CSM: Declaraţiile Dianei Şoşoacă referitoare la anumiţi procurori ar putea leza grav reputația acestora

Diana Sosoaca
Pro TV

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a transmis, joi, că declaraţiile europarlamentarului Diana Şoşoacă ar putea leza "grav" independenţa sistemului judiciar.

Potrivit unui comunicat al Secţiei pentru procurori, în cursul zilei de miercuri, în mediul public au apărut filmări şi declaraţii făcute de europarlamentarul Diana Şoşoacă, promovate prin intermediul paginii proprii de social media.

"Limbajul folosit în aceste postări este unul impropriu, prin utilizarea unor cuvinte ofensatoare la adresa unui corp profesional care are menirea să apere interesele generale ale societăţii, într-un context socio-politic deosebit de complicat. Utilizarea unor expresii precum 'sunteţi incompetenţi, inculţi, hoţi, sunteţi nişte mizerii ordinare' sau 'faptele pe care le faceţi de trădare, corupţie, dosare la comandă' sunt de natură să lezeze grav reputaţia profesională a tuturor procurorilor, dar şi independenţa sistemului judiciar în ansamblul său", se precizează în comunicat.

Secţia pentru procurori din cadrul CSM consideră că astfel de atitudini trebuie combătute cu orice ocazie, pentru a nu crea în rândul opiniei publice impresia că poziţiile adoptate de anumite persoane în social media exprimă adevărul, în realitate acestea fiind opinii strict personale şi instigând la nerespectarea legii şi a unor norme minime de convieţuire socială, specifice societăţilor civilizate.

"Lăsarea nesancţionată a unor asemenea manifestări este de natură să afecteze reputaţia profesională a procurorilor şi să creeze o imagine distorsionată în societate a activităţii pe care aceştia o desfăşoară. Menţionăm că procurorii, ca orice magistraţi, sunt supuşi rigorilor legii, iar activitatea de aplicare a legii poate crea nemulţumiri persoanelor faţă de care se desfăşoară proceduri specifice", mai transmite Secţia pentru procurori a CSM.

Citește și
Diana Șoșoacă
Surse: Sesizare depusă la secția de urmărire penală de la Parchetul General împotriva lui Șoșoacă, pentru scandalul de la CCR
Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
VIDEO. Diana Șoșoacă, jigniri fără precedent la adresa procurorilor României și a judecătorilor CCR: ”Fac ceva pe voi, bă!”
VIDEO. Diana Șoșoacă, jigniri fără precedent la adresa procurorilor României și a judecătorilor CCR: ”Fac ceva pe voi, bă!”

Președintele SOS România, Diana Șoșoacă, a avut o reacție fără precedent, miercuri, la adresa procurorilor din România, după ce a aflat că, pe numele său, a fost deschis un dosar penal in rem.

Surse: Sesizare depusă la secția de urmărire penală de la Parchetul General împotriva lui Șoșoacă, pentru scandalul de la CCR
Surse: Sesizare depusă la secția de urmărire penală de la Parchetul General împotriva lui Șoșoacă, pentru scandalul de la CCR

Surse judiciare au precizat pentru Știrile Pro TV că poliția a depus o sesizare la secția de urmărire penală de la Parchetul General cu privire la un incident care a fost provocat recent de președintele partidului SOS România, Diana Șoșoacă. 

 

VIDEO. Diana Șoșoacă a intrat peste judecătorul CCR Gheorghe Stan și l-a luat la rost: ”Câștigați niște bani degeaba”
VIDEO. Diana Șoșoacă a intrat peste judecătorul CCR Gheorghe Stan și l-a luat la rost: ”Câștigați niște bani degeaba”

Președintele SOS România, Diana Șoșoacă, a intrat, luni, în biroul judecătorului Curții Constituționale, Gheorghe Stan, și l-a luat la rost în fața presei.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump
„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat într-un interviu acordat ABC News declarația președintelui american Donald Trump, care a comparat războiul ruso-ucrainean cu o luptă între copii.