Chiulangiii din Parlament, „arși” la buzunar. Modificarea statutului senatorilor și deputaților ajunge la vot

Plenul Parlamentului
Shutterstock

Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni, marţi, de ora 12:00, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota modificarea Statutului aleșilor care vizează pedepsirea mai aspra a absențelor nemotivate.

Pe ordinea de zi a plenului comun se află propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, prin care se propune majorarea reţinerii din indemnizaţia parlamentarilor de la 1% la 5%, pentru absenţe nemotivate.

Potrivit propunerii legislative, neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în sediul Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, în cadrul programului şi ordinii de zi aprobate de Biroul Permanent, se consider absenţă nemotivată şi are drept consecinţă reţinerea a 5% din indemnizaţia lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepţia motivării absenţelor.

Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, îi îndeamnă pe colegii parlamentari „la mai multă responsabilitate” în activitatea Legislativului.

„Facem ordine în activitatea Parlamentului şi introducem măsuri mai ferme pentru a asigura prezenţa activă a parlamentarilor. Cei care nu se prezintă la muncă vor fi sancţionaţi mai sever! Mâine, Plenul comun va discuta propunerea ca absenţele nemotivate să fie sancţionate mai aspru: 5% din indemnizaţia lunară brută, faţă de 1% cât era anterior. O schimbare care îi vizează inclusiv pe cei care, din motive politice, aleg să nu îşi îndeplinească responsabilităţile, aşa cum fac zilele acestea parlamentarii formaţiunilor izolaţioniste, care au intrat într-o aşa-zisă 'grevă' pentru a evita prezenţa la votarea legilor. Responsabilitatea şi seriozitatea trebuie să fie priorităţi pentru orice parlamentar”, a transmis Abrudean, luni, pe platformele de socializare.

Citește și
parlament
PNL resuscitează proiectul pentru reducerea numărului de parlamentari de la 464 la 300. Aleșii îl tot resping din 2009
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Noul statul al parlamentarilor aduce sancțiuni mai mari pentru aleșii chiulangii. Cât îi vor costa absențele nemotivate
Noul statul al parlamentarilor aduce sancțiuni mai mari pentru aleșii chiulangii. Cât îi vor costa absențele nemotivate

Modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor ajunge în plen. Proiectul prevede că absenţele nemotivate să fie sancţionate cu reţinerea a 5% din indemnizaţia lunară brută, în prezent sancţiunea fiind de doar 1% din indemnizaţie.

PNL resuscitează proiectul pentru reducerea numărului de parlamentari de la 464 la 300. Aleșii îl tot resping din 2009
PNL resuscitează proiectul pentru reducerea numărului de parlamentari de la 464 la 300. Aleșii îl tot resping din 2009

Liberalii pregătesc un proiect de lege prin care să reducă numărul de parlamentari de la 464, câți avem acum, la 300, potrivit rezultatului referendumului din 2009.

Recomandări
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, întrebat cât de mult vor dura negocierile pentru formarea noului Guvern, a răspuns că România va avea „un Guvern instalat în 2,3,4 săptămâni”.

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.