Ce spune președintele CNCD despre exprimarea privind autiștii, făcută de Viorica Dăncilă

viorica dancila

Preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a declarat, sâmbătă, la RFI, referindu-se la autosesizarea Consiliului în cazul declaraţiei Vioricăi Dăncilă, că în exprimarea premierului nu este una corectă.

Preşedintele Consiliului Național pentru Combaterea Discrminării a precizat că, deocamdată, Viorica Dăncilă nu a confirmat că va veni la audierea la care a fost citată pentru marţi: ”Deocamdată, nu a confirmat. Din surse publice ştiu că se deplasează la Bruxelles şi, în măsura în care îşi manifestă dorinţa să fie prezentă personal la audieri, luni o să luăm în discuţie acest aspect şi am putea să reprogramăm audierea. În măsura în care nu există această solicitare, audierea va avea loc marţi, premierul, ca oricare alt cetăţean, având posibilitatea să depună un punct de vedere”.

Csaba Asztalos a precizat că, în toate cazurile, contează atitudinea unei persoane după săvârşirea unei posibile fapte de discriminare şi că, bineînţeles, scuzele publice şi regretul sunt luate în considerare.

Întrebat dacă, personal, consideră gravă afirmaţia premierului, preşedintele CNCD a răspuns: ”Am avut discuţii cu fel şi fel de formatori de opinie de la data declaraţiei şi unii spun că exagerăm pentru că este o exprimare care se foloseşte în mod curent în societate. Probabil că se foloseşte, dar nu cred că este o exprimare corectă. Însă în astfel de speţe relevantă este funcţia persoanei respective. Nu orice cetăţean este premierul României. Fiind o persoană cu înaltă demnitate publică, influenţează comportamente în societate şi atunci are o responsabilitate mai accentuată în exprimare şi rigoarea este mai importantă în cazul unor astfel de persoane”.

Asztalos a mai spus că, în general, demnitarii nu sunt în cunoştinţă de cauză asupra efectelor pe care le pot genera prin exprimările nefericite sau prin incitare la ură, etichetări sau stigmatizări, dar că unii politicieni şi unii demnitari sunt în cunoştinţă de cauză şi exploatează stereotipuri şi prejudecăţi tocmai pentru a câştiga voturi.

Citește și
premierul Viorica Dancila
Dăncilă şi-a cerut scuze, după ce i-a făcut „autişti" pe cei care „şi-au pârât ţara la Bruxelles". CNCD s-a autosesizat

Premierul Viorica Dăncilă a susţinut joi seară, la Antena 3, că vrea să aibă o abordare transparentă cu liderii europeni şi că Monica Macovei a făcut mult rău României prin atitudinea ei şi prin faptul că "şi-a pârât propria ţară" în Parlamentul European, cerând, referitor la legile Justiţiei, să fie judecată de alte 27 de ţări. Premierul i-a catalogat drept "autişti" pe cei care "dezinformează UE, în ciuda faptului că stiu adevărul".

Vineri, premierul Viorica Dăncilă şi-a cerut scuze, prin intermediul unui comunicat de presă, pentru declaraţia pe care a făcut-o joi seară.

CNCD va organiza în 20 februarie audierea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu declaraţia pe care a făcut-o joi seară la postul Antena 3, a anunţat vineri instituţia, care precizează că în această speţă va fi citat şi ul emisiunii, Mihai Gâdea.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Mesaj dur adresat Vioricăi Dăncilă de mama unui copil cu autism: ”Scuzele tale nu ajung”
Mesaj dur adresat Vioricăi Dăncilă de mama unui copil cu autism: ”Scuzele tale nu ajung”

Mama unui copil cu autism din Timişoara spune că nu acceptă scuzele exprimate public de premierul Viorica Dăncilă după o declaraţie în care i-a numit ”autişti“ pe cei care ar dezinforma Uniunea Europeană.

Dăncilă şi-a cerut scuze, după ce i-a făcut „autişti
Dăncilă şi-a cerut scuze, după ce i-a făcut „autişti" pe cei care „şi-au pârât ţara la Bruxelles". CNCD s-a autosesizat

Premierul Viorica Dăncilă şi-a cerut scuze vineri dimineaţă după ce i-a calificat drept „autiști” pe cei care ar „dezinforma Uniunea Europeană”, pe motiv că „știu realitatea, dar nu vor să o accepte”.

Viorica Dăncilă, mesaj pentru polițiști: „Poliția nu are ce căuta în jocuri politice sau care distorsionează”
Viorica Dăncilă, mesaj pentru polițiști: „Poliția nu are ce căuta în jocuri politice sau care distorsionează”

Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut, vineri, polițiștilor să intensifice acțiunile de combatere a traficului de persoane. Totodată, ea le-a solicitat polițiștilor să nu se implice lupte politice.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile
PSD, negocieri acerbe cu PNL. Ce vrea Grindeanu. Măsurile economice îi așteaptă pe politicieni să își împartă funcțiile

PNL a avut luni o ședință a Biroului Politic Național pentru a discuta despre formarea noului Guvern. Și PSD va avea o sedință pe parcursul zilei de luni.

Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova
Nicușor Dan, la Summitul B9 şi Ţările Nordice: România este îngrijorată de securitatea Mării Negre și a Republicii Moldova

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, luni (2 iunie), la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care a avut loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.