Femeie găsită arsă de vie în casa unui bărbat din Dolj. Ce au descoperit apoi poliţiştii e şi mai şocant

politie
Pro TV

O femeie de 83 de ani din comuna Pleniţa a fost găsită, sâmbătă, decedată, parţial carbonizată, în curtea unui bărbat de 43 de ani din localitate, în casa căruia oamenii legii au găsit-o moartă şi pe mama acestuia, de 65 de ani.

Potrivit IPJ Dolj, sâmbătă, în jurul orei 11,30, poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa au fost sesizaţi de un bărbat cu privire la faptul că vecina sa a fost găsită parţial carbonizată în curtea unui bărbat din Pleniţa, transmite Agerpres.

„Echipa operativă din cadrul secţiei care s-a deplasat la faţa locului a constatat că o femeie de 83 de ani, din localitate, a fost găsită decedată, parţial carbonizată, în curtea unui bărbat de 43 de ani, din Pleniţa, care se află în acest moment în custodia poliţiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că în locuinţa bărbatului a fost găsită decedată mama acestuia, de 65 de ani, urmând ca în urma efectuării necropsiei să fie stabilită cauza decesului", a precizat IPJ.

Cercetările au fost preluate o echipă complexă coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
libia
Şase cadavre, aduse de valuri pe coastele Libiei. Ce au descoperit apoi autorităţile

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
„Groapă comună în inima Parisului”. Mii de cadavre au fost lăsate să putrezească
„Groapă comună în inima Parisului”. Mii de cadavre au fost lăsate să putrezească

Un centru de donare al cadavrelor din cadrul unei universități din Paris s-a închis temporar, în urma unei anchete privind condițiile grave în care sunt păstrate cadavrele.

Şase cadavre, aduse de valuri pe coastele Libiei. Ce au descoperit apoi autorităţile
Şase cadavre, aduse de valuri pe coastele Libiei. Ce au descoperit apoi autorităţile

Corpurile lipsite de viaţă ale unui număr de şase migranţi au fost aduse de valuri, vineri, pe coasta Libiei, la est de capitala Tripoli.

Cadavre de porci găsite într-un lac din Covasna. Autoritățile sunt în alertă
Cadavre de porci găsite într-un lac din Covasna. Autoritățile sunt în alertă

Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) Covasna a demarat o anchetă epidemiologică după descoperirea a două cadavre de porci domestici într-un lac din apropierea localităţii Vârghiş, din zona Baraolt.

Motivul pentru care victimele
Motivul pentru care victimele "camionului morții" din UK nu au ajuns încă în Vietnam

Guvernul din Vietnam s-a oferit să le împrumute familiilor celor 39 de tineri care au fost găsiți morți într-un camion, în Marea Britanie, banii necesari pentru repatrierea trupurilor acestora, și nu să e costurile unei astfel de operațiuni.

Descoperire macabră pe o autostradă din Mexic. Ce a găst poliția în mai mulți saci
Descoperire macabră pe o autostradă din Mexic. Ce a găst poliția în mai mulți saci

Membrii celui mai puternic cartel din Mexic au aruncat în mijlocul străzii patru cadavre tranșate în 10 saci de gunoi, ca o amenințare pentru un oficial local despre care spun că este corupt.

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.