Comuna Fântănele intră în carantină timp de 14 zile. Rata de infectare a depășit 8 cazuri la mia de locuitori

Carantina

Comuna constănţeană Fântânele intră în carantină pentru următoarele 14, după ce rata de infectare a depăşit 8 cazuri la mia de locuitori.

 

CJSU Constanţa a propus, iar Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a emis ordinul care prevede carantinarea localităţii Fântânele, pentru următoarele 14 zile, transmite News.ro.

“Măsura a fost luată ca urmare a depăşirii ratei de incidenţă cumulată, peste pragul de 3/1.000 locuitori. În acest moment, indicele, în localitatea din judeţul Constanţa, a ajuns la 8.41/1.000 de locuitori. Mai precis, din populaţia totală de 1.664 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 14 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2”, anunţă, joi, Prefectura Constanţa.

Conform Ordinului privind instituirea carantinei zonale, emis de către Şeful DSU, Raed Arafat, carantinarea localităţii presupune următoarele obligativităţi, care au intrat în vigoare joi, la ora 14.00: se vor identifica toate persoanele cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în Fântânele; se limitează la maximum deplasarea persoanelor; DSP Constanţa va evalua prioritatea de testare a persoanelor din localitate; autorităţile locale şi IPJ Constanţa vor stabili rute ocolitoare.

Citește și
O femeie din Alba infectată cu Covid-19 a ieșit din carantină să se plimbe prin alt județ. Unde a fost găsită
O femeie din Alba infectată cu Covid-19 a ieșit din carantină să se plimbe prin alt județ. Unde a fost găsită

De asemenea devine obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit cinci ani, prezente în spaţiile publice închise şi deschise. Vor fi interzise evenimentele private (nunţi, botezuri, mese festive, etc.) în spaţii închise şi deschise. Totodată, a fost suspendată activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv a teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor şi activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc; organizarea şi desfăşurarea de activităţi în cinematografe şi ale instituţiilor organizatoare de spectacole şi/sau concerte. Totodată,o ficializarea slujbelor religioase se poate face doar în exteriorul clădirilor, cu prezenţa a maximum 20 de persoane.

Ordinea publică va fi asigurată de IJJ Constanţa sau IPJ Constanţa, a precizat sursa citată.
Din localitatea Fântânele este permisă intrarea sau ieşirea pentru transprtul de marfă, pentru persoanele care lucrează în altă localitate, care desfăşoară activităţi agricole, pentru cei care trebuie să se deplaseze la medic şi pentru urgenţele medicale.

Măsura de carantinare a localităţii Fântânele a fost luată după ce DSP Constanţa a realizat o analiză de risc, avizată pozitiv şi de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Țările din Europa care au introdus măsuri drastice în lupta cu Covid. Irlanda, în carantină totală
Țările din Europa care au introdus măsuri drastice în lupta cu Covid. Irlanda, în carantină totală

Irlanda devine prima ţară a Uniunii Europene în care toată populaţia întră în carantină. La rândul ei, Franţa a raportat peste două mii de bolnavi de Covid la terapie intensivă, pentru prima dată din luna mai.

O femeie din Alba infectată cu Covid-19 a ieșit din carantină să se plimbe prin alt județ. Unde a fost găsită
O femeie din Alba infectată cu Covid-19 a ieșit din carantină să se plimbe prin alt județ. Unde a fost găsită

După ce a fost confirmată cu SARS-COV2, o femeie de 60 de ani din județul Alba nu a respectat măsură izolării la domiciliu și, împreună cu familia, s-a plimbat cu mașina până într-un sat din Mureș.

Apelul OMS către statele din Europa: ”Puneţi cazurile de  în carantină”
Apelul OMS către statele din Europa: ”Puneţi cazurile de în carantină”

”Puneţi cazurile de în carantină”, îndeamnă autorităţile directorul OMS însărcinat cu probleme de urgenţă sanitară Michael Ryan, în contextul unei intensificări îngrijorătoare a pandemiei covid-19 în Europa, relatează AFP, citat de News.ro. 

Cum se calculează indicele de incidenţă la 14 zile. Explicaţia GCS
Cum se calculează indicele de incidenţă la 14 zile. Explicaţia GCS

Grupul de Comunicare Strategică a trasmis vineri precizări privind modul de calcul al indicelui de incidenţă la 14 zile, în funcţie de care se decid carantinarea zonală sau închiderea şcolilor. 

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.