Ministrul Sănătații: Cazurile de gripă sunt pe un trend ascendent. Nu au fost raportate noi decese

Gripa
Shutterstock

România se află pe un trend ascendent privind cazurile de gripă, postrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. În această săptămână nu a fost comunicat niciun alt deces cu virus gripal, iar numărul total de decese rămâne 4, precizează el.

Ministrul Sănătăţii a prezentat într-o conferinţă de presă evoluţia virozelor respiratorii în ţara noastră şi predicţiile pentru perioada imediată următoare.

Datele Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, de la INSP, arată că în ultima săptămână de raportare, săptămâna 30 decembrie - 5 ianuarie, au fost în 44.554 de cazuri de infecţii respiratorii, în total, faţă de o medie multianuală pentru aceeaşi perioadă de 73.000 de cazuri, cu 38% mai puţine cazuri comparativ cu sezonul precedent şi cu 22% mai puţine cazuri faţă de săptămâna anterioară.

„Pentru că a fost o perioadă prelungită, cu foarte multe zile libere, e posibil să discutăm şi despre o subraportare”, a arătat ministrul.

Citește și
Tot mai mulți români se îmbolnăvesc de gripă. Câte cazuri au fost în într-o singură săptămână
Sunt tot mai multe cazuri de gripă. Medicii din România se așteaptă la un nou val de îmbolnăviri după deschiderea școlilor

Rafila a mai anunţat că, în ceea ce priveşte cazurile de gripă clinică, aici a existat o uşoară creştere, 4.694 de cazuri de gripă clinică, comparativ cu 4.168 în aceeaşi săptămână a sezonului precedent, însă aceeaşi creştere uşoară de maxim 10% a fost înregistrată şi în comparaţie cu săptămâna anterioară, exclusiv gripa clinică.

În ceea ce priveşte acele infecţii respiratorii acute severe, au fost în la nivel naţional 23 de cazuri, comparativ cu 16 în săptămâna din sezonul precedent.

„În această săptămână nu a fost comunicat niciun alt deces cu virus gripal, numărul total de decese rămânând de 4”, a ţinut să precizeze Alexandru Rafila.

Ministrul sănătăţii a mai anunţat că în ceea ce priveşte confirmarea de laborator a infecţiei gripale, s-au înregistrat 356 de cazuri de gripă. Despre cazurile de gripă, ministrul Sănătăţii a arătat că ne aflăm în mod evident, pe un trend ascendent.

„Probabil că vom intra pe un trend ascendent până spre sfârşitul acestei luni”, a declarat ministrul, adăugând că măsurile de sănătate publică vor fi în concordanţă şi ele vor fi luate de fiecare autoritate de sănătate publică locală.

Ministrul a mai afirmat că măsurile generale de prevenire a infecţiilor respiratorii sunt: spălarea regulată a mâinilor cu apă şi săpun, respectarea igienei tuse şi a strănutului, aerisirea încăperilor, evitarea locurilor aglomerate.

Ministrul a mai spus că importantă este adresarea la medicul de familie când apar simptome respiratorii iar prezentarile la unităţile de primire urgenţă să se facă doar în cazul unor cazuri de gravitate medie sau mare pentru că sunt aglomerate unităţile de primire urgenţă.

„Peste tot în Europa se întâmplă exact acelaşi lucru şi atunci dacă e vorba doar de o simptomatologie de răceală, de viroze respiratorie, medicul de familie este cel la care ar trebui să mergem pentru recomandări medicale şi pentru tratament”, a explicat Rafila.

Ministrul a mai arătat că, în ceea ce priveşte gripa, recomandarea este pentru vaccinare.

„Ea poate să fie făcută în cursul acestei luni. Recomandăm să fie făcută cât mai grabnic, pentru că perioada până la apariţia anticorpilor care previn boala sau previn o formă complicată a gripei este de circa 10-14 zile şi cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a arătat Rafila.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Un bărbat a murit de gripă aviară după ce s-a infectat de la păsările din curte
Un bărbat a murit de gripă aviară după ce s-a infectat de la păsările din curte

Un prim deces uman asociat gripei aviare a fost înregistrat în Statele Unite, au anunţat luni autorităţile sanitare din Louisiana, precizând că este vorba despre un pacient în vârstă, care suferea de alte patologii, transmite AFP.

Sunt tot mai multe cazuri de gripă. Medicii din România se așteaptă la un nou val de îmbolnăviri după deschiderea școlilor
Sunt tot mai multe cazuri de gripă. Medicii din România se așteaptă la un nou val de îmbolnăviri după deschiderea școlilor

Cazurile de gripă și viroze respiratorii la copii sunt tot mai multe în fiecare săptămână. În spitalele de pediatrie cu greu se mai găsesc locuri pentru pacienți, iar medicii se așteaptă la un nou val de îmbolnăviri după deschiderea școlilor.

Alertă la Washington. Virusul care se răspândește în SUA și are deja mutații. A apărut primul caz grav
Alertă la Washington. Virusul care se răspândește în SUA și are deja mutații. A apărut primul caz grav

După detectarea primului caz grav de gripă aviară la oameni şi noi infectări depistate în rândul felinelor, răspândirea virusului H5N1 stârneşte îngrijorare în Statele Unite, însă experţii din sectorul sanitar refuză totuşi să se lase cuprinşi de panică.

Alertă sanitară. Un temut virus a suferit mutații în organismul unui pacient. Omul se află în „stare critică”
Alertă sanitară. Un temut virus a suferit mutații în organismul unui pacient. Omul se află în „stare critică”

Primul caz uman grav de gripă aviară din Statele Unite este purtător al unui virus care a suferit mutaţii în interiorul organismului său pentru a se adapta la tractul respirator uman, au anunţat, joi, autorităţile sanitare americane, relatează AFP.

Un bărbat din Olt este primul deces confirmat cu gripă în acest sezon
Un bărbat din Olt este primul deces confirmat cu gripă în acest sezon

Institutul Naţional de Sănătate Publică anunţă, vineri, primul deces confirmat cu virus gripal. Este vorba de un bărbat în vârstă de 77 ani, din judeţul Olt, nevaccinat anti-gripal şi care a fost confirmat cu virus gripal tip A, subtip H1.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.