Ce a urmat după controalele ANPC la KFC și McDonald's. Precizările giganților

suc

În baza unei adrese emisă de DSVSA, ANPC permite restaurantelor McDonald’s să prepare și să comercializeze băuturi răcoritoare la dozator și gheață.

Premier Restaurants România, partenerul pentru dezvoltare al McDonald’s în România, a solicitat un punct de vedere al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București (DSVSA), privind necesitatea unei autorizări suplimentare pentru desfășurarea activităților de preparare a băuturilor răcoritoare precum și producerea și folosirea gheții. Această solicitare s-a făcut ca urmare a deciziei Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) de a opri temporar activitățile de preparare, utilizare și comercializare a băuturilor răcoritoare la dozator și a gheții de uz alimentar, motivând că Premier Restaurants nu deține autorizările necesare.

Răspunsul DSVSA, autoritatea competentă pentru acreditare, confirmă ceea ce Premier Restaurants a susținut de la început: „activitățile de preparare a băuturilor răcoritoare precum și producerea și folosirea gheții numai în cadrul restaurantelor dumneavoastră, NU se înscriu în categoria activităților pentru care este necesară autorizarea/înregistrarea sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor SUPLIMENTAR, aceste activități fiind circumscrise activității de alimentație publică, activitate care este deja înregistrată sanitar – veterinar la DSVSA București”.

Prin urmare, Premier Restaurants are toate autorizările necesare și nu este obligată să obțină autorizări speciale pentru producerea băuturilor răcoritoare sau a gheții.

Astfel, ANPC a revenit, după patru zile, asupra deciziei anunțate marți (21.10.2019) și a permis Premier Restaurants „să desfășoare activitățile de preparare, utilizare și comercializare a băuturilor răcoritoare la dozator și a gheții”.

Citește și
energie
Cât va costa electricitatea de la 1 iulie, după eliminarea plafonării. Tarifele anunțate de principalii furnizori


Restaurantele KFC vor servi doar băuturi îmbuteliate în urma controalelor ANPC


Restaurantele KFC din toată ţara vor servi doar băuturi îmbuteliate, după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a decis sistarea temporară a utilizării dozatoarelor în restaurantele KFC, arată Sphera Franchise Group, compania care operează brandul KFC, într-o informare transmisă joi, 24 octombrie, Bursei de la Bucureşti.

"Am decis să servim doar băuturi îmbuteliate în toate restaurantele noastre KFC din ţară, ca urmare a deciziei ANPC de a dispune sistarea temporară a utilizării dozatoarelor în restaurantele KFC, motivând faptul că suntem producători de băuturi răcoritoare, ceea ce ar impune o autorizare", arată sursa citată.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a informat compania care operează brand-ul KFC cu privire la rezultatele unor controale efectuate într-o serie de restaurante KFC. Rezultatele se referă, în principiu, la două aspecte - pe de o parte, bacterii găsite în câteva maşini de gheaţă şi, pe de altă parte, presupusa utilizare fără a deţine autorizare a dozatoarelor de băuturi carbogazoase şi a maşinilor de gheaţă.

"Imediat ce controalele au fost iniţiate, am demarat o verificare internă pentru a determina cauzele tehnice sau de altă natură care ar fi putut genera aceste situaţii izolate. Până la finalizarea verificării interne, am decis să oprim utilizarea tuturor maşinilor de gheaţă şi, în general, utilizarea gheţii în toate restaurantele KFC, în linie cu principiile noastre de prevenire. Sphera Franchise Group plasează siguranţa consumatorului în topul priorităţilor sale şi aplică proceduri stricte, incluzând, printre altele, inspecţii zilnice şi săptămânale ale tuturor maşinilor de gheaţă, testări de rutină a calităţii gheţii şi teste periodice independente. Restaurantele KFC din ţară adera la proceduri standard de siguranţă alimentară bazate pe principiile HAC (Analiza pericolelor şi punctelor critice de control), care necesită analize riguroase de risc în punctele critice de control", precizează compania.

Potrivit sursei citate, restaurantele KFC din România comercializează băuturi care sunt pregătite pentru consum imediat, folosind materii prime furnizate de o terţă parte, această activitate neîncadrându-se la categoria de producere a băuturilor. Pentru prepararea băuturilor sunt utilizate echipamentele puse la dispoziţie de furnizor, cu titlu de comodat, cu un sistem de dozaj presetat, verificat periodic de către furnizorul respectiv. Acest sistem este unul implementat in industria alimentară din întreaga lume, arată Sphera Franchise Group.

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au descoperit bacteria Clostridium, bacterii coliforme şi enterococi în gheaţa produsă de KFC iar utilizarea aparatelor de producere a gheţii în care s-au descoperit bacteriile a fost interzisă, a declarat marţi directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Cât va costa electricitatea de la 1 iulie, după eliminarea plafonării. Tarifele anunțate de principalii furnizori
Cât va costa electricitatea de la 1 iulie, după eliminarea plafonării. Tarifele anunțate de principalii furnizori

Începând cu 1 iulie 2025, schema de plafonare a prețurilor la energie electrică în România va expira, ceea ce va duce la o liberalizare completă a pieței.

Ce spune Nicușor Dan privind introducerea serviciului militar obligatoriu în România
Ce spune Nicușor Dan privind introducerea serviciului militar obligatoriu în România

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri, că nu există în prezent discuţii despre introducerea stagiului militar obligatoriu, dar că armata română trebuie să îşi extindă corpul de profesionişti.

CNSAS: Peste 6.000 de elevi au colaborat cu Securitatea. Informațiile furnizate
CNSAS: Peste 6.000 de elevi au colaborat cu Securitatea. Informațiile furnizate

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a dezvăluit o statistică șocantă privind colaborarea minorilor cu fosta Securitate: peste 6.000 de persoane au colaborat cu serviciile secrete comuniste în calitate de elevi.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară
România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară

Comisia Europeană va publica, marți (4 iunie), un raport dur la adresa României.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.