Companiile aeriene au suplimentat zborurile Marea-Britanie-România. Avioanele nu mai vin după ora 19

×
Codul embed a fost copiat

Noua tulpină a coronavirusului, descoperita în Marea Britanie, izolează Anglia de restul lumii.

România a anunțat deja ca zborurile spre şi dinspre Marea Britanie şi Irlanda de Nord sunt interzise timp de 14 zile, de astăzi, începând cu ora 19. Românii care vor sa ajungă acasă de sărbători încearcă să prindă acum ultimele avioane. De astăzi, de la miezul nopții, toți cei care mai vin din Marea Britanie vor intra în carantină.


Totuși, în această situație, unii români care se află în Marea Britanie au decis să se întoarcă acasă. O pot face foarte ușor, pe calea aerului, însă au la dispoziție câteva ore, pentru că după ora 19, luni seară, toate zborurile dinspre și spre Marea Britanie sunt anulate.

Șapte țări europene, inclusiv România, au închis granița cu Marea Britanie, ca să răspundă acelor solicitări care vin din partea pasagerilor. Mai multe companii aeriene au suplimentat zborurile, este vorba de Tarom, Wizz Air și BlueAir, sunt trei curse suplimentate dinspre Marea Britanie.

Pe de altă parte, spre Marea Britanie au fost anulate cinci zboruri, iar în acest moment, pe Aeroportul Otopeni urmează să sosească în total nouă zboruri.

Citește și
coronavirus vaccin
Informații false privind vaccinul anti-Covid, demontate. Ace care dispar și asistenta moartă din Alabama

Desigur, pasagerii care vor ateriza sunt obligați să stea în carantină, la domiciliu.

Din cauza tulpinei noi a cornavirusului, de peste 70 de ori mai contagioasă, populația din partea de sud a Angliei, inclusiv Londra, este sub lockdown, oamenii nu pot să iasă din case decât pentru anumite situații de urgență, sau pentru a merge la serviciu. De asemenea, activitățile au fost închise, dar și magazinele neesențiale. Inclusiv premierul Boris Johnson le-a cerut oamenilor din așa numita zonă a patra să evite deplasările.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Ce spun experții despre noua tulpină de Covid-19. ”Virusul se reproduce la fiecare câteva minute”
Ce spun experții despre noua tulpină de Covid-19. ”Virusul se reproduce la fiecare câteva minute”

Multe state europene, printre care şi România, au început să impună restricţii de călătorie dinspre Marea Britanie de teama "importului" noii tulpini de Sars-Cov-2, care se răspândeşte cu până la 70 % mai rapid.

Informații false privind vaccinul anti-Covid, demontate. Ace care dispar și asistenta moartă din Alabama
Informații false privind vaccinul anti-Covid, demontate. Ace care dispar și asistenta moartă din Alabama

Aprobarea vaccinurilor împotriva Covid-19 în Statele Unite și Marea Britanie a dus la numeroase informații false privind serul și vaccinarea în sine.

Vaccinurile împotriva Covid-19 sunt eficiente şi împotriva noii tulpini din Marea Britanie
Vaccinurile împotriva Covid-19 sunt eficiente şi împotriva noii tulpini din Marea Britanie

Experţii UE au ajuns la concluzia că vaccinurile împotriva Covid-19 concepute până în prezent sunt eficiente şi împotriva noii tulpini descoperite în Marea Britanie, a declarat duminică ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, citat de AFP.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.