O femeie din Sibiu a fost găsită moartă acasă. A fost bătută, legată și avea un căluș în gură

×
Codul embed a fost copiat

O femeie de 69 de ani din Racovița, județul Sibiu, a fost legată, lovită și lăsată să moară în propria gospodărie, de hoții care voiau s-o jefuiască. Doi suspecți au fost reținuți în acest caz.

Victima a fost găsită de o rudă, în șură, fără suflare, la ora 8 fără 10. Femeia era legată și avea un căluș în gură. Criminaliștii și medicii legiști ajunși la fața locului au examinat cadavrul și au ajuns la concluzia că decesul a survenit în cursul zilei de joi.

Bănuielile s-au îndreptat către doi tineri, unul din Avrig și celălalt din Porumbacu de Jos, care au fost depistați în mai puțin de o oră, la o pensiune din Sibiu. Ei sunt audiați.

Potrivit primelor cercetări, cei doi ar fi imobilizat-o şi lăsat-o pe bătrână în șură, apoi ar fi scotocit prin casă și i-ar fi găsit portofelul, în care se afla un card cu circa 8.000 de lei. S-ar fi dus apoi la Sibiu, unde ar fi făcut cumpărături și ar fi scos o parte din bani, la un bancomat. Victima era nașa tatălui unuia dintre suspecți, iar anchetatorii bănuiesc că tinerii știau că femeia avea bani.  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Șacalul a comis a doua crimă cu poliția pe urmele sale. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere. VIDEO
Șacalul a comis a doua crimă cu poliția pe urmele sale. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere. VIDEO

Individul poreclit „Șacalul” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Aceeași măsură a fost luată și pentru iubita lui.  

I-a făcut un bine, dar apoi l-a ucis pentru că nu i-a plăcut cum a reacționat. Crimă șocantă în Ploiești
I-a făcut un bine, dar apoi l-a ucis pentru că nu i-a plăcut cum a reacționat. Crimă șocantă în Ploiești

Scandal încheiat cu o crimă în Ploiești. Un șofer oprit în fața unui magazin, căruia i s-a atras atenția că are pană la mașină, s-a enervat atât de rău încât s-a luat la ceartă cu bărbatul care l-a avertizat.

S-a aflat motivul pentru care dentista din Brăila a fost ucisă. Rolul esențial jucat de telefonul ei
S-a aflat motivul pentru care dentista din Brăila a fost ucisă. Rolul esențial jucat de telefonul ei

Doctorița Marina Gavril, din Brăila, a murit de mâna unui individ care nu a vrut nimic altceva decât să îi fure banii. Aceasta este concluzia procurorilor care anchetează oribila crimă petrecută pe 16 iulie și care a îngrozit întreaga țară.

Crimă înfiorătoare în Franța. Un bărbat și-a înjunghiat soția și copiii, apoi a început să atace oameni pe stradă
Crimă înfiorătoare în Franța. Un bărbat și-a înjunghiat soția și copiii, apoi a început să atace oameni pe stradă

Un bărbat cu un istoric de probleme psihiatrice şi-a înjunghiat mortal soţia şi pe cei doi copii mici ai lor la Mormant, un orăşel liniştit din regiunea Seine-et-Marne din apropierea Parisului, apoi a rănit două persoane pe stradă înainte de a fi arestat.

Fiul unui celebru actor spaniol a fost condamnat pe viață după ce a ucis și dezmembrat un bărbat
Fiul unui celebru actor spaniol a fost condamnat pe viață după ce a ucis și dezmembrat un bărbat

Un tribunal din Thailanda l-a găsit pe Daniel Sancho Bronchalo, bucătar celebru pe YouTube, vinovat de crimă cu premeditare și l-a condamnat la închisoare pe viață, într-un caz înfiorător care a ajuns pe prima pagină a publicațiilor din Spania.

Recomandări
LIVE UPDATE: Nicușor Dan, consultări cu partidele. „Sunt nişte locuri de unde putem să tăiem din cheltuielile statului”
LIVE UPDATE: Nicușor Dan, consultări cu partidele. „Sunt nişte locuri de unde putem să tăiem din cheltuielile statului”

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ
Cod portocaliu de ploi torențiale în 12 județe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, mai multe avertizări Cod portocaliu de ploi importante cantitativ și Cod galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”
Dmitri Medvedev îl ameninţă pe Donald Trump cu al Treilea Război Mondial. „Ştiu doar un singur lucru foarte rău”

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a răspuns lui Donald Trump - care a afirmat marţi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „se joacă cu focul”.