DEN: Riscul de stare de alertă în energie va crește masiv la iarnă. Românii, pregătiți pentru raționalizări

pene de curent
Shutterstock

Dispecerului Energetic Național, vârful piramidei din Energie, etimează că riscul de intrare a sistemului energetic în stare de alertă va crește masiv în această iarnă, ca urmare a suprasolicitării în orele de vârf, potrivit Profit.ro.

Potrivit sursei citate, DEN recomandă autorităților să îi pregătească pe consumatori pentru eventualitatea în care va fi nevoie de raționalizări și să relaxeze temporar restricțiile privind încălzirea cu lemne, pentru reducerea consumului de electricitate și gaze.

Potrivit DEN, în scenariul pesimist, deficitul neacoperit de energie va fi de 2.940 de MW. Iarna trecută, deficitul neacoperit era estimat la numai 1.010 MW.

Vedeți documentul pe Profit.ro.

Prin urmare, Dispecerului Energetic Național cere creșterea volumului de energie contractată pe piețele la termen de la producători de către furnizori pentru alimentarea consumatorilor finali și, implicit, reducerea cantităților cumpărate pe piața spot a zilei următoare (PZU), practic pentru diminuarea exporturilor de energie.

Citește și
Romani
Cine este românul împușcat de 4 ori în timpul masacrului din Graz. Unde l-au străpuns gloanțele

Guvernul a aprobat, miercuri, planul de iarnă pentru energie electrică și gaze.

„Se constituie Comandamentul energetic de iarnă, având, în principal, următoarele obiective”, se arată în document.

Executivul a publicat doar una dintre anexele prevăzute în hotărâre, cea pivind componența Comandamentului energetic de iarnă. Anexa nr. 2 nu a fost publicată.

„Anexa nr. 2, care conține informații sensibile din punct de vedere comercial puse la dispoziție de operatorii economici din sectorul energetic, nu se publică și se comunică doar instituțiilor/autorităților statului competente în domeniul energiei, precum și operatorilor economici din sectorul energiei electrice și al gazelor naturale”, a transmis Guvernul.

„Anexele nr.1 și nr. 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre”, mai precizează Executivul.

Anexa 1, cu componența Comandamentului energetic de iarnă:


Premierul a dat asigurări că românii cu venituri mici nu vor plăti facturi mai mari, în timp ce șeful statului spune că nu își dorește nimeni ca oamenii să tremure.

Pentru a ne descurca la iarnă, autoritățile au calculat în primul rând care ar putea fi cererea, dar și producția de energie electrică.

Dispeceratul Energetic Național estimează un consum pentru perioada noiembrie 2022 - martie 2023 de aproximativ 26.000 de GWh, mai mic cu doar 0,7% decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului anterior. Deși consumul de energie electrică a scăzut cu 5% în prima jumătate a acestui an, autoritățile cred că va crește mai mult la iarnă când, din cauza problemelor pe care le au rețelele de termoficare din București și alte orașe, oamenii vor folosi mai mult calorifere electrice, aeroterme și alte aparate de încălzire, ceea ce va face ca economia să fie atât de mică, față de anul trecut.

În ceea ce privește producția, se estimează o scădere a energiei produse de hidrocentrale, din cauza secetei, după ce în prima jumătate a anului producția a fost cu o treime mai mică. Pe de altă parte, pentru a compensa, producția pe bază de cărbune și de hidrocarburi ar urma să se înregistreze creșteri de 5% și 11%.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Cine este românul împușcat de 4 ori în timpul masacrului din Graz. Unde l-au străpuns gloanțele
Cine este românul împușcat de 4 ori în timpul masacrului din Graz. Unde l-au străpuns gloanțele

Doi adolescenți români care trăiesc cu familiile lor în Graz, Austria, sunt printre victimele atacului armat de marți de la un liceu. Un fost elev care a deschis focul a ucis nouă tineri și un profesor și a rănit alți 11.

Situație crâncenă la Salina Praid. Oamenii din zonă sunt sfătuiți să-și facă stocuri de apă potabilă. Care este cauza
Situație crâncenă la Salina Praid. Oamenii din zonă sunt sfătuiți să-și facă stocuri de apă potabilă. Care este cauza

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş s-a reunit din nou, miercuri, după ce s-au constatat creşteri ale salinităţii apei în râul Târnava Mică, generată de infiltraţiile masive din zona Salinei Praid.

Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Președintele a anunțat ce se va discuta
Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Președintele a anunțat ce se va discuta

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri seară, că vor fi discuţii în CSAT pe tema dezinformărilor care apar în online, el apreciind că reacţia la informaţiile false trebuie dată rapid, nu la trei ore după ce acele informaţii au ajuns la public.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.