Două cule boierești din Dolj, care erau la un pas de prăbușire, au fost restaurate și vor fi incluse în patrimoniul UNESCO

×
Codul embed a fost copiat

Două cule boierești din Dolj - mărturii ale istoriei din ultimele secole - sunt acum deschise pentru vizitatori. Date uitării câteva decenii, erau la un pas de prăbușire.

Însă acum și-au recăpătat frumusețea după ce au fost consolidate și restaurate cu bani europeni. Autoritățile spun că vor fi incluse și în patrimoniul UNESCO.

O parte dintre oaspeti vizitaseră ruinele acestor cule. Acum au venit să le vadă și după restaurarea care a costat un milion de euro.

Camelia Macsut, turistă: „Chiar simțeai o anumită dezamagire văzând cum se degradează și e o mare bucurie sa le vedem așa frumoase. Mi-au plăcut foarte mult”.

Andrei Iordache, turist: „Mă bucur că și Oltenia devine din ce în ce mai cunoscută în circuitul turistic, mă bucur că au renovat aceste cule. Mai țin minte din amintirile de la bunici când mai găseam un vas din asta mai special”.

Citește și
frati, inec, iasi
Doi frați, înghițiți de ape în Iași. Unul dintre copii a fost salvat în ultimul moment, fratele lui e căutat de scafandri

Aceste case au fost gândite ca niște fortărețe, menite să apere familiile boierilor și bunurile lor de turcii care treceau Dunărea. Au ziduri înalte și groase de zeci de centimetri. Iar în odăi, pare că timpul s-a oprit în loc.

Cristina Schnel, turistă: „Mi-au plăcut forte mult aceste împletituri de nuiele care am înțeles ca sunt specifice zonei”.

Cula Izvoranu-Geblescu din comuna Brabova și cea din comuna Cernătești sunt singurele din Dolj care au putut fi salvate de la degradare.

Dragoș Andreescu, ghid turistic: „Sunt 2 cule care pun județul Dolj pe harta. Deja încep să vină spre sudul Olteniei că sunt destul de multe lucruri frumoase. Eu încerc să deschid cărările și mai ales să îi fac pe oamenii locului să înțeleagă că au niște adevărate bijuterii la ei in bătătură”.

Laura Șerban, turistă: „E bine pentru toată lumea să se păstreze, sunt lucruri care țin de istorie și ar fi păcat sa se piardă”.

Turiștii au poposit apoi într-o casă tradițională din Cernătești, construită acum 150 de ani, unde s-au ospătat cu pâine făcută în țest, cârnați și murături.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Doi frați, înghițiți de ape în Iași. Unul dintre copii a fost salvat în ultimul moment, fratele lui e căutat de scafandri
Doi frați, înghițiți de ape în Iași. Unul dintre copii a fost salvat în ultimul moment, fratele lui e căutat de scafandri

Un băiat de nici 14 ani e de negăsit, după ce s-a aventurat în apele învolburate ale unui râu din județul Iași. Copilul a mers la scăldat cu fratele său și cu alți doi prieteni – deși niciunul nu știa să înoate.

Pompierul înghițit de apele Dunării a fost găsit de vecinii bulgari. Cealaltă victimă, în continuare dispărută
Pompierul înghițit de apele Dunării a fost găsit de vecinii bulgari. Cealaltă victimă, în continuare dispărută

A fost găsit trupul neînsuflețit al pompierului de 46 de ani, dat dispărut acum două săptămâni, în urma accidentului naval grav petrecut pe Dunăre.

Rupere de nori în Bacău. Canalizarea a cedat după ce a plouat cu găleata
Rupere de nori în Bacău. Canalizarea a cedat după ce a plouat cu găleata

În nici 20 de minute, o ploaie torențială a inundat mai multe străzi din Bacău, ieri după-amiază.

Recomandări
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”

Președintele Nicușor Dan a participat, luni, la Vilnius, la Summitul B9 și Țările Nordice. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.

Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski
Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski

Rusia a cerut Ucrainei retragerea trupelor din cele patru regiuni pe care Moscova le revendică drept anexate, ca precondiție pentru acceptarea unui armistițiu general. În paralel, Donald Trump solicită o întâlnire cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.