România suspendă toate zborurile din şi spre Marea Britanie

×
Codul embed a fost copiat

Zborurile din și către Marea Britanie au fost suspendate prin hotărârea emisă duminică de autoritățile române. Mai mult, se va aplica carantina pentru toate persoanele care sosesc în România, din Marea Britanie.

 

Carantina se aplică din noaptea de duminică spre luni, ora 0.00, ora României.

 Potrivit hotarârii CNSU, suspendarea zborurilor se aplică pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de luni, 21.12.2020, ora 19.00.

„Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 20.12.2020,Hotărârea numărul 61 pentru aprobarea introducerii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pe lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și suspendarea zborurilor din și către Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord” se precizează într-un comunicat al CNSU.

Citește și
Consilier local, cercetat penal după ce a publicat lista cu personalul medical infectat cu Covid-19 dintr-un spital
Noua tulpină a Covid-19 din Marea Britanie este „scăpată de sub control”. Anunțul ministrului Sănătății
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Franţa,Italia, Olanda, Belgia, Germania și Irlanda au suspendat zborurile din Marea Britanie
Franţa,Italia, Olanda, Belgia, Germania și Irlanda au suspendat zborurile din Marea Britanie

Noua tulpină de coronavirus descoperită în Marea Britanie a dus la restricţionarea zborurilor din şi către statele UE.

Noua tulpină a Covid-19 din Marea Britanie este „scăpată de sub control”. Anunțul ministrului Sănătății
Noua tulpină a Covid-19 din Marea Britanie este „scăpată de sub control”. Anunțul ministrului Sănătății

Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a declarat că noua tulpină a coronavirusului care circulă în ţară este „scăpată de sub control”.

Post-Brexit: Negocierile dintre UE și Marea Britanie ar putea eșua. Care este cauza
Post-Brexit: Negocierile dintre UE și Marea Britanie ar putea eșua. Care este cauza

Ministrul irlandez de externe Simon Coveney a declarat că va fi greu să se ajungă la un acord comercial între UE şi Marea Britanie în următoarele 24 de ore.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.