Cele 4 viori ale lui George Enescu vor răsuna împreună într-o serie de concerte în toată ţara

×
Codul embed a fost copiat

Cele 4 viori ale lui George Enescu vor răsuna împreună, într-o serie de concerte organizate în toată ţara.

Turneul a fost deschis marți seară, la Iaşi, unde soliştii au interpretat melodii consacrate, înconjuraţi de iubitori ai muzicii clasice.

În holul de Onoare al Palatului Culturii din Iaşi, 4 solişti, acompaniaţi de un pianist, au cântat la viorile care i-au aparţinut cândva marelui compozitor român.

Andrei Apreotesei, managerul Palatului Culturii din Iaşi: "Pentru prima dată în istoria României patru dintre viorile celebre ale lui George Enescu ce se află în custodia Muzeului Național George Enescu din București vin în acest turneu național și încep la Iași să ne bucure".

Toate sunt instrumente de tezaur, iar să poată fi încredinţate unui artist, este nevoie de o recunoaştere care vine după mulţi ani de muncă.

Gabriel Croitoru, violonist:
"Cânt pe Guarneri del Gesu, făcută în anul 1731, în urma unui concurs în proiecte de atribuire a dreptului de folosință pe care l-am susținut și câștigat în 2008. De atunci și până la mine a stat practic în seif, dar aceste instrumente sunt făcute să fie cantate nu ținute în muzeu."

Mircea Dumitrescu, violonist:
"O vioară franțuzească din 1935. Este o mare oportunitate și bucurie de a cânta pe un astfel de instrument"

Publicul a fost încântat de spectacol, mai ales că invitaţii au putut sta la doar câţiva paşi de interpreţi.

Citește și
canicula
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Spectacolul va fi pus în scenă în perioada următoare şi pentru publicul din Galaţi, Bucureşti şi Braşov.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.  

Amendat după ce a trecut pe roșu la o cale ferată din Alba. Șoferul unei ambulanțe SMURD, sancționat de poliție
Amendat după ce a trecut pe roșu la o cale ferată din Alba. Șoferul unei ambulanțe SMURD, sancționat de poliție

Şoferul unei ambulanţe SMURD care a intervenit la un accident rutier în judeţul Alba a fost amendat de Poliţie pentru că a trecut pe roşu la o trecere la nivel cu calea ferată.

Tânăr de 20 de ani din Galați, bătut până la moarte de trei indivizi, după o petrecere. Agresorii au fost arestați
Tânăr de 20 de ani din Galați, bătut până la moarte de trei indivizi, după o petrecere. Agresorii au fost arestați

Un tânăr de 20 de ani a murit, după ce a fost bătut de trei indivizi, la o petrecere de majorat din judeţul Galaţi. Agresorii sunt în custodia poliţiştilor.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal, cu lacrimi și zâmbete. Mii de fani i-au fost alături | FOTO

Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat.