Directorul Metrorex a fost înlocuit cu un alt fost şef al metroului din Capitală

metrou bucuresti
iStock

Consiliul de istraţie al Metrorex l-a numit pe Marin Aldea director interimar pentru o perioadă de patru luni,

Marin Aldea va fi noul director general interimar al Metrorex, începând din 3 iulie, acesta urmând să îl înlocuiască în funcţie pe Dumitru Şodolescu, al cărui mandat expiră marţi, 2 iulie 2019, a anunţat Metrorex într-un comunicat remis AGERPRES.

"Consiliul de istraţie al Metrorex îl numeşte pe domnul Marin Aldea, director general interimar, pentru o perioadă de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum 6 luni, începând cu data de 3 iulie 2019, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Acesta îl înlocuieşte în funcţia de director general pe Dumitru Şodolescu, al cărui mandat expiră astăzi, 2.07.2019", se arată în comunicat.

Marin Aldea are o experienţă de 28 ani în cadrul Metrorex, de 17 ani deţinând funcţii de conducere în cadrul societăţii. Acesta a mai fost director general în perioada decembrie 2015 - noiembrie 2017, selectat şi numit în conformitate cu OUG109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Noul director general al Metrorex este absolvent al Universităţii Politehnică Bucureşti, având calificare de inginer şi are obţinută diplomă de economist, cu specializarea Finanţe Contabilitate. Totodată, deţine un master cu specializare în Managementul întreprinderilor de Servicii Publice.

Citește și
metrou bucuresti
Incident la metrou: o bucată de tablă a căzut pe șine. Reacția Metrorex
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Şeful Metrorex: Metroul din Drumul Taberei va circula în decembrie, altfel îmi dau demisia
Şeful Metrorex: Metroul din Drumul Taberei va circula în decembrie, altfel îmi dau demisia

Magistrala 5 de metrou, adică tronsonul din Drumul Taberei, va fi funcţională în luna decembrie, a declarat, vineri, directorul general al Metrorex, Dumitru Sodolescu, precizând că, în caz contrar, îşi va da demisia.

Incident la metrou: o bucată de tablă a căzut pe șine. Reacția Metrorex
Incident la metrou: o bucată de tablă a căzut pe șine. Reacția Metrorex

O bucată de tablă s-a desprins din plafon, vineri după-amiază, în stația de metrou 1 Mai, prăbuşindu-se pe şine.

Fisură în șina de la metrou, la stația Pipera. Anunțul Metrorex privind circulația trenurilor
Fisură în șina de la metrou, la stația Pipera. Anunțul Metrorex privind circulația trenurilor

Metrorex a anunțat, marți, că trenurile de metrou de pe magistrala Berceni - Pipera vor circula toată ziua cu o ușoară decalare față de programul normal, din cauza unor probleme descoperite la stația Pipera.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.