Cum își vor petrece românii Paștele. Tot mai multe persoane își doresc să călătorească în această perioadă

paște
Shutterstock

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75% vor să participe la slujba de Înviere din acest an, conform unui studiu realizat de o companie de cercetare de piaţă full-service.

De asemenea, 32% dintre români consideră că Paştele este mai mult despre conexiunea şi comunicarea cu cei dragi, în timp ce 31% se concentrează mai mult pe tradiţii şi obiceiuri. Peste 67% dintre români intenţionează să cumpere cadouri cu ocazia Paştelui, în special copiilor (64%) sau partenere/ului de viaţă (60%), iar procentul celor care doresc să călătorească în timpul Sărbătorilor Pascale a crescut de la 11% în 2023 la 16% în 2024.

Studiul şi-a propus să afle mai multe detalii despre cum se pregătesc românii în aşteptarea sărbătorilor de Paşte şi în ce măsură comportamentele şi nevoile acestora s-au schimbat comparativ cu studiul similar desfăşurat anul trecut. Acesta a arătat că 44% dintre români au observat transformări în sărbătorirea Paştelui în ultimii ani.

"Ca o tendinţă notabilă, observăm o creştere semnificativă în procentul celor care doresc să călătorească, în ţară sau în străinătate, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, de la 11% (2023) la 16% (2024). De asemenea, se remarcă faptul că cei cu vârste cuprinse între 35-44 de ani sunt cei mai dornici să aleagă astfel de experienţe (21%). În ceea ce priveşte persoanele în compania cărora se va petrece ziua de Paşte, tradiţia se păstrează, cei mai mulţi români alegând să petreacă această sărbătoare în familie, alături de partenerul de viaţă (67%), copii (51%) sau părinţi (46%). Totodată, tinerii cu vârste cuprinse între 18-24 de ani sunt cei care menţionează în măsură semnificativ mai mare petrecerea sărbătorii alături de grupul de prieteni (41% vs. 27% total eşantion)", se menţionează în studio.

Referitor la însemnătatea Paştelui pentru români, 32% dintre aceştia pun accentul pe conexiunea şi comunicarea cu cei dragi, în timp ce 31% se concentrează mai mult pe tradiţii şi obiceiuri. Interesant este că pentru 27% dintre respondenţi, Paştele înseamnă o combinaţie echilibrată între legăturile interpersonale şi tradiţii.

Citește și
Carne de miel
La ce să fii atent atunci când cumperi carne de miel. Semne că e alterată și secrete pentru a o alege pe cea mai bună

Paştele este despre conexiuni interpersonale, 66% dintre respondenţi menţionând că există persoane dragi în viaţa lor care locuiesc în afara localităţii, cu care şi-ar dori să petreacă Sărbătorile Pascale. Astfel că, cei mai mulţi vor folosi tehnologia pentru a se simţi mai aproape de cei dragi care sunt departe, transmiţându-le urări de Paşte prin mesaje text (62%) sau optând pentru apeluri telefonice sau video (59%).

"Simbolistica tradiţiilor pascale este percepută diferit în rândul românilor, cei mai mulţi (41%) considerând că acestea reprezintă o ancoră în trecut şi o conexiune profundă cu familia şi valorile fundamentale, în timp ce pentru 32% aceste tradiţii reprezintă o oază de linişte şi tradiţie într-o lume modernă tehnologizată excesiv. În aceeaşi ordine de idei, 18% susţin că tradiţiile pascale s-au estompat în timp, din dorinţa de a le adapta stilului de viaţă actual, atitudine mai des întâlnită în rândul celor cu vârste cuprinse între 35-44 ani (24%)", relevă sursa citată.

În general, românii se simt confortabil să participe la activităţile pascale şi să sărbătorească în mod tradiţional (58%), acest sentiment de confort fiind mai pronunţat în rândul persoanelor mature, peste 55 de ani, în cazul cărora procentul ajunge la 65%.

Pe de altă parte, reprezentanţii generaţiei tinere, cu vârste între 18 şi 34 de ani, declară într-o mai mare măsură că se simt presaţi să participe la anumite activităţi pascale, chiar dacă îşi menţin propriile preferinţe (38% vs. 22% total eşantion), iar 11% dintre români simt că trebuie să facă compromisuri în ceea ce priveşte modul de sărbătorire a Paştelui.

Potrivit cercetării, 44% dintre români au observat schimbări în modul în care sărbătoresc Paştele în ultimii ani, cu o creştere semnificativă în cazul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-34 de ani (58%) şi o rată mai mică în rândul persoanelor mature peste 55 de ani (32%).

"Principalele motivaţii ce stau la baza acestor schimbări sunt dorinţa de a sărbători Paştele în afara agitaţiei comerciale, într-un mod mai autentic şi profund (39%), adoptarea unor obiceiuri mai simplificate şi eco-friendly în celebrarea Paştelui, pentru a evita consumul excesiv (30%), şi tranziţia de la o abordare tradiţională la una mai modernă în celebrarea acestei sărbători (22%). Aruncând o privire în trecut, românii păstrează cu afecţiune cele mai intense amintiri legate de Sărbătorile Pascale din copilărie. Acestea includ mersul la biserică în noaptea de Înviere (56%), bucuria de a vopsi ouă împreună cu familia (43%), şi momentele când familia se aduna în jurul mesei festive de Paşte (42%)", se explică în studiul citat motovaţiile transformările în sărbătorirea Paştelui din ultimii ani.

În acest an, 75% dintre români planifică să participe la slujba de Înviere, în mai mare măsură femeile (77%) comparativ cu bărbaţii (72%).

De asemenea, 67% dintre români intenţionează să cumpere cadouri cu ocazia Paştelui, în special copiilor (64%) sau partenerei/ului de viaţă (60%). În Săptămâna Mare, românii sunt în mod predominant entuziasmaţi, pregătirea pentru Paşte fiind o ocazie minunată de a petrece timpul în familie (44%) sau încântaţi deoarece perioada de pregătire pentru Paşte îi motivează să fie creativi (34%). De asemenea, există şi categoria celor care se simt relaxaţi şi liniştiţi, având încredere că partenerul de viaţă se ocupă de toate aspectele pregătirilor pentru Paşte, atitudine mai des întâlnită în rândul bărbaţilor (26% bărbaţi vs. 14% femei).

Tot din categoria pregătirilor pentru Paşte, 67% dintre români intenţionează să ofere cadouri în această perioadă, iar principalii destinatari vor fi copiii (64%), partenerul de viaţă (60%), părinţii (40%) şi prietenii (26%), neînregistrându-se schimbări semnificative în intenţiile de a face cadouri comparativ cu anul trecut.

Ca tendinţă, reprezentanţii Generaţiei Z (18-24 ani) sunt mai înclinaţi să ofere cadouri părinţilor (79%) sau prietenilor (46%), în timp ce persoanele de peste 45 de ani oferă în mod predominant cadouri copiilor (76%).

Pentru cei mai mulţi dintre români aspecte precum achiziţionarea de cadouri, decorarea şi prepararea mâncărurilor festive de Paşte aduc un plus de bucurie şi entuziasm acestei sărbători (33%). Pentru 28% aceste activităţi nu afectează în mod deosebit percepţia asupra autenticităţii sărbătorii, în timp ce 21% consideră că acestea adaugă un farmec suplimentar, dar şi că pot distruge autenticitatea sărbătorii.

Studiul s-a desfăşurat online în perioada 18-24 aprilie 2024 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban si rural. Mărimea eşantionului a fost de 1003 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%.

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Răzvan Burleanu îi transmite o invitație lui Nicușor Dan după ce a devenit noul președinte al României
Citește și...
Rețete de pască fără aluat pentru masa de Paște. Secrete pentru o pască perfectă și alternative moderne la cea tradițională
Rețete de pască fără aluat pentru masa de Paște. Secrete pentru o pască perfectă și alternative moderne la cea tradițională

Pasca de Paște foarte fi și fără aluat. Urmăriți pașii cu atenție pentru a realiza această reţetă simplă de pască, dar foarte apetisantă.

La ce să fii atent atunci când cumperi carne de miel. Semne că e alterată și secrete pentru a o alege pe cea mai bună
La ce să fii atent atunci când cumperi carne de miel. Semne că e alterată și secrete pentru a o alege pe cea mai bună

Multe persoane respectă tradiția conform căreia de Paște se mănâncă preparate din miel. Iată de unde a apărut acest obicei dar și la ce trebuie să fiți atenți atunci când cumpărați carne.  

Drob - rețete de drob din miel, pui sau vegetarian. Ce preparat să alegi pentru masa de sărbători
Drob - rețete de drob din miel, pui sau vegetarian. Ce preparat să alegi pentru masa de sărbători

Dacă există o mâncare specifică de Paște la români, aceea este, cu siguranță, drobul. Fie că vorbim de drob de miel, de pui sau vegetarian, el este nelipsit din meniul de la masa de Paște.

Programul magazinelor de Paște. Când sunt deschise supermarketurile în Săptămâna Mare și de Paște
Programul magazinelor de Paște. Când sunt deschise supermarketurile în Săptămâna Mare și de Paște

Marile lanțuri de magazine au anunțat un program special de lucru în perioada 1- 6 mai. Iată care este programul de funcționare de Ziua Muncii, dar și de Sărbătorile Pascale.

Premierul anunță că toate pensiile vor fi plătite înainte de Paște. Banii, deja transferați către Poșta Română
Premierul anunță că toate pensiile vor fi plătite înainte de Paște. Banii, deja transferați către Poșta Română

Toate pensiile vor fi plătite înainte de Paște, a dat asigurări premierul în ședința de Guvern de marți.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.