Cea mai veche statuie a lui Mihai Eminescu, spălată cu detergent de rufe, după ce a fost pătată cu vopsea

×
Codul embed a fost copiat

Hotărât lucru, statuia din Galați a lui Mihai Eminescu are ghinion! După ce de multă vreme este mutilată an de an de necunoscuți care îi fură mâna muzei, acum s-a colorat în roșu!

Oficialitățile au așezat la gâtul scriitorului o ghirlandă cu flori, dar s-a pornit ploaia și vopseaua s-a scurs și s-a impregnat în rocă. În loc să apeleze la un restaurator ca să curețe monumentul, oamenii primăriei au trimis angajații firmei locale de salubritate să spele statuia cu detergent de rufe.

Statuia a devenit cunoscută în toată țara, în special după apariția unui fenomen straniu: cu doar câteva zile înainte de aniversarea sau comemorarea lui Eminescu, mâna muzei poetului era furată și dispărea. De-a lungul anilor, a fost refăcută și montată la loc de nenumărate ori. Iar hoții nu au fost prinși niciodată.

De aceasta dată, alt necaz, sau mai degrabă o neglijență a celor care au vrut să îl comemoreze pe poet, pe 15 iunie.

Aceasta este prima statuie din România care îl înfățișează pe poetul Mihai Eminescu. Este probabil și cea mai vandalizată statuie din țara noastră: de peste 25 de ori mâna muzei a fost ruptă cu rea intenție. Iar de această dată, iată, tot monumentul este pătat de roșu.

Citește și
Eminescu
Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită vineri, când se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

Chiar dacă au văzut că, din cauza ploii, vopseaua roșie se scurge, organizatorii evenimentului nu au intervenit. Abia după o vreme, oameni primăriei s-au gândit să spele statuia cu detergent.

Petrică Pațilea, purtător de cuvânt al Primăriei Galați: "Este un accident nefericit, o vopsea provenită de la o ghirlandă depusă cu prilejul unor activități desfășurate în cinstea poetului. S-a încercat curățarea statuii, dar fară a insista prea mult. Angajații specializați în asigurarea curățeniei pe domeniul public".

Gheorghe Andreescu, artist restaurator: "Datorită intemperiilor, ea a devenit poroasă. Este o marna, iar roșul ăsta a pătruns adânc, structural".

Reporter: "Știți că cei de la primărie i-au chemat pe cei de la Ecosal să o spele".

Gheorghe Andreescu, artist restaurator: "Doamne ferește! N-au voie! Doamne fereste!".

Reporter: "E posibil să fi făcut mai mult rău?".

Gheorghe Andreescu, artist restaurator: "Bineînțeles".

Statuia ar putea fi curățată, însă numai cu materiale speciale, în niciun caz cu detergent de rufe.

Maria Răileanu, inspector, Direcția de Cultură Galați: "Au fost făcute adrese către Muzeul de Arte Vizuale din Galați și către Primăria Municipiului Galați, spre a fi contractați specialiști spre a face demersurile de refacere și de conservare a monumentului".

Sculptura, semnată Frederic Storck, a fost făcută din marmură de Carrara, și a fost inaugurată în 1911.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Ziua poetului Mihai Eminescu, celebrată printr-un spectacol inedit la Târgoviște. Tulumbele au marcat distanța socială
Ziua poetului Mihai Eminescu, celebrată printr-un spectacol inedit la Târgoviște. Tulumbele au marcat distanța socială

Ziua lui Mihai Eminescu, "Luceafărul poeziei românești", a fost celebrată într-un mod inedit la Târgoviște.

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită vineri, când se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu
Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită vineri, când se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită vineri, când se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

131 de ani de la moartea lui Eminescu. Slujbă de pomenire la Catedrală
131 de ani de la moartea lui Eminescu. Slujbă de pomenire la Catedrală

O slujbă de pomenire a fost oficiată la împlinirea a 131 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, la finalul Sfintei Liturghii, la Catedrala Patriarhală.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.