Fiica lui Ioan Crișan și doi complici, reținuți pentru asasinarea omului de afaceri. „L-au detonat de la distanţă”

×
Codul embed a fost copiat

Fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă după ce maşina în care se afla a sărit în aer, şi doi complici au fost reţinuţi pentru omor calificat, distrugere şi nerespectarea regimului materialelor explozive.  

”Procurorul de caz din cadrul Secţiei de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus măsura reţinerii preventive faţă de doi inculpaţi şi o inculpată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, cu aplic. art. 77 lit. a din Codul penal, distrugere, prev. şi ped. de art. 253 alin. 4 din Codul penal, cu aplic. art. 77 lit. a din Codul penal, nerespectarea regimului materiilor explozive, prev. şi ped. de art. 346 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 77 lit. a din Codul penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 şi 2 din Codul penal”, anunţă joi dimineaţă Parchetul ICCJ, referitor dosarul uciderii omului de afaceri arădean Ioan Crişan.

Conform anchetatorilor, cei doi bărbaţi reţinuţi alături de fiica afaceristului, Laura Bîlcea, au procurat, la data de 27 mai 2021, un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă – procurată, deţinută, transportată şi folosită fără drept – şi l-au plasat în autoturismul victimei, iar la data de 29 mai 2021, ora 06:59, ”acţionând cu premeditare şi din interes material, l-au detonat de la distanţă în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea magazinului Profi din cartierul Vlaicu din municipiul Arad”.

”Inculpaţii au fost instigaţi la comiterea faptei de către inculpata menţionată. Victima a decedat ca urmare a exploziei şi incendiului subsecvent, iar autoturismul a fost complet distrus. Prin modul, locul şi mijloacele de săvârşire, fapta a fost de natură să pună în pericol alte persoane şi bunuri”, afirmă procurorii.

Poliţia Română şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au făcut miercuri dimineaţă şapte percheziţii domiciliare.

Citește și
politie
O femeie a fost înjunghiată pe o stradă din Galaţi. Agresorul ar fi un fost partener

Omul de afaceri arădean Ioan Crişan a murit, în 29 mai 2021, după ce maşina în care se afla a explodat, la scurt timp de la plecarea de pe loc. Anchetatorii au stabilit că în autoturism a fost plasată o bombă, fiind deschis dosar penal de omor cu premeditare.

Potrivit concluziilor medicului legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Arad, Ioan Crişan a murit din cauza „insuficienţei respiratorii acute”, survenită pe fondul unor „leziuni traumatice grave de arsură, produse prin inhalare de gaze de explozie şi de ardere cu temperaturi foarte ridicate, leziuni pe suprafeţe extinse la nivelul căilor respiratorii superioare şi inferioare, care au determinat „edem glotic”.
„Acesta a fost urmat de obstrucţie mecanică reflexă declanşată prin spasm laringian, la care s-a adăugat spasmul căilor respiratorii inferioare, determinat prin efect termic de arsură şi conţinut aspirat de material amorf microgranular (particule de funingine) rezultat din gazele de explozie şi ardere, care au fost antrenate în cursul mişcărilor respiratorii la nivelul căilor respiratorii superioare şi inferioare”, este concluzia medicului legist, cuprinsă într-o informare a Ministerului Public.
La un an de la asasinarea omului de afaceri arădean Ioan Crişan, procurorii informau că în intervalul respectiv au fost audiate 400 de persoane, au fost făcute percheziţii domiciliare şi informatice şi 18 expertize balistice, fizico-chimice, traseologice şi genetice. Tot atunci, în ceea ce priveşte circumstanţele personale ale omului de afaceri, procurorii au stabilit traseul parcurs de Ioan Crişan, după vizualizarea imaginilor obţinute din camerele de supraveghere din municipiul Arad.

"Au fost analizate relaţiile comerciale derulate de victimă. Situaţia economică şi financiară a societăţilor în care era implicat nu a relevat vulnerabilităţi şi acţiuni cu risc de escaladare violentă, la nivelul mijloacelor folosite pentru comiterea faptei. A fost realizată o analiză comportamentală de către structura de profil din cadrul IGPR. Până la acest moment, nu au fost confirmate informaţiile, vehiculate şi în spaţiul public, privind implicarea victimei în activităţi de crimă organizată. Au fost verificate raporturile civile rezultate din activităţi specifice cămătăriei pe care victima le derula, fără concursul altor persoane. S-au stabilit şi au fost investigate posibilele surse de conflict în anturajul victimei”, informa atunci Parchetul de pe lângă ÎCCJ.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
O femeie a fost înjunghiată pe o stradă din Galaţi. Agresorul ar fi un fost partener
O femeie a fost înjunghiată pe o stradă din Galaţi. Agresorul ar fi un fost partener

O femeie din Galați a fost înjunghiată, marţi, de un bărbat cu care se pare că a avut o relaţie. Victima a ajuns în stare gravă la spital.

Cod roșu de inundații în România. Județul în care pompierii au intervenit în forță
Cod roșu de inundații în România. Județul în care pompierii au intervenit în forță

Pompierii din Suceava au intervenit, marţi, în mai multe zone pentru a limita efectele inundaţiilor. S-au desfășurat acţiuni la Căminul de bătrâni "Sf. Ioan cel Nou" Suceava, unde apa a intrat în curtea interioară.

Un mare proiect energetic în valoare de peste 200 de milioane de euro se anunță pentru România
Un mare proiect energetic în valoare de peste 200 de milioane de euro se anunță pentru România

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va lansa săptămâna aceasta apelul de proiecte dedicat investițiilor în rețele inteligente de distribuție și transport al energiei electrice.

Recomandări
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor
Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a explicat că execuţia bugetară din primele 4 luni arată că asigurarea surselor de venituri pentru investiții şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.