Conducerea Spitalului Universitar confirmă că tânărul rănit la protest a contractat o bacterie. Explicația dată

Protest in Piata Victoriei
Pro TV

Conducerea Spitalului Universitar de Urgență București a început o anchetă epidemiologică la secția de chirurgie plastică.

Decizia vine după ce un pacient a acuzat că a contractat bacteria clostridium, după operația suferită la unitatea medicală, în urma protestului din 10 august.

„Referitor la informațiile apărute în mediul virtual cu privire la anumite analize ale pacientului Doru Oprea, internat în instituția noastră în urma participării la mitingul de protest din 10 august, facem precizarea că aceste date de laborator trebuie corelate cu contextul clinic și, evident, și cu alte constante biologice crescute. Având în vedere că în populația generală există purtători asimptomatici de Clostridium Difficile (între 5 – 15%), nu putem afirma cu certitudine că Doru Oprea nu face parte din această categorie de populație, iar în contextul unei imunități scăzute, această tulpină să se activeze.

De asemenea, a necesitat antibioprofilaxie cu spectru larg pentru plagă de la nivelul coapsei, în cazul de față cu cefalosporine, iar aceasta reprezintă factor de risc pentru infecția cu Clostridium Difficile, conform tuturor Ghidurilor actuale de diagnostic și tratament, iar dacă buletinul de analize apărut în mediul virtual se corelează cu starea clinică și cu constante biologice modificate, această infecție se datorează doar antibioprofilaxiei cu cefalosporine și nu altor cauze. S-a dispus o anchetă epidemiologică în secția de chirurgie plastică, unde pacientul a petrecut ultima parte a perioadei de spitalizare”, au precizat reprezentanții instituției.

Doru Oprea a fost operat la Spitalul Universitar din București, unde medicii i-au scos din picior capacul unei grenade. Tânărul a scris, pe Facebook, că sâmbătă a fost externat, însă s-a simțit din ce în ce mai rău.

Citește și
protestatar la ambulanta
Anchetă după ce un protestatar afectat de gaze a murit 9 zile mai târziu la spital, în Teleorman

În urma unor noi investigații, bărbatul a primit un diagnostic crunt: în urma intervenției chirurgicale a contractat mai multe tipuri de bacterii clostridium.

„Sâmbătă am fost externat de la Municipal si am plecat la Timișoara. În noaptea de sâmbătă spre duminică am început să fac febră, frisoane tot ce trebuie. Duminică am fost la Spitalul V. Babeș din Timișoara cu probe pentru analize, dar mi s-a spus ca nu e nimeni și să revin dimineață. Azi dimineață am dus probe la Synevo si acum am luat rezultatele: clostridium. Cică e o bacterie cu care trebuie să mă lupt acum.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Tânărul rănit la picior la mitingul din 10 august a contractat o bacterie la spital. Reacția managerului unității medicale
Tânărul rănit la picior la mitingul din 10 august a contractat o bacterie la spital. Reacția managerului unității medicale

Tânărul care a fost rănit la picior în urma intervenției jandarmilor la mitingul din 10 august a contractat bacteria clostridium, după operația suferită la Spitalul Universitar. Managerul spitalului spune că "afirmațiile nu se fondează pe nimic".

Anchetă după ce un protestatar afectat de gaze a murit 9 zile mai târziu la spital, în Teleorman
Anchetă după ce un protestatar afectat de gaze a murit 9 zile mai târziu la spital, în Teleorman

Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal după ce un bărbat de 68 de ani a murit duminică seară la spitalul din oraş.

Cazul bărbatului care a murit la 9 zile de la protestele din Piața Victoriei. Ce spun reprezentanții spitalului
Cazul bărbatului care a murit la 9 zile de la protestele din Piața Victoriei. Ce spun reprezentanții spitalului

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Alexandria au făcut, luni, precizări în legătură cu un bărbat de 68 de ani care a ajuns la unitatea medicală în 15 august și care ar fi primit îngrijiri și după protestul din 10 august.

Raed Arafat: Foarte mulţi părerologi aruncă idei false despre efectele gazelor de la protest
Raed Arafat: Foarte mulţi părerologi aruncă idei false despre efectele gazelor de la protest

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat duminică seara că există multă manipulare în legătură cu protestul din 10 august şi sunt foarte mulţi "părerologi" care aruncă idei false.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.