Doi dintre cei trei minori cercetaţi pentru terorism au fost reţinuţi

politia
Pro TV

Doi dintre cei trei minori cercetaţi pentru terorism, după ce au ameninţat în mai multe rânduri cu detonarea unor dispozitive explozibile, au fost reţinuţi.

"După istrarea probatoriului, (...) a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore faţă de doi minori de 15 ani, din Bucureşti, respectiv Buzău", a anunţat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Potrivit unor comunicate remise, joi, de DIICOT şi BCCO Piteşti, inculpaţii fac parte dintr-un grup de tineri care şi-au făcut o preocupare din apelarea, prin intermediul unei aplicaţii informatice, folosind tehnologia VoIP prin care disimulează identitatea apelantului, a dispeceratelor unor aeroporturi şi unităţi de poliţie, pentru a ameninţa cu detonarea unor dispozitive explozibile şi pentru a reclama săvârşirea unor fapte nereale, dar şi pentru apelarea unor persone fizice şi juridice pentru a face diverse farse.

"Astfel, inculpaţii au apelat în mai multe rânduri dispeceratul Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti-Otopeni pentru a ameninţa cu detonarea unor dispozitive explozibile. Totodată, au iniţiat mai multe apeluri telefonice către secţii de poliţie din Capitală pentru a reclama săvârşirea unor fapte nereale, dar şi către mai multe societăţi comerciale pentru a efectua comenzi comerciale false pe numele unor persoane cu care aceştia intraseră în diverse conflicte", arată sursele citate.

În acest context, procurorii şi poliţiştii de criminalitate organizată au acţionat, joi, în judeţele Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Neamţ, Constanţa şi în municipiul Bucureşti, pentru destructurarea acestei grupări.

Citește și
Abuz copil
Un cuplu din Neamț și-a obligat copiii să asiste la momentele intime. Minorii erau bătuți, umiliți și înfometați

Anchetatorii au efectuat activităţi procedurale de ridicare de obiecte şi înscrisuri, precum şi punere în executare a unor mandate de aducere în cadrul acestui dosar de terorism.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Un cuplu din Neamț și-a obligat copiii să asiste la momentele intime. Minorii erau bătuți, umiliți și înfometați
Un cuplu din Neamț și-a obligat copiii să asiste la momentele intime. Minorii erau bătuți, umiliți și înfometați

Caz îngrozitor de abuz în județul Neamț. Un bărbat și o femeie au fost arestați preventiv pentru abuz fizic și psihic asupra propriilor copii.

Ce au găsit anchetatorii în curțile unor localnici din Bălteni. Imaginile filmate cu drona. VIDEO
Ce au găsit anchetatorii în curțile unor localnici din Bălteni. Imaginile filmate cu drona. VIDEO

Operațiune de amploare a poliției în comuna Bălteni din județul Dâmbovița, la firmele care colectează deșeuri. Sute de polițiști și inspectori de la Garda de Mediu au descins la mai multe adrese marți dimineață.

Cum a evoluat tehnologia pentru mașinile electrice în ultimii zece ani. Îmbunătățirile aduse bateriilor
Cum a evoluat tehnologia pentru mașinile electrice în ultimii zece ani. Îmbunătățirile aduse bateriilor

Tehnologia pentru mașinile electrice evoluează în ritm accelerat. În doar 10 ani, viteza de încărcare a crescut de până la cinci ori, iar densitatea bateriilor s-a dublat.

Recomandări
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.

România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele
România plătește prețul poluării și din cauza mașinilor vechi. Cum încurajează statul rablele pe șosele

România a devenit groapa de gunoi a Europei, inclusiv din cauza mașinilor la mâna a doua. Din motive financiare, cumpărăm sute de mii de autoturisme uzate, fără limite clare de poluare.

Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe
Autostrada A8, în pericol. Motivul pentru care cel mai mare constructor român vrea să renunțe la două tronsoane uriașe

Sunt tensiuni între autoritățile responsabile cu transporturile și cel mai mare constructor de autostrăzi din România.