CEO WizzAir: Zeci de mii de pasageri au fost afectaţi în vară de problemele companiei. 20% au fost din România

wizz air
Shutterstock

Zeci de mii de pasageri Wizz Air au fost afectaţi în vară de problemele cu care s-a confruntat compania, iar cei din România reprezintă aproximativ 20% din total, a declarat, marţi, József Váradi, CEO-ul Wizz Air.

"Vorbim despre câteva zeci de mii de pasageri afectaţi în vară. Eu vorbesc la nivel total, în reţeaua totală. Probabil că România reprezintă cam 20% din această cifră. În vară, compensaţiile au fost aproape de 100 de milioane de euro. Deci noi compensăm în mod corespunzător. Nu trebuie să vă îngrijoraţi de asta. Sigur că nu ne dorim să anulăm, de aceea suntem preocupaţi să efectuăm zborurile. Dar dacă totuşi trebuie să anulăm dintr-un motiv sau altul, noi respectăm regulamentele europene şi plătim pasagerilor orice drepturi au. Le apreciem şi le respectăm drepturile. În momentul de faţă avem cam 70% din cererile de despăgubire în mod automatizat. Deci chiar şi clienţii pot să-şi obţină rambursarea. Luna trecută nu am avut niciun zbor anulat în România", a spus József Váradi.

El a menţionat că în România au fost probleme în lunile iunie şi iulie şi a arătat că operatorul aerian o adoptat o serie de decizii pentru a evita asemenea situaţii.

"Am luat o serie de decizii grele pentru că ne costă bani. Investim în aeronave de rezervă. O aeronavă de rezervă costă 100 de milioane de euro. Înainte aveam cinci aeronave de rezervă în sistem. La începutul verii am ajuns la opt aeronave, deci pentru toată reţeaua Wizz, pentru tot sistemul Wizz. Deci de la cinci la opt. Am investit 300 de milioane de euro pentru asta. Am creat mai multe echipaje şi piloţi de stand-by, astfel încât dacă e nevoie să introducem o nouă aeronavă pentru a recupera operaţiuni, să avem şi echipaje disponibile pentru aeronavele respective de rezervă. Şi aceasta este o investiţie semnificativă. Am investit foarte mult şi în logistică. Distribuiam piese de schimb pentru recuperare tehnică de la o serie de puncte şi am extins numărul de puncte. De exemplu, avem o bază logistică la Bucureşti, astfel încât să fim cât mai aproape de problemă. Dacă este o problemă în România, să nu aducem piesele din Polonia, pentru că avem o bază mare în Polonia, dar avem piese şi aici la Bucureşti. Vorbim despre depozite, hangare, despre piese de schimb. Deci este o investiţie. Şi apoi ne-am uitat şi la orarul de zbor. Am evaluat riscul ca personalul să iasă din programul de zbor sau să existe riscul de anulare de zbor. Deci am făcut optimizare din acest punct de vedere. Şi am investit foarte mult şi în call center. Înainte aveam trei, acum avem cinci unităţi de call center, deci mai multă capacitate, mai multă infrastructură astfel încât să satisfacem cerinţele oamenilor. Şi investim şi în resursele de la sol, din aeroporturi. Dacă există o problemă, oamenii să aibă la cine să apeleze, să nu se simtă sinistraţi", a afirmat József Váradi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
O femeie a fost înjunghiată pe o stradă din Galaţi. Agresorul ar fi un fost partener
O femeie a fost înjunghiată pe o stradă din Galaţi. Agresorul ar fi un fost partener

O femeie din Galați a fost înjunghiată, marţi, de un bărbat cu care se pare că a avut o relaţie. Victima a ajuns în stare gravă la spital.

Cod roșu de inundații în România. Județul în care pompierii au intervenit în forță
Cod roșu de inundații în România. Județul în care pompierii au intervenit în forță

Pompierii din Suceava au intervenit, marţi, în mai multe zone pentru a limita efectele inundaţiilor. S-au desfășurat acţiuni la Căminul de bătrâni "Sf. Ioan cel Nou" Suceava, unde apa a intrat în curtea interioară.

Un mare proiect energetic în valoare de peste 200 de milioane de euro se anunță pentru România
Un mare proiect energetic în valoare de peste 200 de milioane de euro se anunță pentru România

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va lansa săptămâna aceasta apelul de proiecte dedicat investițiilor în rețele inteligente de distribuție și transport al energiei electrice.

Recomandări
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor
Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a explicat că execuţia bugetară din primele 4 luni arată că asigurarea surselor de venituri pentru investiții şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.