ce te-ai spălat.

Din păcate, în alte instituții, elevii învață doar teoria. La toaletă, savonierele și aparatele pentru săpun lichid sunt goale.

Autoritățile de sănătate publică spun că infecțiile respiratorii de sezon se răspândesc cel mai ușor în comunitățile de copii, pentru că aceștia stau aproape unii de alții și, cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai slabe șansele să respecte corect regulile de igienă. În București avem cel puțin o școală cu mai multe cazuri de gripă confirmate la elevi. Aceștia sunt izolați la domiciliu, iar spațiile sunt dezinfectate. În această școală, au fost lipite pe pereți și pe dulapuri afișe care arată inclusiv că antibioticele nu trebuie istrate fără aviz medical.

În doar 7 zile, numărul deceselor cu virus gripal a crescut cu 5, ajungând la 14 în acest sezon-cele mai multe, de la infecții cu tulpina A, scăpate de sub control.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
NEWS ALERT Încep negocierile cu Cristi Chivu!
Citește și...
Pentru prima dată, virusul de gripă aviară H5N1 a fost detectat la un efectiv comercial de păsări de curte din Georgia
Pentru prima dată, virusul de gripă aviară H5N1 a fost detectat la un efectiv comercial de păsări de curte din Georgia

Gripa aviară a fost detectată într-un efectiv comercial de păsări de curte din Georgia, pentru prima dată de la debutul actualului focar în 2022, au anunțat autoritățile.

Ministrul Sănătații: Cazurile de gripă sunt pe un trend ascendent. Nu au fost raportate noi decese
Ministrul Sănătații: Cazurile de gripă sunt pe un trend ascendent. Nu au fost raportate noi decese

România se află pe un trend ascendent privind cazurile de gripă, postrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. În această săptămână nu a fost comunicat niciun alt deces cu virus gripal, iar numărul total de decese rămâne 4, precizează el.

Un bărbat a murit de gripă aviară după ce s-a infectat de la păsările din curte
Un bărbat a murit de gripă aviară după ce s-a infectat de la păsările din curte

Un prim deces uman asociat gripei aviare a fost înregistrat în Statele Unite, au anunţat luni autorităţile sanitare din Louisiana, precizând că este vorba despre un pacient în vârstă, care suferea de alte patologii, transmite AFP.

Sunt tot mai multe cazuri de gripă. Medicii din România se așteaptă la un nou val de îmbolnăviri după deschiderea școlilor
Sunt tot mai multe cazuri de gripă. Medicii din România se așteaptă la un nou val de îmbolnăviri după deschiderea școlilor

Cazurile de gripă și viroze respiratorii la copii sunt tot mai multe în fiecare săptămână. În spitalele de pediatrie cu greu se mai găsesc locuri pentru pacienți, iar medicii se așteaptă la un nou val de îmbolnăviri după deschiderea școlilor.

Alertă la Washington. Virusul care se răspândește în SUA și are deja mutații. A apărut primul caz grav
Alertă la Washington. Virusul care se răspândește în SUA și are deja mutații. A apărut primul caz grav

După detectarea primului caz grav de gripă aviară la oameni şi noi infectări depistate în rândul felinelor, răspândirea virusului H5N1 stârneşte îngrijorare în Statele Unite, însă experţii din sectorul sanitar refuză totuşi să se lase cuprinşi de panică.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.